Florian Ruse - "Poezii"
 
Pag2

    1 2 3 4 5 6

Despre căutări

Unii caută
noi idei
noi iubiri
noi amintiri
noi împăcări
noi începuturi
noi bucurii
noi întrebări

Altii caută
noi metafore
noi uri
noi uitări
noi certuri
noi sfârșituri
noi tristeți
noi răspunsuri

A nu se ignora ce anume cauți la alții
sau ce cauți la tine

A se ține cont că unii caută noul
iar alții caută vechiul și multe multe altele

Poate că până la urmă în viață
nu-i important numai ce anume ai găsit
ci și ceea ce încă mai cauți...

Poate nu prea contează atât să găsești întotdeauna ceea ce cauți
cât a-ți găsi mereu căutări care să conteze


Diferență de nuanțe

Nu o iubești când o percepi
aproape ca pe sinea ta, 
ci când ești incapabil să concepi
sinele tău 
distinct de sinea sa.


Din înaltul prieteniei 2

Nu m-apropia
căpușându-mă.

Nu mă-ngenunchia
ridicându-mă.

Nu mă murdări
periindu-mă.

Nu m-aprecia
degradându-mă.

Nu mă-ntâmpina
evitându-mă.

Nu mă implora
stingherindu-mă.

Nu mă folosi
șmecherindu-mă.

Nu mă dispera
persiflându-mă.

Nu mă anula
suspectându-mă.

Nu mă menaja
plafonându-mă.


Un mic apel la demnitate

"Iată ceva legat
de prieteni și vrăjmași" 
zise-un părinte-odat'
bunilor enoriași:
"Să-ți respecți dușmanii
și-amicii cât încape,
nicicând ținându-ți-i
din calcule aproape!"


Râsu'

Hazu-l scoate, e-o zicală,
pe rumânul făr-un leu;
moneda-i natională,
de-ar fi râsul, văleleu!


Întrebare retorică

Oare probabilitatea anumitor diferențe

dintre prima și ultima mea tristețe, 

dintre prima și ultima mea politețe, 

dintre prima și ultima mea iubire, 

dintre prima și ultima mea amagire, 

dintre primul și ultimul meu cuvânt, 

dintre primul și ultimul meu legământ, 

dintre primul și ultimul meu gând, 

dintre primul și ultimul meu diferend, 

dintre primul și ultimul meu sărut, 

dintre primul și ultimul meu avut, 

dintre prima și ultima mea bucurie, 

dintre prima și ultima mea prostie, 

dintre prima și ultima mea voință, 

dintre prima și ultima mea dorință, 

chiar va face pân' la urmă vreo diferență?


Haiku. Ghiocelul

fisura iernii -
un ghiocel în noapte
răsare tiptil


Ceva mai nimicuri despre cuvinte

Nu am idee ce se întâmplă de la un timp cuvintelor,
însă parcă își pierd pe zi ce trece din greutate...
Cine știe? Probabil s-or vrea și ele în pas cu vremurile,
așa că și-au impus o dietă strictă... E dezarmant, ce mai.
Doare, pur și simplu, să le vezi coastele anorexice…

Am citit undeva că anorexicului 
îi este defect modul de a se vedea pe sine
și cu cât mai mult se sluțește, cu atât mai tare
are impresia că ar câștiga în frumusețe...
De aceea mă întreb: ce s-o întâmpla cu limba
atunci când cuvintele or ajunge 
să se orbească singure în oglinzile lor strâmbe
cu "frumusețea" maximă la care pot ajunge.

Nu știu ce să mai cred în privința cuvintelor,
însă și cărțile din ziua de astăzi
parcă devin din ce în ce mai imponderabile...
Ai zice că e ceva cu gravitația... 
Chiar și eu acum, privind mai atent ce tocmai am scris,
realizez cât de atinse de boală îmi sunt cuvintele...
Au prins deja acea paloare cadaverică... 
Văzându-le cum arată, 
aproape că îmi vine să le dau o mână de ajutor;
însă știu deja că asta nu ar ajuta cu nimic.
Până la urmă, la ce le-aș mai farda atâta, 
când ele nici nu prea dau semne că și-o doresc?

Poate că o fi ceva și cu libertatea asta de exprimare…
care-n exces prea des tinde-a ajunge doar lamentabilă gălăgie obeză.
Cuvântul ca promisiune - o raritate.
Vocabularul ca fast-foodism globalizant - cotidianul ce promite indigestii.


Din nostalgie…

"Ceea ce te omoară,
te face mai puternic!"
spunea, odinioară, 
un muritor, poetic…


Când luminile se sting

cer decupat trist
de blocul alăturat
luna ciob la geam

când luminile se sting
stelele apar mai clar


Virtuala jumătate

"Să ți se întoarcă-ntocmai binele și răul
pe care altora, cumva, de-a lungul vremii le-ai făcut" - 
Oare, asta, pentru câți n-ar însemna coșmarul
cel mai groaznic cu putință ce-ar fi vreodată de avut?
Presupunând că pentru fiecare-ar exista
o jumătate după care toată viața va tânji;
oare-ntr-o astfel de "pereche" ambii  vor gusta
la fel distibuirea de necazuri, griji și bucurii?


Gradul fatalității

Oare, nivelul de-acceptare-a părerii
că n-ar fi nimic întâmplător,
nu denotă-n oameni gradul asumării
unui iz atoateștiutor?


În câteva cuvinte…

"Formula ce rezumă o operă de artă
arar prinde din urmă adevărata artă!"

Așa-și monta artistul, criticii nedemni, subtil…
(Expui esențialul? - Fă-o, cel puțin, cu stil!)


O credință

Chiar la acest moment cred (ca mulți alții) că există, 
în lumea noastră vie și tulburător de vastă

actori nemuritori, 
sportivi nemuritori, 

dansatori nemuritori, 
arhitecți nemuritori, 

pictori nemuritori, 
sculptori nemuritori, 

muzicanți nemuritori, 
scriitori nemuritori, 

părinți nemuritori, 
copii nemuritori, 

clipe nemuritoare, 
iubiri nemuritoare, 

prietenii nemuritoare, 
adevăruri nemuritoare...

Însă, mai cred și că acestea toate-ajung vestigii, 
până la urmă,-ale vremelniciei nemuririi...


Licuriciul de la munte

Vântul șuiera întruna, 
într-o oarecare seară, 
norii sparți făceau ca luna
să apară și dispară.
Dintr-un pahar acoperit, 
un licurici pe-o mescioară, 
privea, complet descumpănit,
la spectacolul de-afară.
Bietul, pus într-o sinistră
încăpere de cabană, 
undeva lâng-o fereastră, 
se trezise în capcană.
Copilașul ce-l răpise
prin întuneric îl pândea
și-o clipă parc-auzise
cum din pătuțul lui gândea:

Ce naibii-i veni lu' ăsta
de nu vrea să lumineze, 
până s-apuc a-l acosta
nu părea să se jeneze.

"Lună" zise licuriciul, 
"n-ai vrea tu să-i dai de știre
mândrei care-mi duce dorul
c-am dat ultima sclipire?"
"Haide soră, ce stai mută!"
forță el nota, cam mârlan
"Ori oi fi, cumva, ținută
și tu captivă-n vreun borcan?"


Un bătrânel la un sondaj de opinie

Într-o țară ce trecuse de curând
de la comunism la democrație, 
se trezi un oarecare aberând
cam așa la un sondaj de-opinie:
Hm! Ce mă-ntrebi? De văd vreo diferență-
–ntre politicienii de-azi și vechii? 
Ei bine, iată tânără domniță,
ce cu-atât de "vesel" subiect mă-"mbii":

La cei dinainte-mi provoca un stres
cum se tot străduiau să ne convingă
că la noi progresul este în progres
(și-am vazut unde-au ajuns să ne-mpingă).
Cei de-acum, nu știu de ce, alt tip de stres, 
subliminal, încearcă să inducă, 
sugerând: "La noi regresu-i în regres!"
(iar asta-i cam neclar unde-o să ducă).

Dintre-aceștia totuși de-ar fi să aleg, 
sigur aș vota "ultraregresiștii"...
Nu că m-ar fi convins, dar, nu pot să neg,
mi-a cam ajuns cu ultraprogresiștii.


O femeie subtilă… (În căutarea jumătății)

Ea-l înghionti...– Ce e? Dormeam!
– Da? Sinele, mi-l căutam!
– Nu mai spune... Și? L-ai găsit?
– Păi cum să nu, doar te-ai trezit!


Sedus de pustiu

Chemat de o lume
lipsită de soare, 
plină de sumbre stele, 
scăldate-n morală, 
aiurit, într-un suspin
de dor, 
în mantie de negru chin, 
stins, mor.
Mor macinat de-un gând:
De ce mă vor?
Să fie oare a mea vină
inerția c-am lăsat-o să mă-mpingă
să mă îngrop în lumea lor,
de parcă cel mai important în viață
ar fi să-nveți să "strălucești" ca dumnealor?

(Hm, când sunt lumi în care n-ar surprinde
să poți trăi o viață făr-a trăi,
deși stins de-atâta vreme,
cum m-aș mira că încă pot muri?)


Infinit și totul absolut

infinit și tot -
extrem de diferite deși n-ai zice:

Infinit - 
ceva la care orice-adaos e neglijabil.

totul - 
ceva-ul la care orice-adaos e imposibil.


O formulă călăuzitoare

Deviză de-adânc declin:
A-ți muri viața din plin!


Lanțul

Se spune că pentru a ajunge în rai 
trebuie mai întâi să treci prin purgatoriu...

Cine poate ști?
Aș zice, mai degrabă, că raiul
pare acel scurt răgaz 
dintre purgatorii -
liantul...

Astfel,
purgatoriu lângă purgatoriu
se poate construi o viață,
se poate construi o moarte,
se poate construi un scop,
se poate construi un univers,
se poate construi o clipă...

Iadul personal? - Poate, lanțul nesfârșit al acestei dualități...
Neființa? - Poate, urmarea întâmplării de a se rupe lantul...
Ființa? - Poate, acel ceva, care unește capetele lanțului...

Uneori, iubito, mă întreb
unde aș putea să te situez -
în vreun rai sau cine știe care purgatoriu?
Dar, nu! Cu siguranță m-aș înșela…
Tu ești mult mai mult de-atât!
Tu ești atât rai, cât și purgatoriu!
Iar urma ta cel mai bine se evidențiază
acolo unde lanțul a cedat…


O întrebare ruptă dintr-un dialog îndepărtat

Poate,-a fi lăudăros din modestie, 
n-ar mai părea doar jalnică bravadă
de-ai face-ntotdeauna indigestie
când guști din propria-ți fanfaronadă…

totuși

fălindu-te că îți displace-a te făli,
de unul singur, oare nu atestă
că,-n ciuda "greutății" de-a te fuduli, 
până și modestia ți-e modestă?


omului "educat"

nu puțini prin epatare
tind s-arate învățați
da-n lipsă de maniere
se dau mult prea cultivați


Atavism patriotic

Hm, câte mai avem din fostul comunism:
jignind democrația cu-al lor heirupism,
destui încă mai cred că ar fi altruism
să-și denigreze țara din patriotism...


Senryu secvență. Turma

mulțimea turmei -
toți mediocrii sadea
mulțumiți așa

puterea turmei -
nu total de nulități
ci rezultanta

curaj de turmă -
impulsul de a lovi
doar când ai spate

război de turmă -
să lupți spre a fi condus
la mare artă

optica turmei -
crezul ferm că să nu vrei
nu e să nu poți

testul de turmă -
a te vedea cel mai cel
din grav daltonism


Tanka. Stil

O lumânare
Un fluture în noapte
cată lumină -
Mostră de stil vechi creștin
Azi se preferă moaște


Umanizarea iubirii

În fiecare dintre noi
ascunsă-i flacăra lui Prometeu, 
și de-am avea "neșansa" s-o descoperim, 
abia atunci ne va străbate
al sufletului vajnic chin.

În fiecare dintre noi
se află forța de-a jongla cu focul, 
puțini sunt însă cei ce nu o folosesc, 
ignorând tentația de-a face pe zeii, 
nelepădând, indiferenți, divine torțe, 
nici chiar pe cele mai abrupte creste.

În fiecare dintre noi
există teama de-a te încurca cu zeii, 
cu toate astea, din dorința de a străluci, 
sfârșim, destui, prin a ne lumina adâncile prăpăstii.

Așa că tu, sărmane om pățit, 
de vrei să nu mai pari așa patetic, 
puteri herculeene să-ți folosești necontenit, 
pentru a-ți suporta năpasta în mod cât mai ironic.


Ultimul fulg

ram îngreunat -
ultimul fulg doare mut
deodată: crac!


Cireașa de pe tort

Iubirea ei - cireașa de pe tort
(o mândreţe la-nceputuri).
Păcat, se-amuza bietul c-un efort,
ticsită c-a fost de E-uri.


Despre reprezentația unei inimi și revelația unui idiot

Faptele, ziceai convinsă,
cândva, stârnindu-mi ceva stres,
vorbesc de la sine însă, 
adesea, cu subînțeles…
Acum, când asta-mi amintesc,
îmi spun că lucrurile-au sens…
Hm, ce ironic să-ntâlnesc
așa o sursă de nonsens!
De pildă, încă din debut
vorbele-ți sunau de-nțeles, 
apoi, mai toate-au început
să capete-un subînțeles...
Fiecare subînțeles
la rândul lui a căpătat
un alt și-un alt subînțeles...
Ce mai, treaba s-a complicat!
Strat peste strat s-au așezat
subînțelesurile-n timp, 
până când am realizat
cât trebuie s-aduc a tâmp:

Pare-se-ntreg acel zgomot,
de fapt, tăinuia "delicat"
c-al inimii tale ropot
mi-era de formă dedicat...


Despre un anumit tip de rugăminți

O rugăminte sună, câte-odat',
atât de mișelesc când o auzi, 
încât mai josnic e, cu-adevărat, 
să n-o accepți, decât să n-o refuzi.


Truisme rătăcite

Cu-adevărat îndoiești
când și sufletu-ți tocmești.

Cu-adevărat umilești
când și sufletu-ți roșești.

Cu-adevărat îngrădești
când și sufletu-ți zidești.

Cu-adevărat rasolești
când și sufletu-ți jignești.


Platitudine stătută

Delicat, flatându-ți zdrobitoarea flatulație, 
mai capeți câte-odată și stropi... de admirație!


O frântură din monologul unui anti anti-feminist

Complexitatea "câte-unei" femei, 
uneori, atâta debordează,
că până și complexele-i
parcă te complexează… -
Se mai întâmplă (continuă, cândva, 
un fante ce părea pățit);
oricum, când dai de-așa ceva
te-ai cam nenorocit…


Vorbitul în lipsa cuiva

Există feluri de-a vorbi pe careva în lipsă
pentru care cunoscuții te absolvă-ntrucâtva, 
pesemne bieții întrevăd fluența prea aleasă
cu care pari c-obișnuiești și pe dânșii-a-i dizolva.


Gânduri incidente

Dac-anumite gânduri
s-ar apropia impertinent de mult
de viteza luminii, 
timpul l-ar putea încetini suficient
cât să impresioneze receptorii?

Dacă unele gânduri 
s-ar deplasa 
cu viteza luminii, 
care-ar fi șansa ori neșansa
de-a deveni permanente memorii?

Dacă vreun gând,
de puțin, ar depăși
viteza luminii, 
oare-or fi moduri de-a-i înăbuși 
căderea-n patima reamintirii?

Dacă-mi revii din când în când în amintire, 
îmi spun că poate-ai fost un gând, 
o idee ce, din pură întâmplare,
mă străfulgeră tot mai plăpând.


Din mediul casnic

Într-o dimineață, ea, îl provocă
cu mult mai mult decât și-ar fi dorit -
încă puțin și se duceau la muncă
iar el nu înceta din turuit:

«...Nu-i oare liberul arbitru un intim
și-ntâmplător izvor de opțiune
pentru ce anume consimțim,
fiecare-n parte,-a ne constrânge?
Nu-s oare individualele-opțiuni
mai mult decât prestabilite noduri de destin
ce-oricăruia propun, glumeț, viața a-și arvuni
pân' ajunge, integral, a le-mplini?
Nu-s oare scopurile spre care tânjim,
obstacole ce luminează
drumuri pe care-optăm să ne-amăgim
c-ar recompensa pe cel ce le urmează?
Nu-i oare inerția dintre două succesive scopuri,
mediu fertil nevoii patologice de-a considera
că nașterea și moartea nu-s numai simple scopuri
ci și infime părți din "cel mai complex plan"?...»

Ea sări de-odat': "Vai, ce-a trecut timpul!
Te-aș ruga, când pleci, să duci și gunoiul..."


Echilibrul...

Pe cât iubeam dedicat,
odat', a-ți trăi prezența,
pe-atât urăsc din ficat,
acum, să îți mor absența.


Un gând oarecare

Dac-ar exista o punte

de la a te remarca
fiind bun, 
până la a fi bun
făr-a te remarca

și o altă punte

de la a te remarca
fiind rău, 
până la a fi rău
făr-a te remarca;

cele două, oare ar fi opozabile?
Dar interschimbabile?


Scurt dialog patriotic

– Când oare, țara asta, o s-apuc și eu
s-o văd în sfârșit așezată, firească?
– Foarte curând de n-ar fi într-atât de greu,
în străinătate, să se stabilească...


Maniere de a rătăci

Există maniere de-a rătăci
prin ceața deasă-a propriului trecut,
care-ncă din fașă-ți pot zădărnici
oricare șansă-a vreunui re-nceput.
Sunt moduri de-a-ți hrăni iluzia
c-ai izbuti mereu s-o iei de la-nceput, 
ce-ntr-atâta-ți umflă neghiobia
încât nici n-ai concepe poft-a-ți fi-abținut.
Mai vezi chiar paradoxuri c-apar, când și când, 
în vastul nostru mediu ambiant, 
însăși inexistentu', uneori, mergând
a fi presupus complet aberant;
altfel, eu, la ce aș mai răvăși
oare, c-o persistență făr' de rușine, 
absența ta - doar-doar m-oi regăsi, 
pe-acolo undeva, în sfârșit, cu tine?


Despre morală

De ceva vreme-ncoa s-a tot considerat
spre-o viață morală să-ndrumi c-ar merita,
totuși mă-ntreb, la om, nu-i astfel delicat
morala-ntregii vieți s-o faci și a-i conta?


Senryu. Tot mai puține

depopulare -
tot mai puține muște
ditai rahatu'


    1 2 3 4 5 6

Copyrights © 2015-2024 Ruse Florian / All Rights Reserved.