Florian Ruse - "Poezii"
 
Atelier

    1 2 3 4 5 6

Asimilarea unei obsesii - Ruse Florian

Am cam uitat, câte-am făcut atunci, să uit de tine, 
deși-mi amintesc, că nu nădăjduiam s-o reușesc, 
pentru c-o uitare, știam îndeajuns de bine, 
e-un cadou ce este imposibil să mi-l dăruiesc.

Am cam uitat dorința, de-a mă mai baza pe tine, 
deși, puțin, mi-ai fost un reazem făr' de-asemănare, 
îns-a mă re-ncrede-n cineva, ar fi pentru mine, 
a conta că firea omului, este schimbătoare…

Ce încă n-am uitat, e norocul c-am redobândit, 
puterea de a-mi suporta senin singurătatea, 
mai ales c-o lungă vreme, fost-am deznădăjduit, 
simțind cum apatia-mi compromitea sănătatea.

Totuși, când timpul pare-a nu se sinchisi de mine, 
încă mă pierd cu totu-ntr-o anume amintire…
Apoi, brutal, sunt smuls, cumva, din visătoru-mi sine, 
de-ăst prădător ce-atacă, mirosind vreo rătăcire.


Câteva din posibilele frământări ale noilor kamikaze... - Ruse Florian

Poate să fie oare cruzimea
contrarierii c-un mesaj oricât de-advers, 
mai virulentă ca profunzimea
aceluia ce-omite-acest ultim demers?

Poți fi oare-acceptând ca-ntr-o armă, 
patetic, să îți convertești sinistrul act;
la-nălțimea gestului din urmă, 
făcându-l clauza vrunui "măreț" contract?


Ceva-ul pierdut - Ruse Florian

"Pe-atunci când încă hoinăream
prin lumea ta de ceață
că de abia mai bântuiam
prin propria mea viață, 
pare-se-a fost ceva marcant
ce-am pierdut întâmplător...
un nu știu ce,-așa important
că-l cat încă visător."

Glumești? Un nu știi ce marcant?
(Mi-ai spune tu probabil...)
Când te-ai făcut așa galant?
Mă lași? Hai, fii amabil!


De toate-acestea… - Ruse Florian

De încrederea ta în mine, 
de dragostea ta pentru mine, 
de buna ta părere despre mine, 
de baza ce-ți puneai în mine,
de conversațiile ce le-aveai cu mine, 
de viitorul ce nu-l concepeai fără de mine, 

de gesturile ce mi le-arătai doar mie, 
de timpul ce mi-l acordai doar mie, 
de gândurile ce mi le împărtășeai doar mie, 
de ironia-ți fină adresată, generos, doar mie, 
de nesiguranța ce mi-o provocai doar mie, 
de împăcarea ce mi-o aduceai doar mie, 

De toate-acestea, ca un mare dobitoc, 
am reușit, până la urmă, să-mi bat joc.


Despre păcatul momentelor perfecte - Ruse Florian

Orișicât de multe, ar fi de aberat,
despre-a perfecțiunii, existențialitate, 
conceptu-acesta, e ridicol de-apărat,
de cel ce nu a întâlnit-o, în realitate.

Indiferent de câte, ar fi de-argumentat,
despre universala perisabilitate, 
perfecțiunea, odat' ce ți s-a-nfățișat, 
cum s-o suspectezi de inautenticitate?


Erodare de duzină - Ruse Florian

Cum ziua când ea nu râdea
era o zi zdrobită, 
destul de des el tot dădea
vreo poantă să-i transmită.

Iar când părea că ea vedea
lumea-n tonuri obtuze, 
el, delicat, le înflorea,
așa... să o amuze.

Cam astfel fost-a la-nceput
și-un timp după aceea, 
apoi, ceva s-a petrecut,
surpându-i odiseea...

Odată chiar, când își zicea: 
"Culmea e că ne-am și luat!", 
el, o surprinse cum gândea:
"Hazul s-a cam terminat…"


Fitilul - Ruse Florian

În viață, spunea cineva,
ai de urcat un munte
către un nu știu ce ceva
menit să te încânte...

Așa c-am dat să urc și eu,
acolo unde timpul,
doar el, mă susținea din greu
să îmi afirm nimicul.

Da, am găsit ceva, ceva
acolo-n vârf de lume -
surpriza de-a mă captiva
cu totul altă culme!


Folosul unei tristeți - Ruse Florian

Dacă prin vreun cuvânt, anume, din trecut, 
ți-am atins adâncul într-un mod la fel  pur,  
așa cum, uneori, o face-un prim sărut;
chiar de mă crezi sau nu, iubita mea, mă bucur!

Cu vreun gest mai ghiduș de al meu din trecut
sau cine știe ce glumă, bunaoară, 
dac'-un pic să zâmbești, nefardat, te-am făcut -
m-aș bucura-ntr-atât c-aș da pe dinafară!

Dacă-n trecut, cumva, din subit orgoliu, 
inima-ncercat-ai să-mi zdrobești fără-nconjur, 
acum, c-ai reușit, ce-i de crezut, vag, știu...
De-un lucru-s sigur doar - la ce tot mă mai bucur:

"Să-nțeleg, mă bucur că,-n fapt, m-ai ajutat, 
(silindu-mă să gust amarul despărțirii)
tristeți ce-altfel, poate, doar le-aș fi speculat
privind făr-a vedea cum îi lovesc pe alții.

Ce dacă-n jocul tău de un sadism nebun
inima-mi lăsat-ai a cădea din 'naltu-ți ciur? -
În plin tremur morbid eu oricum o să-ți spun, 
pentru clipa ce-a fost, din suflet, că mă bucur! "


Fragment evitat, în interviul unui campion - Ruse Florian

Dintre renunțările care te-au marcat
pentru-a ajunge-un campion covârșitor, 
a fost vreunul, oare, ce te-a-mpiedicat, 
să te simți cu-adevărat un învingător?

Dintre adversarii, care te-au onorat, 
opunându-ți ce-aveau, ei, mai devastator, 
e barem unul, căruia să-i fi iertat
că ți-a forțat vreun act mult prea înjositor?


Grații de iarmaroc - Ruse Florian

Tânjind de a-i intra cumva în grații, 
pe nimeni nu disperi mai mult ca abordare, 
decât a-i sabota orice intenții, 
de-a te trata cu vreo firească boicotare.


Haiku. Cu vino-ncoace - Ruse Florian

stil de vino-ncoa' -
floare de nu-mă-uita
pe-un câmp plin cu maci


Impas în pustiu - Ruse Florian

Cum simpla-ți bunătate care
știa, atât de bine, să mă-mbune, 
și-acum mi-aduce alinare
cu o neverosimilă adeziune, 
cum scumpa-ți voioșie care, 
ades, mă-nvoioșa, 
încă nu are-asemănare
în a mă-nduioșa, 
cum încă dulci trăiri pe care
le-am ajutat să ți se-ntâmple, 
neîmpăcate și șopotitoare, 
îmi tot rătăcesc între tâmple, 
cum, mai mereu, prin jurul meu, mă bucur, 
când regăsesc vreun pic din ceea ce mi-ai fost, 

ce sens ar avea, alt suflet, să tulbur
cu-aburii ideii de-a ne clădi un rost?


Întâmplare simplă (din generală) - Ruse Florian

"Hm, de serviciu pe școală…
Ei, asta chiar că-i bună!
Ce mai baftă ireală 
peste mine să vină!"

Cam așa-și zicea elevul, 
când la poartă apăru, 
miracolul, pur și simplu, 
printr-un nene ce-i ceru:

– N-ai vrea din clasă s-o aduci
pân' aici pe eleva…
Nu am chei - ce să îi faci?
Și-acas' nu-i altcineva…

Pe loc, micuțul înlemni:
Insul vorbea despre ea…
(Cea după care, ca nimeni, 
de-o bună vreme murea...

Zâmbetul ei... doar el știa
în ce hal înnebunea, 
tăindu-i respirația
mereu când i-l surprindea.)

Pesemne domnul îi era 
o rudă-apropiată, 
deci, pentru a nu-l dispera, 
puștiul plecă pe dată.

Acum pare că-i momentul, 
ceea ce simt, să îi spun…
(gândi-n grabă prichindelul).
O să dau tot ce-am mai bun!

Din mers copilul "dichisi"
planul cum urma s-o ia
pentru a nu o plictisi, 
sau mai rău, a o speria.

Deschise ușa și concis
"lămuri" cum sta treaba, 
ea-l privea…(părea un vis), 
pe când profa-l întreba:

– Măi băiete, cine-o cheamă?
Să ne dumirim nițel…
(Zăpăcit de-acea enigmă...)
– Păi... un om! (Răspunse el.)

Ce s-a mai râs pe seama lui, 
până și ea surâse… -
Astfel, elanul tontului, 
din fașă se-ntrerupse…


Lucruri nedemne - Ruse Florian

Nu poți mult prea demn convinge
cu sufleteștile-ți convingeri,
numai pentru a ajunge
să-ți însușești avid profituri.

Nu poți decât nedemn corupe
suflete profund candide, 
doar pentru-a trece niște clipe
ce-s cu tine mult prea crude.


Maxime minimale - Ruse Florian

Virtutea este, pur și simplu, murdărie, 
la acela care, într-un mod ostentativ,
o afișează, oricând poate, cu trufie,
în fața omului ce e-ntristător naiv.

Naivitatea e o bună deghizare, 
la cel ce denigrează cu diplomație, 
putând să fie chiar grozav năucitoare, 
când e și-un instrument condus de gelozie.

Gelozia e absolut umilitoare, 
în barca celui ce și-o simte-ndreptățită, 
devenind, ades, sufocant revoltătoare, 
când mai și tinde-a fi condeșcendent privită.

Condeșcendența e urât mirositoare, 
la cel ce prea-n exces, "isteț", o etalează;
nimic n-o vede însă mai măgulitoare
decât nasurile ce-adânc degenerează.


Mesajul de pe fața unuia, la asaltul "bunei" sale soții - Ruse Florian

Arată-mi, insultându-mă, până mă lecuiesc, 
cât de gingaș mai eram crezând că mă respecți;
iar dacă îți par insensibil la "subtilități", 
nu mă ațâța, exagerând, c-ai să regreți!
Arată-mi, umilindu-mă, ce-adânc mă prețuiești,
când grațiile tale în ochii mei pălesc;
iar dacă măgăria nu voi da să-ți stăvilesc, 
nu gândi că n-aș avea cu ce s-o altoiesc!


Mici ticăloșii - Ruse Florian

Dezinteresul omului interesat,
ades inteligența o insultă, 
atunci când interesu-i "dezinteresat"
e stimulat de măgărie brută.

"Simțirea" celui ce e, complet, nesimțit,
răbdările, în genere,-ofensează; 
nu că măgaru' ar fi devenit simțit, 
ci, mai cu seamă, că-l avantajează.


Monstruozități cutremurătoare - Ruse Florian

Generozitatea-i, câteodat', într-atât de odioasă
încât cutremură și monștrii cu postura-i grațioasă.


Nimicuri de la indignarea ordinară, până la indignarea de propria indignare - Ruse Florian

Oare indignarea-ți ce, tacticos, trasează
limite concrete moralității tale, 
nu-ți pare că, ironic, te-atenționează, 
conturând, de fapt, trăsăturile-ți banale?
De-asemeni, indignarea-ți, e mai savuroasă
când și pe alții îi indignează agresiv
sau nimic n-o face mai puțin găunoasă
ca în clipele când te revoltă exclusiv?


Nimicuri despre "DESTUL" - Ruse Florian

Un "destul" precumpănit, 
ades, la vremea lui neasumat, 
face de nepriponit
resortul indecisului blazat.

Un "destul" răstălmăcit, 
foarte meticulos elaborat, 
nu-i mereu neavenit
pe fondul adevărului bălțat.


Pe culmile depresiei - Ruse Florian

Când nu sunt deloc uși
la care să mai poți să bați, 
absurdu-a reusi 
o clipă, măcar, să-l abați, 
când drumurile tale toate, 
în juru-ți se închid, 
de întâmplare amputate, 
blocându-te în vid, 
când nu prea își mai dă silința, 
nici moartea, de a te îspăimânta, 
găsind suficient cum viața, 
nu contenește-a te persecuta…

În ăste neguri, când apuci
vreun capăt de speranță, 
să nu te miri dacă-ți aduci
până și ție greață.


Probabilități rarisime - Ruse Florian

Țintind o prea înălțătoare epurare, autoblamându-te, 
te poți trezi c-un strat de-autoindignare, total, înglodindu-te.

Vizând o mult prea neîmbătătoare asanare, subestimându-te,
te poți alege cu un nor de-autodeprimare, intoxicându-te.


Problema gemenilor perfecți - Ruse Florian

O fi utopic ca ideea de a replica, 
deplin, ceva ce este unic, 
să eșueze permanent în logica, 
trecută de-un nivel simbolic?
Presupunând totuși c-ar exista, 
două cevauri perfect similare, 
acestea, oare ar putea coexista
în totul, necoincizând ca amplasare?


Scânteie stinsă de venin - Ruse Florian

Vrajă de-o clipă-n a mea cale, 
izvor de reverie, 
la ce-mi mai dai în gând târcoale?
Ce ți-am greșit eu ție?
Himeră din trecut senin, 
nu mă provocai tu oare
sumbra cărare spre declin
să n-o călcăm în picioare?
Crezi oare, tu, nălucă - rost magic, care-un timp mi-ai fost -
că nu m-am prefăcut din răsputeri să văd că, poate, 
o scânteie ce se stinge nu-i un stimulent anost
pentr-un suflet care,-n deznădejde, prinde-a se zbate?

Dar ce-ai pățit, pe-atunci, de ți-ai înfrânt sadismul,
fantasma mea de altă dată, 
oprindu-te să-mi mai administrezi veninul
cu mila ta atent dozată?
Reușit-ai oare s-accepți realitatea
că mila nu prea e decât un trist paleativ
ce, șarpelui, îi schimbă, poate, pielea, 
orice leac pentru-al său suflet fiind inofensiv?
Vezi tu? Probabil ăsta-i și motivul ce mă-mpinge, 
momentan, să mă gândesc, cu oarecare drag, la tine, 
privind, neputincios, cum sufletu-mi parcă s-ar strânge
în jurul unui gol ce tot mai impresionant devine.


Sechelele unei despărțiri - Ruse Florian

"Poate c-or exista și moduri de-autoalin, 
capabile-anumite amintiri de-a surghiuni, 
care să îți îngaduie-a mai rezista puțin, 
fără s-ajungi, în întregime, a înnebuni;
altfel la ce atâtea maniere de a povesti
momentele prin care ai trecut
care-ar putea, eventual, ajuta să-ți terfelești
cele mai bune clipe ce-ai avut?"

Cam asta-mi străbătuse,-odată, gândurile, 
de-am prins provocării:"Cum vă cunoscuserăți?" - a mă pripi.
Pe atunci, nu bănuiam că amintirile
au de la naștere,-n dotare, proprii lor anticorpi…

Așa c-am încercat persoanei care mă-ntrebase, 
să-i răspund aproape-ncrezător;
când, glasu-mi hotărât-a, deodată, să mă lase, 
într-un chip profund stânjenitor…
Pesemne, corpul meu, ca nicio altă dată enervat, 
cu înțelepciunea-i de temut, 
mi-a dăruit și el o clipă, imposibil de uitat, 
arătându-mi cum e să fii mut.


Tranșarea unei probleme (Abandonul) - Ruse Florian

Nu că începuseră, să ți se vadă cărțile, 
jocul acela... mi se părea puțin stânjenitor, 
ci, fiindcă reprezenta unul din trucurile, 
cu care, uneori, mai confuzai vreun amator.
Un timp, am bănuit că-i doar o trecătoare glumă, 
care-ar fi pierdut din farmec, ne prea luând-o-n serios, 
mi-am zis, apoi, știind că tot ce-ncepe se și curmă, 
c-ar fi păcat s-o ținem langa c-un joc așa hidos.



Umilă aberație a nivelării - Ruse Florian

Îdeosebi, formarea caracterelor ce eșuează
le-aduce notorietate celor care conformează.


Un moment discutabil… - Ruse Florian

Acea "subtilitate" cu care,-n draci, te căzneai, 
pe atunci, să-mi calci în picioare absolut orice dubiu, 
ce-atârna cu-atât mai greu cu cât de-obscen îmi păreai
mai ușurată-n a mă trata ca pe-un trist accesoriu, 

poate că nu a fost, ea, tocmai cea mai jalnic de-ndurat
din belșugul de-oboseli ce,-atentă, mi-ai dăruit, 
însă, ceva, cu siguranță,-n mine-a dezechilibrat -
deplin, ripostele,-altfel, cum să îmi fi-năbușit?

Deși,-aproape dintotdeauna, nu stiu de ce,-mi plăcuse
să lupt pân' la capăt chiar și cu morile de vânt, 
de acea dată disperarea-ți pare-se ajunsese
să-mi taie,-n mod teribil, orice brumă de avânt…

Cam asta presupun eu c-a-nseamnat cu-adevărat, 
din vremuri imemoriale, a fii sclavul iubirii:
să-ți devină sufletu' într-atât îngenuncheat
încât să-ți anuleze-oricare șansă a răzvrătirii…


Unde dai și unde crapă - Ruse Florian

Un bătrânel, odată, 
gândea la lumea toată,
privind pierdut în zare
pe-o bancă oarecare…

Contemplă ce contemplă
pân' ceva se corelă
și-avu o scăpărare
reflexă uimitoare,

chibzuind prea acustic:
"Nu se-ntâmplă chiar nimic
din pură întâmplare!"
fix spre o trecătoare...

Imediat apoi izbit
c-a fost, poate, auzit,
glumi și-a motivare:
"Clar este de la soare..."

Aceea, derutată, 
simțindu-se vizată, 
vizibil amuzată, 
se eschivă pe dată:

"Scuzați!" (căci nu se cade
în niciun caz a râde
de cei ce-s foarte-n vârstă…-
Părea bine-crescută!)

Scurt consultându-și ceasul, 
apoi, își reluă drumul, 
zicându-și grăbind pasul:
"Ce texte avea tipul!"


Un șoc necruțător - Ruse Florian

Credeam că voi avea-n a ta absență, 
îndeajunsă rezistență, 

să mai pot vedea, 
să mai pot bea, 

să mai pot asculta, 
să mai pot gusta, 

să mai pot gândi, 
să mai pot izbândi, 

să mai pot respira, 
să mai pot spera, 

să mai pot cuvânta, 
să mai pot exista;

însă, timpul, mi-a tot demonstrat, 
cât de adânc m-am înșelat…


Una dintre iluziile căderii… - Ruse Florian

Se întâmplă, câteodată, când pici mult prea de sus, 
să capeți o așa nebună inerție
că cei ce cad cel mai de jos aproape e exclus
să nu ți se pară că plutesc cu grație...


Vorbe cu recul - Ruse Florian

Reculul câte unei vorbe-n vânt, 
chiar nu își poate-ascunde, întotdeauna, ironia
de-a îl răni, profund, pe emitent...

Mai cu seamă-atunci când "plumbul", ce-n alt suflet se împlântă, 
dă-ntr-o criză de singurătate
și menține,-n consecință, plaga necicatrizată.






























    1 2 3 4 5 6

Copyrights © 2015-2017 Ruse Florian / All Rights Reserved.