Florian Ruse - "Poezii"
 
Pag6

    1 2 3 4 5 6

Când singur sunt - Ruse Florian

Singurătatea lesne-mi port, 
când singur sunt cu mine;
dar vai, ucide s-o suport, 
când sunt singur cu tine!


Erodare de duzină - Ruse Florian

Cum ziua când ea nu râdea
era o zi zdrobită, 
destul de des el tot dădea
vreo poantă să-i transmită.

Iar când părea că ea vedea
lumea-n tonuri obtuze, 
el, delicat, le înflorea,
așa... să o amuze.

Cam astfel fost-a la-nceput
și-un timp după aceea, 
apoi, ceva s-a petrecut,
surpându-i odiseea...

Odată chiar, când își zicea: 
"Culmea e că ne-am și luat!", 
el, o surprinse cum gândea:
"Hazul s-a cam terminat…"


Povestea unui vânător - Ruse Florian

(O ciripire îndulcită-n pripă: "O pasăre ce zboară dac-ar fi iubirea, 
mi-aș dori să-i fiu, barem, o aripă, iar cealaltă aripă să-i fie-aleasa mea...")


Puțintel surprins de-a sa îndrăzneală 
(o pasăre naivă zbura prea-n preajma mea),
arma am scos-o fără de pripeală, 
trăgând foarte optimist, așa… să vadă ea.

Și-n urma-acelui tunet care arde
mă străfulgeră un gând cu nerușinare: 
"Ce-o fi mai plăcut? S-o admiri cum cade?
Sau să-i privești de-aproape chipu'-n timp ce moare?"

Eram pe atunci un specimen brutal, 
așa c-am luat-o mândru,-n palme sfidătoare, 
cu un simplu gest, la fel de natural, 
cum rupe un grădinar, de-obicei, o floare.

Rana-n aripă-i scrutând-o-ntâi senin, 
strânsei, ca lovit, din ochi și-ntr-o clipă iată, 
parc-animate de un lăuntric chin, 
îmi aparură lacrimi pe-obraji prima dată…

Cât ușurează plânsul o așa mâhnire, 
nu-mi prea păsase, pân' atunci, mai deloc, 
obișnuind oricare stupidă pornire
să o iau în râs precum un dobitoc

Curând, secat de lacrimi și ușor ca fulgul, 
fost-am luat de-un fapt pe nepregătite: 
prea tulburat, bag seamă, de ce făcu plumbul, 
aripă-ajunsei fix pe nesimțite…

Zborul meu părea hotărât s-atingă, 
piscuri nemaiatinse de vreun flăcăiaș;
vezi însă c,-atent, hotărî să tragă, 
de-undeva din ascunziș, un nu știu ce țintaș...

Ce-a urmat apoi? – Un tunet percutant…
Iar celui de-a reușit cu glonț a m-atinge, 
cu o rană-n piept, sângerând galopant, 
i-am oferit plăcerea, brută, de-a mă stinge.


- Ruse Florian




Omului bun - Ruse Florian

Omule bun, întotdeauna, fii mândru de ce știi, 
în ceea ce nu ți-ar displace, cu-adevărat, să știi,
și n-adormi vânând, ca obsedat, numai plăcere, 
ci, însăși mândria ce-obligă să-ți fie plăcere.
Om bun, fii diabolic doar din pură bunătate, 
căci, uneori, temeritatea de a stârni vreun rău, 
chiar de te-ar putea, ușor, arunca-n singurătate, 
face-a nu se împuți moralitatea-n gândul tău.

Om bun, de ce ai mai spera vreun lucru sau vreo faptă
sub nici un chip, pe viitor, să nu ți se întâmple?
Când cu-atâta dărnicie cu-același lucru (faptă)
te simți dator, atâtora, să le faci zile grele.
Om bun, cum poți să crezi că bunătatea-ți prisosește?
Când singurul motiv, al tau, de a face vreun bine, 
pare a fi speranța ce, poate, nici n-amăgește
c-asta îți va prinde ție, cândva,-n mod sigur, bine.
Om bun, la ce atâta bunătate sufocată
de fapte ce te umplu, întru totul, de rușine, 
disculpate, cordial, cu vreo scuză-ntârziată, 
de parcă asta ți-ar vădi intențiile bune.

Omule bun, nu-ți admira, prea îndelung, curajul,
în mii și mii de gânduri "înțelepte",-ermetizându-l, 
să n-ajungi, de tine însuți, a-i apăra sigiliul, 
atunci, când vei hotărî să te liberezi, rupându-l.


Un șoc necruțător - Ruse Florian

Credeam că voi avea-n a ta absență, 
îndeajunsă rezistență, 

să mai pot vedea, 
să mai pot bea, 

să mai pot asculta, 
să mai pot gusta, 

să mai pot gândi, 
să mai pot izbândi, 

să mai pot respira, 
să mai pot spera, 

să mai pot cuvânta, 
să mai pot exista;

însă, timpul, mi-a tot demonstrat, 
cât de adânc m-am înșelat…


Patetică temere a unui om compromis - Ruse Florian

Cât oare-i de posibil ca brave garanții, 
odată ce te-ai compromis, să poți susține, 
sperând că acei oameni pe care îi respecți
te vor privi cu mai puțină suspiciune;
când până și-mbiindu-l cu fraternizarea
pe vreunul care-i cam ca tine de pătat,
îi forțezi, adesea, duhnind, aprecierea
că demn ești, cât mai grabnic, de a fi evitat?


Întâmplare simplă (din generală) - Ruse Florian

"Hm, de serviciu pe școală…
Ei, asta chiar că-i bună!
Ce mai baftă ireală 
peste mine să vină!"

Cam așa-și zicea elevul, 
când la poartă apăru, 
miracolul, pur și simplu, 
printr-un nene ce-i ceru:

– N-ai vrea din clasă s-o aduci
pân' aici pe eleva…
Nu am chei - ce să îi faci?
Și-acas' nu-i altcineva…

Pe loc, micuțul înlemni:
Insul vorbea despre ea…
(Cea după care, ca nimeni, 
de-o bună vreme murea...

Zâmbetul ei... doar el știa
în ce hal înnebunea, 
tăindu-i respirația
mereu când i-l surprindea.)

Pesemne domnul îi era 
o rudă-apropiată, 
deci, pentru a nu-l dispera, 
puștiul plecă pe dată.

Acum pare că-i momentul, 
ceea ce simt, să îi spun…
(gândi-n grabă prichindelul).
O să dau tot ce-am mai bun!

Din mers copilul "dichisi"
planul cum urma s-o ia
pentru a nu o plictisi, 
sau mai rău, a o speria.

Deschise ușa și concis
"lămuri" cum sta treaba, 
ea-l privea…(părea un vis), 
pe când profa-l întreba:

– Măi băiete, cine-o cheamă?
Să ne dumirim nițel…
(Zăpăcit de-acea enigmă...)
– Păi... un om! (Răspunse el.)

Ce s-a mai râs pe seama lui, 
până și ea surâse… -
Astfel, elanul tontului, 
din fașă se-ntrerupse…


Fitilul - Ruse Florian

În viață, spunea cineva,
ai de urcat un munte
către un nu știu ce ceva
menit să te încânte...

Așa c-am dat să urc și eu,
acolo unde timpul,
doar el, mă susținea din greu
să îmi afirm nimicul.

Da, am găsit ceva, ceva
acolo-n vârf de lume -
surpriza de-a mă captiva
cu totul altă culme!


Orbit de iluzii - Ruse Florian

Când viața-ți schioapătă-n derivă
și singura ta bază-i un baston, 
n-aștepta lumea să se poarte ca o puerilă divă
dispusă-a-ți privi mersul cu-atât mai concesivă
cu cât ți-e sprijinul mai de bonton.
Când semeni clipe de lumină și culegi ruină, 
iar șubrezimea punților spre năruitu-ți vis
vestește gradul deznădejdii ce-o să vină;
nu-ți construi pe-acele punți vreo strategie anodină…
Suprimă-le, mai bine - să nu lași loc de compromis!


- Ruse Florian




- Ruse Florian




Folosul unei tristeți - Ruse Florian

Dacă prin vreun cuvânt mai tandru din trecut, 
ți-am atins adâncul într-un mod la fel  pur,  
așa cum, uneori, o face-un prim sărut;
chiar de mă crezi sau nu, iubita mea, mă bucur!

Cu vreun gest mai ghiduș de al meu din trecut
sau cine știe ce banală glumișoară, 
dac'-un pic să zâmbești nefardat te-am făcut -
m-aș bucura-ntr-atât c-aș da pe dinafară!

Dacă-n trecut, cumva, din subit orgoliu, 
inima-ncercat-ai să-mi zdrobești fără-nconjur, 
acum, c-ai reușit, ce-i de crezut nu știu...
De-un lucru-s sigur doar - la ce tot mă mai bucur:

"Să-nțeleg, mă bucur că,-n fapt, m-ai ajutat, 
(silindu-mă să gust amarul despărțirii)
tristeți ce-altfel, poate, doar le-aș fi speculat
privind făr-a vedea cum îi lovesc pe alții.

Ce dacă-n jocul tău de un sadism nebun
inima-mi lăsat-ai a cădea din 'naltu-ți ciur? -
În plin tremur morbid eu oricum o să-ți spun, 
pentru clipa ce-a fost, din suflet, că mă bucur! "                             


Sedus de pustiu - Ruse Florian

Chemat de o lume
lipsită de soare, 
plină de sumbre stele, 
scăldate-n morală, 
aiurit, într-un suspin
de dor, 
în mantie de negru chin, 
stins, mor.
Mor macinat de-un gând:
De ce mă vor?
Să fie oare a mea vină
că inerția am lăsat-o să mă-mpingă
să mă îngrop în lumea lor,
de parcă cel mai important în viață
ar fi să-nveți să "strălucești" ca dumnealor?

O fostă toamnă,-n drum spre cimitir, dă semne de-agitație, 
întâmpinându-mă c-o tristă coroană-nnourată, 
parcă renegându-și propria-i condiție
de insensibilă cucoană…
Curând, îi dau chiar lacrimi de-amăreală
(lucru neașteptat, căci o știam de gheață..., amorală), 
ca și cum prin izbucnirea-i de brumar, prietenește,
ar încerca lumina-n suflet a-mi renaște...
Însă plouă prea târziu… - totu-i sfârșit!
Plus că, deja, pământul m-a acoperit...


Mesajul de pe fața unuia, la asaltul "bunei" sale soții - Ruse Florian

Arată-mi, insultându-mă, până mă lecuiesc, 
cât de gingaș mai eram crezând că mă respecți;
iar dacă îți par insensibil la "subtilități", 
nu mă ațâța, exagerând, c-ai să regreți!
Arată-mi, umilindu-mă, ce-adânc mă prețuiești,
când grațiile tale în ochii mei pălesc;
iar dacă măgăria nu voi da să-ți stăvilesc, 
nu gândi că n-aș avea cu ce s-o altoiesc!


Unde dai și unde crapă - Ruse Florian

Un bătrânel, odată, 
gândea la lumea toată,
privind pierdut în zare
pe-o bancă oarecare…

Contemplă ce contemplă
pân' ceva se corelă
și-avu o scăpărare
reflexă uimitoare,

chibzuind prea acustic:
"Nu se-ntâmplă chiar nimic
din pură întâmplare!"
fix spre o trecătoare...

Imediat apoi izbit
c-a fost, poate, auzit,
glumi și-a motivare:
"Clar este de la soare..."

Aceea, derutată, 
simțindu-se vizată, 
vizibil amuzată, 
se eschivă pe dată:

"Scuzați!" (căci nu se cade
în niciun caz a râde
de cei ce-s foarte-n vârstă…-
Părea bine-crescută!)

Scurt consultându-și ceasul, 
apoi, își reluă drumul, 
zicându-și grăbind pasul:
"Ce texte avea tipul!"


Între echilibru și dezechilibru - Ruse Florian

Oare-i chiar isteț când libertățile primite-n dar
sau moștenite prin împrejurări propice, 
văzute ca malformații, cu nevoie de hotar, 
de dezavantajații de o bună pace, 
nu-s crescute, fiecare-n parte, ca-n incubator
(vulnerabilitatea lor fiind precoce),
de aceia care umplu rândurile, cu onor,
îngrijoraților de o bolnavă pace?


Curajul extrem - Ruse Florian

Să accepți, atunci când frica te paralizează, 
terifianta provocare;
lașitatea, umilind-o până-ți aiurează
neputincioasă la picioare.


Senryu. Tragism - Ruse Florian

Tragism - iubirea
ce nu îți mai colindă
nici amintirea...


Senryu. O sărbătoare… - Ruse Florian

Trist - jumătatea-ți
când încetează-a-ți mai fi
o sărbătoare...


Umilă aberație a nivelării - Ruse Florian

Îdeosebi, formarea caracterelor ce eșuează
le-aduce notorietate celor care conformează.


- Ruse Florian




Curiozități bolnave - Ruse Florian

Există o mai bună glumă a cunoașterii
decât cea de-a îl ridiculuiza pe curios în mod fatal, 
iluzionându-l că experimentarea sinuciderii
ar avea un rol autodidactic epocal?


Haiku. Aselenizarea - Ruse Florian

Unde seara-n mai -
Pleosc! A aselenizat
lebăda pe lac.


Haiku. Ghicitu-n ghioc - Ruse Florian

Restul e-n ceață -
Înflorește-un ghiocel
Ghicit în ghioc


Tot gravitând în jurul morții… - Ruse Florian

A fi sau a nu fi, dintre atâtea lucruri

       «Ceva născându-se-n ceva fără motive, 
        ceva simțind într-un ceva ce-l și include, 
        ceva făcând numai ceea ce poate face, 
        ceva-n altceva incapabil de-a-l exclude.»

un nu stiu ce care mai se-ntreabă uneori:

       «Ce oare-ar fi devenit văduvit de toate
        ce facut-au uneori viața-a-i părea dragă
        ori de-acelea care-au dat, lumea, să-i arate, 
        prin evidențe, cât i-ar lua,-n fapt, s-o-nțeleagă?

        Sau cum oare ar putea chiar totu-ntrezării, 
        un ceva ce totul, în vreun fel, l-ar naște, 
        fără a rezolva problema conjugării
        verbului inexistent de "-a autonaște"?

        Sau cum legat de karmă..., ori de reîncarnări… ?»

Poți oare ființa o-ntreagă veșnicie
ca parte-a valurilor spumegând de muritori, 
animat, metodic, de actul de-a te stinge
ce-amintirile-ți îneacă, ori de câte ori?


Haiku. De Florii - Ruse Florian

Ziua de Florii -
Un mormânt, pământ de flori
Bulbi de trandafiri


Senryu. Struțul - Ruse Florian

un struț hotărât -
parcă-i tot mai ezitant
gâtul clepsidrei


Nebunia generală - Ruse Florian

Se zice că peștele de la cap se împute…
(Ȋnțeleaptă vorbă, înclin chiar să-i dau dreptate!) -
Ce te faci însă când, deși ales democratic, capul nu are cap?
Unde să mai arăți atunci cu degetul?

Nu-mi vine în minte, acum, decât un banal exemplu din fotbal
(poate ar fi fost mai nimerit unul din tenis…, însă asta e):
o echipă, când se vede net depășită valoric,
începe, cu conștiinciozitate, să dea la gioale.
Şi dă și dă, până încep să trosnească oasele,
să sară sângele peste tot și, colac peste pupăză,
arbitrul, prelucrat cu mare grijă încă dinaintea meciului,
mai și face nonșalant pe orbul.

La un moment dat, se aude trosnind o vertebră a parlamentului. 
Verdictul doctorului - paralizie!

Curând, partidele din opoziție intră și ele în colaps. 
Deja acolo s-a instaurat tăcerea!
Se tace, pentru că cei mai vocali jucători ai lor
au fost puși frumușel pe bară (sau mai bine zis după bare). -
"O meritau" zice cu fermitate arbitrul.

Deja nu se mai aude decât o frică tăcută… și, din când în când,
fluierul arbitrului cu acel "Ciocu Mic" amenințător.

Nebunia s-a generalizat!
La televizor vezi frică.
La biserică vezi frică.
Căci da! S-a ajuns din păcate până acolo.

S-a întors istoria, ce mai!
Scapă cine poate!


Declarație - Ruse Florian

În aer, pe uscat, pe ape, 
prin mii și mii de vieți, prin moarte, 
răzbi-voi oricât de departe
când inima-ți m-o vrea aproape!


Scurtă banalitate - Ruse Florian

Câte-odată, vidul de voință, 
în ciuda aparenței, 
nu indică lipsa de voință, 
ci de-al scopului temei...


Întrebare banală - Ruse Florian

(Se-ntâmplă câteodată să cinstești prea tare o persoană s-o mai părăsești,
orișicât de vag îți mai amintești când ai încetat să o iubești...)

Între a-i sugera, subtil, c-o placi, 
prefăcându-te că te prefaci, 
și a îi spulbera din socoteli, 
mârșav, înșelând-o că o-nșeli

(expuși fiind, pe-acolo undeva, 
vreunui hotărâtor ceva
care să arunce-n derizoriu 
orice demers reparatoriu:

ea, eventual, prinzând a-ți cere,
deliberat, ce nu se cere, 
ori tinzând, chiar tu, cumva, a face, 
vreun lucru care nu se face)

oare peste ce poți da mai rău 
decât să fii-ntratât de nătărău
încât, "cavaler", să nu ajungi 
de-acest marasm, nicicând, să o disjungi?


La o băută - Ruse Florian

Odat', un dascăl sur, 
la cârciumă ieșit, 
c-un bețivan obscur
s-a și-ntovărășit.

Se pare că era
destul de răvășit, 
altfel ce spera
când zicea cam pornit:

"Prin vremi o părere
sapă subliminal
din punct de vedere
educațional:

«Școala ideală
cată să formeze, 
pe când cea reală
doar să conformeze!»"?

"Mare grozăvie, 
mai că ți-s acolit... 
Încă un rând vie!"
spuse cellalt pilit.


Haiku. Cu vino-ncoace - Ruse Florian

stil de vino-ncoa' -
floare de nu-mă-uita
pe-un câmp plin cu maci


Micuțe gânduri - Ruse Florian

Ne-ntrevăzându-ți superficialitatea
care îți întrețese adâncimile, 
te poți prostește prinde-n seriozitatea
ce îți împăunează profunzimile.

Ne-admițându-ți, de-asemeni, limitările, 
dintr-o-ambiție, indecent, necontrolată, 
ajungi, ades, să îți vezi vanitățile
corodate de-ncrederea-ți exagerată.


Monstruozități cutremurătoare - Ruse Florian

Generozitatea-i, câteodat', într-atât de odioasă
încât cutremură și monștrii cu postura-i grațioasă.


Șlefuitorului - Ruse Florian

Șlefuiește-atât cât crezi,
precum apele în roci,
dar ai grijă ca,-ntr-o zi,
sufletul să nu ți-l toci!


Carul - Ruse Florian

"Predictibilitatea inerției
te poate, trist, aduce, uneori, 
în situația mizeră să te-nclei
cu teama nepătrunselor cărări.
Tergiversând posibila-ți scăpare, 
exclus nu-i, atunci, a te mârlăni, 
precum un scai spre cruntă disperare,
de pildă,-mpingându-ți, prietenii."

Cam așa-și vorbeau roțile din față,
(bătând șaua, să priceapă iapa);
celei de-a cincea roți de la căruță
săpând cum puteau și ele clipa.


Mică ironie semantică - Ruse Florian

Nu-i, oare,-ușor ironic să socoți că-i unic
ceva ce nu se lasă, perfect, duplicat, 
fără credința că există lucruri, practic, 
ce nu-s imposibil, complet, de replicat?


Despre universul ce zice-se "conspiră" la indeplinirea propriilor noastre acte de dorinţă - Ruse Florian

Dintr-o nesperată profunzime
a unora, extrem, descurcăreți, 
"s-au rezolvat" veșnice probleme, 
ce ne-ar fi complexat, altfel, pe toți;

așa că teza,-n scurt, a dumnealor
(adevărat tratat coercitiv),
am s-o expun eternităților,
bine-nțeles în scop educativ:

«– Pentru-o viață-aflată-ntr-un plin declin, 
cauți oare remediul efectiv?
Foarte simplu, de vrei să scapi de chin
(bașca și că-i ceva, complet, neinvaziv)!

Iată deci formula ce,-n esență,
o dat' pe zi trebuie rostită, 
cam până când, aceasta,-n credință
va ajunge, deplin, convertită:

"Sunt sănătos, bun, frumos și deștept,
lumea putând-o lua oricând în piept,
am soluții la orice problemă,
plus că norocu-mi demn e de stimă.

Orice aș vrea-s capabil a face,
chiar și-a aduce în lume pace.
Sunt cel mai cel de pe-ntregul pământ,
ce mai încoace și-ncolo,-s un sfânt!"»

Sunt cărți în care-acești "inovatori"
propun astfel de experimente
acelora care-s devoratori
de-aste panacee stimulente...

Ce pare nostim e că pe coperți
n-apar deloc contraindicații;
ca, de pildă, din cele creștinești:
"A nu se parveni trinității!"


Senryu secvență. Poziții (Kamasutra politică) II - Ruse Florian

Poziția șarpelui -
Ce nu-i de corupt
mușcă cu venin!

Poziția cârtiței -
Nu poți să-l întreci
barem să îl sapi!

Poziția câinelui -
Doar dând din coadă
pupi conform în fund...

Poziția melcului -
Ce, n-am față de
locomotivă?

Poziția căpușei -
Nepărtinirea
mă recomandă!

Poziția peștelui -
Politica-i curvă! Deci,
vreți expertiza-mi?


Mic comentariu despre terorismul religios - Ruse Florian

"Ǎstora, cam cât de mare le poate fi păsul
ca așa groază să creeze?"
Își intrebă un tinerel, într-o zi, bunicul,
legat de-un proaspăt kamikaze.
"Și cât de mult preț oare or pune ei pe viață
de și-o dau atât de hotărâți,
parcă tinzând o ciudată contraperformanță
de a lua cu ei pe cât mai mulți?"

Aceste chestiuni, răspunse moșu-ngândurat,
sunt delicate măi băiete…
Deci, câmpii, să mă ierți de-ți va părea, cumva, că-i bat,
îns-o voi lua mai pe-ocolite:

"Unui om cât i-ar putea fi de-nfiorătoare
propriile sale rațiuni,
crezurile-i, numai, de i-ar fi limitatoare
ale acelorași rațiuni?
Sau invers, cât i-ar putea fi de amăgitoare
personalele sale crezuri,
dacă rațiunea-i, doar, ar fi limitatoare
a respectivelor crezuri?"

"Probabil, foarte...", răspunse,-n sictir, acel june,
celui bătrân la ghicitoare-i,
"...totuși, cu mica întrebare pusă de mine,
ia spune-mi, legătura care-i?"


Vânătorul și felina - Ruse Florian

Când ea-l săruta parc-o făcea
numai din nevoia de-a-și marca teritoriul;
el, cu vederea, asta-i trecea,
știind cine-i prada și cine-i prădătorul…
"Nu-i firesc, oare, să fie-așa?",
reflecta el plictisit, "Doar suntem la-nceput! -
Măcar dorința-i de-a mă tranșa,
din ochi, nu prea dă semne să îi fi dispărut."

Mai apoi, el, a tot evitat
copilăreasca joacă de-a "cine-i mai tare",
gândind c-ar fi-ndestul respectat,
încât, ea, să se-arate îngăduitoare.
Un timp îi merse, însă, săpat,
pân' la urmă, de realitatea cea dură,
se trezi nu doar crunt asaltat
ci și indiferent în a lua vreo măsură.

Pe când colții-n gâtul lui mușcau,
ea,-ngăimă în treacăt: "Știi? Cred c-o să-ți duc dorul!",
iar ghiarele-i îl chestionau:
"Acum, cine-i prada și cine-i prădătorul?"


Ceva-ul pierdut - Ruse Florian

"Pe-atunci când încă hoinăream
prin lumea ta de ceață
că de abia mai bântuiam
prin propria mea viață, 
pare-se-a fost ceva marcant
ce-am pierdut întâmplător...
un nu știu ce,-așa important
că-l cat încă visător."

Glumești? Un nu știi ce marcant?
(Mi-ai spune tu probabil...)
Când te-ai făcut așa galant?
Mă lași? Hai, fii amabil!


Reflecții infantile - Ruse Florian

Poate fi cumva vreun eu
rezultatu'-a 
tot ce nu e acel eu?

Poate fi cumva ceva
rezultatu'-a
tot ce nu-i acel ceva?

Poate fi orice ceva
rezultatu'-a
tot ce nu-i acel ceva?


Problema gemenilor perfecți - Ruse Florian

O fi utopic ca ideea de a replica, 
deplin, ceva ce este unic, 
să eșueze permanent în logica, 
trecută de-un nivel simbolic?
Presupunând totuși c-ar exista, 
două cevauri perfect similare, 
acestea, oare ar putea coexista
în totul, necoincizând ca amplasare?



Regăsire 4 - Ruse Florian

Salut bătrâne! Mai trăiești?
Cum e la tine-n astă seară?
Primavară, te pomenești?
Ori vreo banală zi de vară?

Pare c-am dat-o bine-n bară, 
și c-ai ajuns să mă detești...
(Tăcerea-ți, știi? Mă cam omoară.)
Sau poate tu, numai glumești?

Într-un fel, îți dau dreptate, 
că persiști a te-arăta absent…
(De-aproape-o eternitate…
chiar așa... nici un eveniment?)

Ei bine-amice, din păcate, 
întocmai lucrurile-au stat:
Nimic de mare-nsemnătate, 
de-o vreme nu m-a prea marcat!

Totuși astăzi sunt pe punctul, 
de a termina ce-am început, 
atunci, pe-nserat, când primul,
dintre stihuri ți l-ai conceput.

Probabil recunoști că ăsta-i, 
un bun motiv de-a celebra, 
că niciodat' n-abandonat-ai, 
acest mijloc de-a te distra.

Hm.Te-ai fi gândit vreodată, 
că o s-ajungi a scrie versuri?
Când urât-ai școala toată, 
soiul acesta de finețuri?

S-au strâns suficiente-aș spune, 
cât să-ncapă într-o carte, 
prinsă-n coperți nici prea grăsune, 
dar nici prea atrofiate.

Stai calm... Nu îmi fac iluzii!
Știu că aici se-ncheie dansul...
(Cei ce se rup în poezii, 
rar țin cu lumea asta pasul.)

De dragul imposibilului, 
cred totuși că voi încerca, 
să bat la poarta norocului, 
cătând cumva a publica.

Băi, ia stai! Ce e cu tine?
Cum de încă n-ai nimic de spus?
Chiar mă-ngrijorezi... Ți-e bine?
Omule, tu-ntradevăr te-ai dus?

Sau poate c-oi fi realizat, 
ce-oribil sună narcisist, 
chipul în care te-am abordat -
și-ai consultat vrun specialist?

În sfârșit...somnul m-apasă…
Prietene, fii bun...mă lasă!






























    1 2 3 4 5 6

Copyrights © 2015-2016 Ruse Florian / All Rights Reserved.