Despre căutări
Unii caută noi idei noi iubiri noi amintiri noi împăcări noi începuturi noi bucurii noi întrebări Altii caută noi metafore noi uri noi uitări noi certuri noi sfârșituri noi tristeți noi răspunsuri A nu se ignora ce anume cauți la alții sau ce cauți la tine A se ține cont că unii caută noul iar alții caută vechiul și multe multe altele Poate că până la urmă în viață nu-i important numai ce anume ai găsit ci și ceea ce încă mai cauți... Poate nu prea contează atât să găsești întotdeauna ceea ce cauți cât a-ți găsi mereu căutări care să conteze
Diferență de nuanțe
Nu o iubești când o percepi aproape ca pe sinea ta, ci când ești incapabil să concepi sinele tău distinct de sinea sa.
Din înaltul prieteniei 2
Nu m-apropia căpușându-mă. Nu mă-ngenunchia ridicându-mă. Nu mă murdări periindu-mă. Nu m-aprecia degradându-mă. Nu mă-ntâmpina evitându-mă. Nu mă implora stingherindu-mă. Nu mă folosi șmecherindu-mă. Nu mă dispera persiflându-mă. Nu mă anula suspectându-mă. Nu mă menaja plafonându-mă.
Un mic apel la demnitate
"Iată ceva legat de prieteni și vrăjmași" zise-un părinte-odat' bunilor enoriași: "Să-ți respecți dușmanii și-amicii cât încape, nicicând ținându-ți-i din calcule aproape!"
Râsu'
Hazu-l scoate, e-o zicală, pe rumânul făr-un leu; moneda-i natională, de-ar fi râsul, văleleu!
Întrebare retorică
Oare probabilitatea anumitor diferențe dintre prima și ultima mea tristețe, dintre prima și ultima mea politețe, dintre prima și ultima mea iubire, dintre prima și ultima mea amagire, dintre primul și ultimul meu cuvânt, dintre primul și ultimul meu legământ, dintre primul și ultimul meu gând, dintre primul și ultimul meu diferend, dintre primul și ultimul meu sărut, dintre primul și ultimul meu avut, dintre prima și ultima mea bucurie, dintre prima și ultima mea prostie, dintre prima și ultima mea voință, dintre prima și ultima mea dorință, chiar va face pân' la urmă vreo diferență?
Haiku. Ghiocelul
fisura iernii - un ghiocel în noapte răsare tiptil
Ceva mai nimicuri despre cuvinte
Nu am idee ce se întâmplă de la un timp cuvintelor, însă parcă își pierd pe zi ce trece din greutate... Cine știe? Probabil s-or vrea și ele în pas cu vremurile, așa că și-au impus o dietă strictă... E dezarmant, ce mai. Doare, pur și simplu, să le vezi coastele anorexice… Am citit undeva că anorexicului îi este defect modul de a se vedea pe sine și cu cât mai mult se sluțește, cu atât mai tare are impresia că ar câștiga în frumusețe... De aceea mă întreb: ce s-o întâmpla cu limba atunci când cuvintele or ajunge să se orbească singure în oglinzile lor strâmbe cu "frumusețea" maximă la care pot ajunge. Nu știu ce să mai cred în privința cuvintelor, însă și cărțile din ziua de astăzi parcă devin din ce în ce mai imponderabile... Ai zice că e ceva cu gravitația... Chiar și eu acum, privind mai atent ce tocmai am scris, realizez cât de atinse de boală îmi sunt cuvintele... Au prins deja acea paloare cadaverică... Văzându-le cum arată, aproape că îmi vine să le dau o mână de ajutor; însă știu deja că asta nu ar ajuta cu nimic. Până la urmă, la ce le-aș mai farda atâta, când ele nici nu prea dau semne că și-o doresc? Poate că o fi ceva și cu libertatea asta de exprimare… care-n exces prea des tinde-a ajunge doar lamentabilă gălăgie obeză. Cuvântul ca promisiune - o raritate. Vocabularul ca fast-foodism globalizant - cotidianul ce promite indigestii.
Din nostalgie…
"Ceea ce te omoară, te face mai puternic!" spunea, odinioară, un muritor, poetic…
Când luminile se sting
cer decupat trist de un bloc alăturat luna ciob la geam când luminile se sting stelele apar mai clar
Virtuala jumătate
"Să ți se întoarcă-ntocmai binele și răul pe care altora, cumva, de-a lungul vremii le-ai făcut" - Oare, asta, pentru câți n-ar însemna coșmarul cel mai groaznic cu putință ce-ar fi vreodată de avut? Presupunând că pentru fiecare-ar exista o jumătate după care toată viața va tânji; oare-ntr-o astfel de "pereche" ambii vor gusta la fel distibuirea de necazuri, griji și bucurii?
Gradul fatalității
Oare, nivelul de-acceptare-a părerii că n-ar fi nimic întâmplător, nu denotă-n oameni gradul asumării unui iz atoateștiutor?
În câteva cuvinte…
"Formula ce rezumă o operă de artă arar prinde din urmă adevărata artă!" Așa-și monta artistul, criticii nedemni, subtil… (Expui esențialul? - Fă-o, cel puțin, cu stil!)
O credință
Chiar la acest moment cred (ca mulți alții) că există, în lumea noastră vie și tulburător de vastă actori nemuritori, sportivi nemuritori, dansatori nemuritori, arhitecți nemuritori, pictori nemuritori, sculptori nemuritori, muzicanți nemuritori, scriitori nemuritori, părinți nemuritori, copii nemuritori, clipe nemuritoare, iubiri nemuritoare, prietenii nemuritoare, adevăruri nemuritoare... Însă, mai cred și că acestea toate-ajung vestigii, până la urmă,-ale vremelniciei nemuririi...
Licuriciul de la munte
Vântul șuiera întruna, într-o oarecare seară, norii sparți făceau ca luna să apară și dispară. Dintr-un pahar acoperit, un licurici pe-o mescioară, privea, complet descumpănit, la spectacolul de-afară. Bietul, pus într-o sinistră încăpere de cabană, undeva lâng-o fereastră, se trezise în capcană. Copilașul ce-l răpise prin întuneric îl pândea și-o clipă parc-auzise cum din pătuțul lui gândea: Ce naibii-i veni lu' ăsta de nu vrea să lumineze, până s-apuc a-l acosta nu părea să se jeneze. "Lună" zise licuriciul, "n-ai vrea tu să-i dai de știre mândrei care-mi duce dorul c-am dat ultima sclipire?" "Haide soră, ce stai mută!" forță el nota, cam mârlan "Ori oi fi, cumva, ținută și tu captivă-n vreun borcan?"
Un bătrânel la un sondaj de opinie
Într-o țară ce trecuse de curând de la comunism la democrație, se trezi un oarecare aberând cam așa la un sondaj de-opinie: Hm! Ce mă-ntrebi? De văd vreo diferență- –ntre politicienii de-azi și vechii? Ei bine, iată tânără domniță, ce cu-atât de "vesel" subiect mă-"mbii": La cei dinainte-mi provoca un stres cum se tot străduiau să ne convingă că la noi progresul este în progres (și-am vazut unde-au ajuns să ne-mpingă). Cei de-acum, nu știu de ce, alt tip de stres, subliminal, încearcă să inducă, sugerând: "La noi regresu-i în regres!" (iar asta-i cam neclar unde-o să ducă). Dintre-aceștia totuși de-ar fi să aleg, sigur aș vota "ultraregresiștii"... Nu că m-ar fi convins, dar, nu pot să neg, mi-a cam ajuns cu ultraprogresiștii.
O femeie subtilă… (În căutarea jumătății)
Ea-l înghionti...– Ce e? Dormeam! – Da? Sinele, mi-l căutam! – Nu mai spune... Și? L-ai găsit? – Păi cum să nu, doar te-ai trezit!
Sedus de pustiu
Chemat de o lume lipsită de soare, plină de sumbre stele, scăldate-n morală, aiurit, într-un suspin de dor, în mantie de negru chin, stins, mor. Mor macinat de-un gând: De ce mă vor? Să fie oare a mea vină inerția c-am lăsat-o să mă-mpingă să mă îngrop în lumea lor, de parcă cel mai important în viață ar fi să-nveți să "strălucești" ca dumnealor? (Hm, când sunt lumi în care n-ar surprinde să poți trăi o viață făr-a trăi, deși stins de-atâta vreme, cum m-aș mira că încă pot muri?)
Infinit și totul absolut
infinit și tot - extrem de diferite deși n-ai zice: Infinit - ceva la care orice-adaos e neglijabil. totul - ceva-ul la care orice-adaos e imposibil.
O formulă călăuzitoare
Deviză de-adânc declin: A-ți muri viața din plin!
Lanțul
Se spune că pentru a ajunge în rai trebuie mai întâi să treci prin purgatoriu... Cine poate ști? Aș zice, mai degrabă, că raiul pare acel scurt răgaz dintre purgatorii - liantul... Astfel, purgatoriu lângă purgatoriu se poate construi o viață, se poate construi o moarte, se poate construi un scop, se poate construi un univers, se poate construi o clipă... Iadul personal? - Poate, lanțul nesfârșit al acestei dualități... Neființa? - Poate, urmarea întâmplării de a se rupe lantul... Ființa? - Poate, acel ceva, care unește capetele lanțului... Uneori, iubito, mă întreb unde aș putea să te situez - în vreun rai sau cine știe care purgatoriu? Dar, nu! Cu siguranță m-aș înșela… Tu ești mult mai mult de-atât! Tu ești atât rai, cât și purgatoriu! Iar urma ta cel mai bine se evidențiază acolo unde lanțul a cedat…
O întrebare ruptă dintr-un dialog îndepărtat
Poate,-a fi lăudăros din modestie, n-ar mai părea doar jalnică bravadă de-ai face-ntotdeauna indigestie când guști din propria-ți fanfaronadă… totuși fălindu-te că îți displace-a te făli, de unul singur, oare nu atestă că,-n ciuda "greutății" de-a te fuduli, până și modestia ți-e modestă?
omului "educat"
nu puțini prin epatare tind s-arate învățați da-n lipsă de maniere se dau mult prea cultivați
Atavism patriotic
Hm, câte mai avem din fostul comunism: jignind democrația cu-al lor heirupism, destui încă mai cred că ar fi altruism să-și denigreze țara din patriotism...
Senryu secvență. Turma
mulțimea turmei - toți mediocrii sadea mulțumiți așa puterea turmei - nu total de nulități ci rezultanta curaj de turmă - impulsul de a lovi doar când ai spate război de turmă - să lupți spre a fi condus la mare artă optica turmei - crezul ferm că să nu vrei nu e să nu poți testul de turmă - a te vedea cel mai cel din grav daltonism
Tanka. Stil
O lumânare Un fluture în noapte cată lumină - Mostră de stil vechi creștin Azi se preferă moaște
Umanizarea iubirii
În fiecare dintre noi ascunsă-i flacăra lui Prometeu, și de-am avea "neșansa" s-o descoperim, abia atunci ne va străbate al sufletului vajnic chin. În fiecare dintre noi se află forța de-a jongla cu focul, puțini sunt însă cei ce nu o folosesc, ignorând tentația de-a face pe zeii, nelepădând, indiferenți, divine torțe, nici chiar pe cele mai abrupte creste. În fiecare dintre noi există teama de-a te încurca cu zeii, cu toate astea, din dorința de a străluci, sfârșim, destui, prin a ne lumina adâncile prăpăstii. Așa că tu, sărmane om pățit, de vrei să nu mai pari așa patetic, puteri herculeene să-ți folosești necontenit, pentru a-ți suporta năpasta în mod cât mai ironic.
Ultimul fulg
ram îngreunat - ultimul fulg doare mut deodată: crac!
Cireașa de pe tort
Iubirea ei - cireașa de pe tort (o mândreţe la-nceputuri). Păcat, se-amuza bietul c-un efort, ticsită c-a fost de E-uri.
Despre reprezentația unei inimi și revelația unui idiot
Faptele, ziceai convinsă, cândva, stârnindu-mi ceva stres, vorbesc de la sine însă, adesea, cu subînțeles… Acum, când asta-mi amintesc, îmi spun că lucrurile-au sens… Hm, ce ironic să-ntâlnesc așa o sursă de nonsens! De pildă, încă din debut vorbele-ți sunau de-nțeles, apoi, mai toate-au început să capete-un subînțeles... Fiecare subînțeles la rândul lui a căpătat un alt și-un alt subînțeles... Ce mai, treaba s-a complicat! Strat peste strat s-au așezat subînțelesurile-n timp, până când am realizat cât trebuie s-aduc a tâmp: Pare-se-ntreg acel zgomot, de fapt, tăinuia "delicat" c-al inimii tale ropot mi-era de formă dedicat...
Despre un anumit tip de rugăminți
O rugăminte sună, câte-odat', atât de mișelesc când o auzi, încât mai josnic e, cu-adevărat, să n-o accepți, decât să n-o refuzi.
Truisme rătăcite
Cu-adevărat îndoiești când și sufletu-ți tocmești. Cu-adevărat umilești când și sufletu-ți roșești. Cu-adevărat îngrădești când și sufletu-ți zidești. Cu-adevărat rasolești când și sufletu-ți jignești.
Platitudine stătută
Delicat, flatându-ți zdrobitoarea flatulație, mai capeți câte-odată și stropi... de admirație!
O frântură din monologul unui anti anti-feminist
Complexitatea "câte-unei" femei, uneori, atâta debordează, că până și complexele-i parcă te complexează… - Se mai întâmplă (continuă, cândva, un fante ce părea pățit); oricum, când dai de-așa ceva te-ai cam nenorocit…
Vorbitul în lipsa cuiva
Există feluri de-a vorbi pe careva în lipsă pentru care cunoscuții te absolvă-ntrucâtva, pesemne bieții întrevăd fluența prea aleasă cu care pari c-obișnuiești și pe dânșii-a-i dizolva.
Gânduri incidente
Dac-anumite gânduri s-ar apropia impertinent de mult de viteza luminii, timpul l-ar putea încetini suficient cât să impresioneze receptorii? Dacă unele gânduri s-ar deplasa cu viteza luminii, care-ar fi șansa ori neșansa de-a deveni permanente memorii? Dacă vreun gând, de puțin, ar depăși viteza luminii, oare elanu-i brusc ar copleși forțând căderi în patima reamintirii? Dacă-mi revii din când în când în amintire, îmi spun că poate-ai fost un gând, o idee ce, din pură întâmplare, mă străfulgeră tot mai plăpând.
Din mediul casnic
Într-o dimineață, ea, îl provocă cu mult mai mult decât și-ar fi dorit - încă puțin și se duceau la muncă iar el nu înceta din turuit: «...Nu-i oare liberul arbitru un intim și-ntâmplător izvor de opțiune pentru ce anume consimțim, fiecare-n parte,-a ne constrânge? Nu-s oare individualele-opțiuni mai mult decât prestabilite noduri de destin ce-oricăruia propun, glumeț, viața a-și arvuni pân' ajunge, integral, a le-mplini? Nu-s oare scopurile spre care tânjim, obstacole ce luminează drumuri pe care-optăm să ne-amăgim c-ar recompensa pe cel ce le urmează? Nu-i oare inerția dintre două succesive scopuri, mediu fertil nevoii patologice de-a considera că nașterea și moartea nu-s numai simple scopuri ci și infime părți din "cel mai complex plan"?...» Ea sări de-odat': "Vai, ce-a trecut timpul! Te-aș ruga, când pleci, să duci și gunoiul..."
Echilibrul...
Pe cât iubeam dedicat, odat', a-ți trăi prezența, pe-atât urăsc din ficat, acum, să îți mor absența.
Un gând oarecare
Dac-ar exista o punte de la a te remarca fiind bun, până la a fi bun făr-a te remarca și o altă punte de la a te remarca fiind rău, până la a fi rău făr-a te remarca; cele două, oare ar fi opozabile? Dar interschimbabile?
Scurt dialog patriotic
– Când oare, țara asta, o s-apuc și eu s-o văd în sfârșit așezată, firească? – Foarte curând de n-ar fi într-atât de greu, în străinătate, să se stabilească...
Maniere de a rătăci
Există maniere de-a rătăci prin ceața deasă-a propriului trecut, care-ncă din fașă-ți pot zădărnici oricare șansă-a vreunui re-nceput. Sunt moduri de-a-ți hrăni iluzia c-ai izbuti mereu s-o iei de la-nceput, ce-ntr-atâta-ți umflă neghiobia încât nici n-ai concepe poft-a-ți fi-abținut. Mai vezi chiar paradoxuri c-apar, când și când, în vastul nostru mediu ambiant, însăși inexistentu', uneori, mergând a fi presupus complet aberant; altfel, eu, la ce aș mai răvăși oare, c-o persistență făr' de rușine, absența ta - doar-doar m-oi regăsi, pe-acolo undeva, în sfârșit, cu tine?
Despre morală
De ceva vreme-ncoa s-a tot considerat spre-o viață morală să-ndrumi c-ar merita, totuși mă-ntreb, la om, nu-i astfel delicat morala-ntregii vieți s-o faci și a-i conta?
Senryu. Tot mai puține
depopulare - tot mai puține muște ditai rahatu'