Gândul ce-o coti
pe-un drumeag pierdut
tainic mă pofti
și-l urmai ciufut.

Din nimic miji
un trecut spiral.
Melcul îmi vrăji
zborul prin dedal:

Pe asfalt, schițat,
un banal șotron,
unde-mi luai distrat
karma în balon.

Smuls cumva, apoi,
pe-un colnic gonii.
Frunza-i, pașii goi,
parcă îmi răni.

Voltă iar; tăcut,
se montă fidel
zona de făcut
din nisip, castel.

După, lapte gros:
jocul ce-n final
îmi făcu ritos
saltul în real.

(De-unde, azi, trăiam,
veșted, cest alean,
ieri, copil, jucam
fotbal pe maidan.)

Fumul fără foc
n-are cum ieși:
încerc în batjoc
praful a prăși.

Timpul, s-a jucat!
(parcă-n veci absent);
numai c-a forțat
nota prea dement.
Înapoi

"Pe-atunci când încă hoinăream
prin lumea ei de ceață,
că de abia mai bântuiam
prin propria mea viață, 
pare-se-a fost ceva marcant,
detonat întâmplător,
un nu-știu-ce-așa percutant,
că fantomele-mi tot mor."

Etern când cați, parc-având ce,
eu-ți, oricât recurent,
îmbătat cu apă rece,
va bate-n evanescent.
Pot trece ani, pot trece vieți
(ce nu fac oamenii beți?),
chiar de-ți bagi karma în sperieți,
visând cai verzi pe pereți.

Cam asta-ți vine când privești
pe vreunu-n ce se-agăță.
Ce acrobat trist! mai gândești,
precum firu-i de ață…
Înapoi

Oamenii găsesc motive pentru orice:

despre îndrăgostit de obicei se comentează:
Intrase în depresie, săracul!

despre cel băut la volan:
Un idiot!

despre împătimitul jocurilor de noroc:
Datoriile…

despre gestul aparent lipsit de sens al cuiva:
Dumnezeu i-a luat mințile!

totuși despre vreun popor, după ce și el s-ar sinucide,
cât de potrivit ar fi dacă pur și simplu s-ar tace.
Înapoi

a spune totul
pentru a nu se înțelege mai nimic
sau a nu spune mai nimic
pentru a se înțelege totul

a scrie orice
numai pentru aprecierea cititorilor
sau a citi pe oricine chiar merită apreciat
pentru a nu scrie (pe cât posibil)
ceea ce s-a mai spus
și a fi în concordanță cu propriile-ți gusturi

a pune suflet
fară ocolișuri în ceea ce creezi
sau chiar creațiile tale
să-ți fie sufletul
(având totuși grijă să nu o ghicească nimenea)

a vedea poezia
doar ca o aparentă lipsă de sens
sau însuși sensul ei
ca bogăție de aparențe

a te situa mai degrabă
undeva la mijloc
(calea înțelepciunii zic unii)
sau pur și simplu
a lua taurul de coarne
Înapoi

Cum simpla-i bunătate care
știa atât de bine să mă-mbune, 
și-acum mi-aduce alinare
c-o neverosimilă-adeziune, 
cum scumpa-i voioșie care, 
ades, mă-nvoioșa, 
încă nu are-asemănare
în a mă-nduioșa, 
cum încă dulci trăiri pe care
le-am ajutat să i se-ntâmple, 
neîmpăcate și șopotitoare
îmi tot rătăcesc între tâmple, 
cum, mai mereu, prin jurul meu, mă bucur
când regăsesc vreun pic din ceea ce mi-a fost, 
ce sens ar avea alt suflet să tulbur
cu-aburii ideii de-a ne clădi un rost?
Înapoi

Când la vreunul azi admiri idiot,
în atâtea limbi, de sus, cum tace,
că-i prea filozof sau mut poliglot,
diferențe mari chiar nu poți face.
Înapoi

Nu-i oare-ușor ironic să socoți că-i unic,
ceva ce nu se lasă, perfect, duplicat, 
fără credința că există lucruri, practic, 
ce nu-s imposibil, complet, de replicat?
Înapoi

Înapoi