Florian Ruse - "Poezii"
 
Pag4

    1 2 3 4 5 6

Mică problemă de psihologie (la o băută) - Ruse Florian

– Oare deșteptăciunea desemnând-o
a gândurilor calitate-n timp, 
n-ar da inteligența raportând-o,
cu îndrăzneală, la același timp?

– Oprește-te amice, fă-ți un bine!
Sticle-s și-altă dat', de "aprofundat"…-
Ai aere, de-obicei, mai mignone,
dar iq-ul azi ți-e suspect gonflat…


Fără perdea - Ruse Florian

La artist, credința oarbă în propriul talent
a cărui strălucire apusă e de mult, 
ades, iradiază extrem de virulent
o lumină ce vădește numai steril tumult.

Chiar și-acea subestimare-a propriului talent
cu care ține-a face, un artist, paradă, 
nu prea este-ntotdeauna un brav argument
pentru rațiunea,-n fapt, de a pune-n gardă.

În fine... neîmplinirea propriului talent
pentru un oarecare-artist în devenire,
adesea-i evaluată foarte pertinent
ca cea mai meritoasă, a sa, împlinire.


Tanka. Putem fi doar prieteni? - Ruse Florian

Iubești, ești vie!
Visezi atât de frumos...
Te invidiez! -
Indicii mii, dar ce-ngheț!
Putem fi doar prieteni?


Pe când încă-mi păreai minunată - Ruse Florian

"Deși dezinteresul nostru față de ceva
ne apare, de-obicei, imprevizibil, 
acesta-i totuși consecvent în a ne releva
cât e verbul a dăinui de durabil…"
De-aceea poate-am cutezat, o vreme, să-mi înșel
bunul simț când dam răbdarea a-ți aține,
tot așteptând dezinteresul tău pentru acel
infernal dezinteres față de mine.


Să te mândrești (de 1 Decembrie) - Ruse Florian

Românie, sper
ca,-ntr-o zi, să te mândrești
că ești română!


Aburi moralizatori - Ruse Florian

Chiar de ți-ar putea, toleranța,-n fapt, susține
respectu-ți declarat față de ce detești, 
ferește-te-a te detesta, însuți, pe tine,
s-ajungi, în mod absurd, cumva, să te respecți.

Privind în sine-ți, făr-a-ți stăvili cinismul, 
pe alții. poate.-i mai ușor să îi suporți;
totuși, când ții s-o mai și faci pe moralistul,
nu mușca orbește cu ai "decenței" colți!

Când plictiseala îți e crunt încorsetată
și toate-s aberant de sumbre-n jurul tău,
decât zicala: "După faptă și răsplată",
puține lucruri te pot aburi mai rău!


Mic exercitiu la limita dezinteresului - Ruse Florian

Vezi dacă izbutești cu ceilalți să fii bun
numai și numai pentru că, în fapt, ești bun;
neașteptând, de-aici, vreun oarece profit,
precum ar face-o, poate,-un suflet pur falit....

Totuși, cu vreun profitor, când te-oi duela,
teme-te de face pe nevăzătorul... 
Și de o părea a se-autoflagela, 
păzea, să nu îți pupi vreuna cu bastonul!

Iar de apuc-a da,-ntâmplător, în tine,
întoarce-i și tu, frumușel, cellalt obraz,
doar dacă, prin asta, simți că-i faci un bine
ce-i incapabil să te-orbească de necaz.


În zâmbet de Titanic (Sclavul propriei ideologii) - Ruse Florian

În astă lume vie, deci pur înșelătoare, 
ce pentru plute-abstracte digeră greu proiecte, 
dar care își permite, chiar gratis, să-ți ofere
sicrie plutitoare, strict, gata brevetate;

năzuind să navighez prin marea-nvolburată
m-am apucat să-ncropesc o foarte mică barcă,
atent cu-orice temeiuri de-a fi prea rușinată
că unul așa necopt a dat s-o făurescă.

Parcă văd, ce-i drept, și-acum Titanicul surâzând:
"Ia spune prietene! N-ai vrea să-ți țin cadența?"
E-amuzant deci merită,-mi zic cu toate astea-n gând,
șpilu'-i a da la vâsle ironizând speranța.


Arzătoarele-ți urme - Ruse Florian

Cu-adevărat,
amintirile
ce-mi pirogravau zilele, 
s-au disipat?

S-or fi săturat,
stimabilele, 
de-a-mi însemna frustrările
și au zburat?

Concediu să-și fi luat,
bătrânele?
Ori,
pur și simplu, fericitele, 
s-au pensionat?


Bizar și găunos - Ruse Florian

Nu e bizar să te menții nerevanșat, 
față de-acela ce,-acut, te înghiontește, 
ci, să o faci pentru-a-ți păstra nealterat
vreun imbold, suspect, ce-auto-măgulește...

Nu-i găunos să te arăți sofisticat,
când mojicia în jurul tău dospește, 
ci, să o faci deoarece ești prea frustrat
de vreun complex care te mistuiește...


Bolero - Ruse Florian

"Ce briză acustică plăcută, 
ce ritm înălțător, ce profunzime, 
cât mister și forță delicată
poate-aceasta, de-odată, să exprime!
Pe nesimțite și începe dansul, 
cu pași ușori, aproape temători, 
ce-ajung, venindu-le un pic curajul, 
să ne izbească agresiv de nori.
Tu, muzica, ai vrea să-nceteze, 
în schimb ea-și face loc mai asurzitor, 
brațele-mi, deci, dau să protejeze,
cât mai în pripă, urechile-ți ce dor..."

Dansând acum pe-o altă melodie, 
așa te văd, din când în când, în gând!
Cum mai jucam odat'... Ce nebunie!
(Poate că ne-am oprit mult prea curând…)


Când testezi caracterul cuiva... - Ruse Florian

Nu face,-n dar, mișel, a-i cere, 
orișicui, cămașa de pe el... -
Subtilitățile prea insalubre
pot să fie-aducătoare de flagel!


Câte ceva despre umbre - Ruse Florian

Am realizat cum este să te-ntâlnești c-o umbră, 
să o săruți, s-o ții de mână, s-o-mbrățișezi…
eventual, s-o iei așa…, cu totul, pe-arătură, 
atât timp cât în vrajile,-acesteia, te-ncrezi.

Umbrele, am realizat că-s vesele sau triste, 
că-s aspre ori, din contra, foarte delicate, 
că sunt lașe-ori curajoase, simpluțe-ori complicate, 
verticale ori dureros de înclinate…

Am realizat că nu e cu totul imposibil, 
orice ai fi, să ți se potriveasc-o umbră, 
chiar umbră,-ntâmplător, de-ai fi, nu este improbabil
să te-asortezi cu cine știe care umbră.

Am realizat, amarnic, cum o umbră,-ntr-o clipă,
este-n stare a trânti cu tine de pământ
și fără de a se simți vreo secundă în culpă
să-ți transforme mai toate iluziile-n vânt.

Ce încă n-am realizat e când am realizat
că ajută, poate, să nu-ți pui bază-n umbre, 
dar, la câte-ai de la ele, cu-adevărat, de-nvățat, 
parcă-i păcat să le suprimi cu "lumini" sumbre…


Ceva banalități legate de optimism și pesimism - Ruse Florian

Optimismul de-naltă calitate
este, în general, considerat un lux
al cărui supliment de cantitate
trădează, în fapt, al inteligenței flux.

Iar pesimismul, pe de altă parte, 
oricât s-ar dovedi, bietul, de rafinat, 
induce-un blam de regresivitate
ce-ndrumă intelectul pe teren minat.


Emigrare ratată - Ruse Florian

Mult prea dur de vânturi ferfeniți, 
debusolați de-atâta scuturat, 
pricăjiții nori, în raze-nfipți,
stau resemnați cu toții la uscat.

Treziți încă din zori și-ademeniți 
de niste păsări călătoare, 
porniseră, puțin cam adormiți, 
spre țări un pic mai primitoare.
Credeau că-n drumul ce-aveau de parcurs
vor fi ghidați de zburatoare, 
dar pare-se ceva nu prea a mers
și-au fost lăsați cu ochii-n soare.

De-aia,-ntrucâtva, vestea li s-a dus
c-ar cam fi cu capetele-n nori, 
deși, se zice că priviți de sus 
devin sumbri bieții visători.


Doi pasageri și un proces de conștiință - Ruse Florian

"Presupunând că ar fi de admis subconștientul 
drept partea minții ce-nsumează numai anonime forțe, 
atunci, cum ar fi mai inacceptabil conștientul,
ca rezultat, ori simplă rezultantă,-a fix acelor forțe?

……………………………………………………………

Cât din ceea ce se-ntâmplă-a-i fi , vreunui eu, subconștient, 
i-a fost, cândva, acestuia, filtrat de conștiință?
De asemenea, cam cât din ce-i e,-n general, cuiva, prezent, 
ține-n exclusivitate de propria-i voință?
Şi-n caz c-ar exista un câmp (despărțitor) de forță, 
ce-ar ține-n echilibru conștientul și subconștientul, 
oare-aș avea-ndreptățit vreun proces de conștiință, 
absurd, de m-aș aventura chiar "conștiință" denumindu-l?"

Cam la modul ăsta-i administra,-ntr-o dimineață,-o mostră
de "-nțelepciune",-un oarecare, altuia,-n trenu' de Iași,
iar celuilalt i se citea "Cum dracului" pe mutră 
"am dat eu peste ăsta? Şi cum să-i spun: "Prietene"! Mă lași?"


Întrebare patetică… - Ruse Florian

Oare-ntradevăr se impunea
ca cea mai trainică prezență
să fie-n mica lume a mea
tocmai cumplita ta absență?


O frântură de dialog dintre doi amici - Ruse Florian

– Oare naivitatea cu care-i năruiești
vreunui amic naivitatea
nu depinde consistent de cât îi prețuiești
acestuia complexitatea?
– Poate,-nsă, pe tema asta, realitatea
e că nu aș vrea să te instig…
Prea știu că,-n viață, să-ți tot pierzi naivitatea
nu-i, pân' la urmă, chiar un câștig!


Scuzabila scuză - Ruse Florian

Accidental, și-un mijloc mai modest se-ndură
în a scuza la-ntâmplare scopurile
indiferent dacă acestea-s în masură
ca să își scuze mai mult decât scuzele…
În urma unui astfel de eveniment,
care-i arată, vieții, latura mai crudă, 
mijloacele și scopurile, aparent, 
ajung într-un așa hal că se și confundă…


Puterea rutinei - Ruse Florian

Probabil c-așa..., pe undeva, rutina,
nu e, sărăcuța, chiar fără de vină
de lugubru' fel în care-acum ruina,
cu fiecare zi, mai mult ne-nstrăină.

Probabil, mai mereu, rutina ta a fost,
în mod evident, potrivnică-alei mele, 
deși, preț de-o clipă, s-a-ntrevăzut un rost
coabitării, perpetuă,-ntre ele.

Probabil că era prea extraordinar
cum tot evadam din banal împreună
ca, astfel de clipe, în vreun insectar, 
"cruzi", să le fixăm cu titlul de rutină.

Probabil jalnica rutină-a unei vieți, 
tot mai veninos, depărtată de tine
că-i preferabilă necontenitei morți
ce îmi presimțeam de-ai fi rămas cu mine...


Senryu. Mediocrul - Ruse Florian

un mediocru -
plafonat ce-a renunțat
pragul a-și răzbi


Coșmarul - Ruse Florian

Nu vreau să mai visez
o lume de nevoi,
de ură, 
de dușmănii,
necazuri
și reverie sumbră.

Nu vreau să mai visez
o lume de minciună,
plină de falși prieteni
și ticăloasă vină.

Nu vreau să mai visez
o lume-n plin dezastru,
cutremurată zilnic de războaie
ce prevestesc un viitor sinistru. 

Nu vreau, nu pot să mai visez,
dar zile trec, 
se duc și anii, 
iar ceasul tot mai tare sună,
și zile trec,
se duc și anii...


"Eseul" - Ruse Florian

«Demult, pare-se,-acel moment, plăcut sau neplăcut, 
când se-ntâmplă-a te-afecta, cumva,-n profunzime, totul, 
a fost numit emoție de un necunoscut
care-i greu de spus cam cât își explica fenomenul...

Despre emoții,-altcineva, se arăta convins
că le-ar fi, din moși-strămoși, tocmai sufletul, suportul,
numit filtru de culoare, chipurile,-ndeajuns
încât să-și pună-amprenta, prin suflarea-i, pe mai totul.

Când mi s-a spus c-ar trebui să-nțeleg prin "totul", 
acel ce sunt, plus orice nu-s, însă mă înconjoară, 
m-am prins și eu că "totu"-i însuși cameleonul, 
schimbarea-n suflete,-uneori, ce face să apară.

Privind retrospectiv, parcă-i mai simplu de dedus
cât de neputincios e vânătorul de emoții, 
căci "totul" mi-a părut mereu ceva de nepătruns
când încercam să-i aflu combinația culorii.»

Asta chiar că-i bună! (Făcu, spre "X", profesorul.) -
Ce-i drept, v-am spus să scrieți un eseu cum vă e voia.
Bine că din toți din grupă numai tu ești clovnul
care-a-nțeles prin asta un mod de-a-ți face nevoia...


Îmbierea unei bule de aer - Ruse Florian

−Adevărul plutește în aer, se pare…
E că-ncepi și tu ușor, ușor, s-o simți?
−Oarecum... Vezi, însă, că-n apele neclare
n-abundă bule de aer prea cuminți...

−Lasă, te rog, asta,-ți zic, și nu mai încerca, 
'n ape tulburi tot echilibrându-te,
cu fiecare pas ce-l faci să negi fizica...
Nu te mai prosti și-eliberează-te!
La suprafață crede-mă c-așteaptă, 
de-obicei, un balon invizibil de aer, 
pe față să dai totul, deodată,
umflându-l, după posibilități, cu aer.

Iar dacă, suprasaturat de tine,
conturu-și va pierde-n moduri prea depresive...
Aici, sătulă, nu te poți abține:
− "Mișto", sună-a reclamă la prezervative...


Forțarea inteligenței - Ruse Florian

Ușurința de-a genera plictisuri ce resping 
către drumuri unde nimeni nu a mai pășit,
ăsta este, poate, cel mai imposibil dribling
cu care geniile mereu m-au uluit.
Mulți cască-n fața astei căi a lor de-a se distra, 
tentați, probabil, de-o alegere mai "fină";
mie îmi pare, mai curând, un mod de-a separa,
cât se poate de-amical, grâul de neghină.


Gânduri incidente - Ruse Florian

Dac-anumite gânduri
s-ar apropia, impertinent de mult, 
de viteza luminii, 
timpul l-ar putea încetini suficient
cât să impresioneze receptorii?

Dacă unele gânduri 
s-ar deplasa 
cu viteza luminii, 
care-ar fi șansa ori neșansa
de-a deveni permanente memorii?

Dacă vreun gând,
de puțin, ar depăși
viteza luminii, 
oare-or fi moduri de-a-i înăbuși 
căderea-n patima reamintirii?

Dacă-mi revii, din când în când, în amintire, 
îmi spun că, poate,-ai fost un gând, 
o idee ce, din pură întâmplare,
mă străfulgeră tot mai plăpând.


Darul - Ruse Florian

Iubirea ta - cireașa de pe tort,
cel puţin pe la-nceputuri.
Am constatat dup-aia, mai mult mort,
ticsită c-a fost de e-uri.


Umil răspuns unei adorabile tachinări - Ruse Florian

(Îmi ceri) o cât de mică garanție...
pentru veșnicie?
Deși-ți va suna, poate,
a lamentabilă dulcegărie, 
draga mea, de-un lucru-s sigur:
Viața-mi neînchinată ție, 
ar fi o poezie
lipsită integral de poezie!


Zădărnicie - Ruse Florian

Deșert nu-i oare vanitatea care te ridică
pe prefăcute creste de morală,
pentr-un suflet ce-alege să "decadă", la o-adică,
gândind că acea cale-i imorală?

Deșert nu-i sufletul dispus să piară
pentru că-i este "garantată"-o viitoare viață, 
sau cel grav convins că mai tot coboară
de n-aduce a crezu-n care sinele-și agață?

Deșert nu este siguranța ce-o tot afișează
omul mai mereu absurd de-ncrezător
într-un decor ce încontinuu-și evidențiază
caracterul nepătruns și-amăgitor?

«Poate că așa-i, admit, "dom'le expert"!»
mi-o tăie, Teba, abrupt,  «Dar alta ar fi-ntrebarea:

Ce zici? Oare li s-or adresa-n deșert,
sfincșii, acelor temerari ce le-ntretaie calea?»


O afirmație - Ruse Florian

Prea-ndelung, iubire, făcându-te-a-i zice
cevaului venit din joc actoricesc
de care să se poată cleveti orice,
nu și că n-ar aduce-a zbucium sufletesc,
mai cu seamă de-ai noroc iar personaju-ți
încă se bucură de un succes real, 
iar tu, c-o ardoare infantila, cauți
să te apropii cât mai mult de ideal;

există maniere de-a considera 
că ai avea așa desăvârșit control, 
încât până și Eros mai c-ar spulbera
orice tentativă de a-ți ieși din rol!


De Moș Nicolae - Ruse Florian

Sper ca Moșul de-o să vie
și-anu-acesta pe acie

să ne-aducă bucurie,
să ne-aducă omenie,

să ne-aducă dărnicie,
să ne-aducă armonie,

nu-n surplus, ci, cât să ție
pân' la anu,-n Decembrie,

când din nou el o să vie
în șosete să ne puie!


Din mediul casnic - Ruse Florian

Într-o dimineață, ea, îl provocă
cu mult mai mult decât și-ar fi dorit -
încă puțin și se duceau la muncă
iar el nu înceta din turuit:

«...Nu-i oare liberul arbitru un intim
și-ntâmplător izvor de opțiune
pentru ce anume consimțim,
fiecare-n parte,-a ne constrânge?
Nu-s oare individualele-opțiuni
mai mult decât prestabilite noduri de destin
ce,-oricăruia, propun, glumeț, viața a-și arvuni
pân' ajunge, integral, a le-mplini?
Nu-s oare scopurile spre care tânjim,
obstacole ce luminează
drumuri pe care-optăm să ne-amăgim
c-ar recompensa pe cel ce le urmează?
Nu-i oare inerția dintre două succesive scopuri,
mediu fertil nevoii patologice de-a considera
că nașterea și moartea nu-s numai simple scopuri
ci și infime părți din "cel mai complex plan"?...»

Ea sări de-odat': "Vai ce-a trecut timpul!
Te-aș ruga, când pleci, să duci și gunoiul..."


Mai în glumă… Mai în serios… - Ruse Florian

Talentul umilirii care-i facută-n glumă, 
nu-i chiar apanajul impertinentului;
îns-a-l întrebuința doar pentru-a stoarce stimă, 
este semnătura clară-a abjectului...

Talentul de-a umili cu seriozitate, 
pare a izvorî, ades, din pur respect;
totuși, a-l utiliza numai din vanitate, 
e stilul exclusiv al omului infect...


Concepții înghețate - Ruse Florian

M-am născut într-o lume,-absolut, câinească, 
cu vijelii și geruri nebune, 
prea hotărâtă, parcă, să mă călească
pentru-o viață departe de tine.
Din lumea-mi lipsită de orice speranță, 
tu îmi cereai să fug, să îți cedez, 
iar eu, deși, mai tot, un bulgăr de gheață, 
am dat să te urmez, să evadez.

(Știam că pe-acolo n-ai fi protejată
de-o lege... ce aspru pedepsește, 
că sigur ai muri în lumea-mi nefastă
și-ales-am să nu risc, urmându-te!)

Iar dacă-n întregime, apoi, dăruit
formei tropicale-a climei tale,
nu am ezitat să-ți curg, pic cu pic, topit,
la rădăcină, fără-ncetare,
aș vrea acum să cred că nu m-ai judecat
prea aspru,-ndemnu'-ți stins c-am ignorat. -
La florile de colț, da, cred, m-aș fi-ntremat!
Ǎst gând însă fu prea de lepădat...


Îndepărtări forțate - Ruse Florian

Să ai tăria de-ai îndepărta, 
la timp, pe-aceia pe care-i respecți, 
când simți că altfel i-ar discredita
prea mârșavele tale intenții;

totuși, să o faci menținând vie
decența de-a te-autorespecta -
sădindu-le, cu diplomație, 
motive de a nu te regreta.


Dușmanul dușmanului… - Ruse Florian

Un delfin se amăgea, odat',
legat de om și-ntâlniri de gradul trei:
nimeni n-o să vină, garantat,
pe-aci pentru-a socializa cu ei…

La cum ajung ei să găsească, 
uniformitatea-n diversitate, 
sau invers, să întrezărească, 
diversitatea-n uniformitate, 
la cum știu ei să intuiască
iraționalul din rațional, 
sau, alteori, să pescuiască
raționalul din irațional, 

la cum dau să nesocotească, 
eroic, deznădejdea din nădejde, 
sau, de ce nu, să prețuiască
nădejdea-n cea mai cruntă deznădejde, 
la cum urăsc, sau cum pot să iubească, 
cum cruzimea-i transfigurează,
cât egoism dă să-i călăuzească, 
sau ce demență generează,

la cum își tot cresc hăul între
micile și marile realizări,
căror specii, chiar non-terestre,
oamenii nu le-ar părea-nfiorători?


Cuiul și pironul - Ruse Florian

Cu totul, eu, nu sunt convins că oricărui balon
îi este destinat un cui pentru a-l sparge, 
știu însă c-am descoperit un nemilos piron
pe care nu mai pot din minte-a mi-l extrage:

Eram suficient de flăcăiandru pe atunci
și făr' de-nțelegere-ori minimă răbdare, 
văzând cum apucase pe părelnice poteci 
o cunoștință dubios de-obositoare.
Pe când încercam s-o fac a bate-n retragere, 
plictisind-o, crunt, cu idei "esențiale",
ea, deodată, m-a izbit c-o justă întrebare:
"Ce știi, cu adevărat, tu, mă băiatule?"

De-atunci încoa' mă simt așa… ca un umil balon
captiv într-o anume lume de baloane
în care, cumva, cuiele și un banal piron
tot dau iluzia că nu ar fi baloane.

Știu, probabil mă înșel îngrozitor și poate
lumea aceasta-i infinit mai complicată;
prezumtivul dumneaei puțin de simplitate
putând fi dat, cel mult, de a mea judecată.
Totuși, prin prisma-mi cu osebire-atrofiată,
o promisiune mi-a fost însămânțată:
«"Ce știi tu", ai oare vreo idee ce te-așteaptă
când voi găsi un cui să ți-l înfig în coastă?»    


Truisme rătăcite - Ruse Florian

Cu-adevărat îndoiești
când și sufletu-ți tocmești.

Cu-adevărat hăituiești
când și sufletu-ți gonești.

Cu-adevărat pustiești
când și sufletu-ți stârpești.

Cu-adevărat înflorești
când și sufletu-ți plivești.

Cu-adevărat sictirești
când și sufletu-ți acrești.

Cu-adevărat aburești
când și sufletu-ți prostești.

Cu-adevărat îngrădești
când și sufletu-ți zidești.

Cu-adevărat rasolești
când și sufletu-ți jignești.


Dintre două genuri de oameni - Ruse Florian

Între cei care nu-ți iartă că îi ierți
pentru răul ce ți l-au  pricinuit
și aceia care-ți iartă că nu-i ierți
pentru binele ce ți l-au făptuit, 

oare-atunci când ți-e prea dificil s-alegi
cel mai indezirabil gen, 'n-ansamblu,
deciziile-ți s-ateste că-s grav vagi?
Sau că-n viață, nimic, poate, nu-i simplu?


Tanka. Pentru a câta oară? - Ruse Florian

Ies nori din vulcan
Grăbiți cocorii pleacă 
prin zaț de cafea -
Pentru-a câta oară dar
o ultimă țigară


O întrebare copilărească - Ruse Florian

Dac-ar fi filozofia numai o scanare,
a universului, cu-ajutorul rațiunii, 
prin care se caută subtila decriptare, 
în definitiv, a adâncimilor gândirii;
parc-aș înțelege-atunci de ce prind a gafa, 
prea adânc, în minte-mi, când caut a accede, 
ori, în actu'-ntâmplător de-a filozofa, 
de ce-s constrâns de-mprejurări numai la a crede.

Și, la al crezurilor labirint, cum mai toți tind a contribui, 
pare că și filozofia, cu ale Ariadnei paradigme, 
a dat dintotdeauna gânditorilor ocazia de-a construi 
iluzia c-ar putea, prin iscusință, ceva ziduri să-i sfarme.
(De-aceea poate-atât de mulți, în fel și chip, i s-au împotrivit, 
acuzând de mii de ani că «ce-a adus nou pân-acuma 
nu-i decât magia de-a corija vreun suflet zăpăcit
pe care, încă, "Dreptul Crez" n-a apucat a-l parfuma.»)

E, însă, filozofia, numai o scanare,
a universului, cu-ajutorul rațiunii, 
prin care se caută subtila decriptare, 
în definitiv, a adâncimilor gândirii?


Lanțul - Ruse Florian

Se spune că pentru a ajunge în rai 
trebuie mai întâi să treci prin purgatoriu...

Oare?
Aș zice , mai degrabă, că raiul
este acel scurt răgaz 
dintre purgatorii...
Este liantul...

Astfel,
purgatoriu lângă purgatoriu
se poate construi o viață,
se poate construi o moarte,
se poate construi un scop,
se poate construi un univers,
se poate construi o clipă...

Iadul personal? - Poate, lanțul nesfârșit al acestei dualități...
Neființa? - Poate, urmarea întâmplării de a se rupe lantul...
Ființa? - Poate, acel ceva care unește capetele lanțului...

Uneori, iubito, mă întreb
unde aș putea să te situez -
în vreun rai, sau cine știe care purgatoriu?
Dar, nu! Cu siguranță m-aș înșela…
Tu ești mult mai mult de-atât!
Tu ești atât rai cât și purgatoriu!
Iar urma ta cel mai bine se evidențiază
acolo unde lanțul a cedat…


Reflecții infantile 2 - Ruse Florian

Oare-o fi vreun eu care există 
dacă
și numai 
dacă
tot ce nu e acel eu există?

Oare-o fi ceva care există
dacă
și numai 
dacă
tot ce nu-i acel ceva există?

Oare orișice ceva există
dacă
și numai 
dacă
tot ce nu-i acel ceva există?


Constante inconstante - Ruse Florian

(Dacă ceva plus absolut orice nu e acel ceva, ar însemna "totul", 
acesta, n-ar lăsa-n afara lui nimic, pe undeva, nici măcar nimicul.)

Acum, când timpul, fizica, l-a transformat
într-o constantă inconstantă
și mulți spun că nici viața n-a lăsat
moartea deplin nefecundată;
când știm că nu puține ce ne par că sunt
este-ndoielnic să existe
și c-au născut idei puține pe pământ
ce încă mai sunt pertinente, 

apar destui ce nu consideră complet jenantă
ideea de a te împăuna cu gândul
c-ai putea crede, demn, în inconstanța absolută, 
chiar și în calcul, "totul", netot, incluzându-l.


Telefonul (Pe când nu existau telefoanele mobile...) - Ruse Florian

Nu pot chema salvarea
și mă prefac în scrum, 
căci sufletul, ce-mi arde, 
tot așteaptă să suni.

Săgeți de gânduri te-mboldesc
să suni acum, 
însă nu ține, 
și-i vina mea, cred,
c-am lipsit
la cursul de telepatie.

Deodat', speranța-mi bate-n ușă, 
răspund ca prin transă,
însă-i greșeală, 
pun receptorul, zgomotos, în furcă
iar liniștea revine-asfixiantă.


Potențiali poli ai ironiei - Ruse Florian

La unii oameni, lipsa dubioasă-a ironiei,
are stresantul dar de-a te intimida, 
mai ales când, sub efectul autoironiei,
propria-nțelegere tinde-a te trăda.
La ceialții (ăi mai mulții), dimpotrivă, ironia,
e-un mod predilect de-a-și demonstra prostia;
înțepând, ei pot părea chiar că-și află armonia
mai cu seamă când mobilu-i dușmănia.


Prietenilor din copilărie - Ruse Florian

Prieteni, unde sunteți?
Pe unde rătăciți?
Că eu, vă caut de atâta vreme
încât aproape toate se duseră
din cele ce ne-om fi greșit...

Mi-e strigătul mototolit de anii,
vrând-nevrând, cedați singurătății
și nici ecou-i nu mă mai mângâie, 
pentru că el, 
sortit, credeam, să vă găsească, 
mă îndemna să sper atuncea când, 
murind, 
a încetat a îmi mai îngâna chemarea.

(Însă, cu timpul, anii-mi dăruiră riduri
și îmi cerură-n schimb auzul...)

Prieteni buni, 
vă vreau ca altă dată
când molipsiți de-atâta voie bună
nu ne păsa că va veni un timp când vom uita
chiar și de ultimele clipe petrecute împreună.

Prieteni, unde sunteți?
Pe unde rătăciți?
Vă cat de-atâta vreme
c-am și încărunțit.


Printre cele mai triste lucruri - Ruse Florian

Când nici măcar acas' constați că nu mai poți, 
să te simți așa... precum acasă; 
și în sfârșit ajungi amarnic să admiți, 
situația-ți că-i tenebroasă, 

când tot ce îți era odat' familiar, 
devenitu-ți-a dureros străin, 
și nici nu îți prea e suficient de clar, 
la ce-ai merita să-nfrunți acest chin, 

când de veacuri viața nu-ți mai este viață, 
ci doar bun motiv pentru a sfârși, 
și-ți simți, din ce în ce, oricare speranță, 
mai înclinată spre-a se mătrăși, 

când cauți în sine-ți a te refugia, 
mai uitând c-ai fi,-n fapt, doar ruine, 
vai de n-afli, barem, cum ți-ai apropia, 
delicatul gust pentru culmi terne.


De trecut - Ruse Florian

Detest în tot acel trecut, 
ce doar c-un aer vag la mine se abate, 
faptul că-mi face dureros de cunoscut
izvorul de incoerență-n
viitoare acte.

Detest în tot acel trecut
ce nu îmi dă la timp târcoale
c-arată cum ce-mi pare,-n general, știut, 
ar merita, c-un semn de întrebare,
adus la forme mai normale.

Detest în tot acel trecut de scrum
ce îmi confirmă cât de des,
memoria, mi-e decimată,
c-anticipând imaginea din viitor a ceea ce-s acum
n-o văd decât de-un gol imens marcată.

Detest în tot acel trecut
ce mi te ține-n așa chip captivă
că îmi promite prezentul străbătut,
mai mereu, de disperare efectivă.


Un cuplu fericit... - Ruse Florian

­ Care dintre-acestea, spuse-odată unul:
"Nimic nu se pierde, totul se transformă!"
și "Toate se transformă, mai puțin totul!",
oare-o fi de spus cel mult așa... de formă?
­ Cine știe? Totuși, de-unde până unde, 
mă tot provoci cu-aste salturi insipide?
Pun pariu că pân' și curcile ar râde:
Cât de "sexy"! Plictiseala chiar aprinde!






























    1 2 3 4 5 6

Copyrights © 2015-2017 Ruse Florian / All Rights Reserved.