Florian Ruse - "Poezii"
 
Atelier

    1 2 3 4 5 6

A-nvăța din trecut? Sau a tot visa că un viitor mai competent, mai bun, ne va salva prezentul? - Ruse Florian

"La lumea asta suprapopulată
și îngrijorător de-n profunzime poluată, 
unde timpul, mai mereu, înseamnă bani, 
iar oamenii blamează nonprofitul de-a fi umani;
o lume-amețitor de suferindă, 
al cărei doctor pare, de-o bună vreme, depășit, 
poate ne-ar deștepta fața-i lividă, 
însă griji cotidiene, prea adânc, ne-au amorțit."

Nimic nou sub soare,-"amice", zise-un tip
atent, oarecum, la tirada "viteazului" nostru,
din ce spui matale nu prea-i nici un chip
cu medicina de-acum să ne salvăm de dezastru.
Totuși, mă gândesc că s-a mai întâmplat
ca-n trecutul foarte-ndepărtat al acestui pământ
să se-ajungă-n impas, dar s-a rezolvat,
acordându-se pe-atunci criogeniei crezământ..


Aburi moralizatori - Ruse Florian

Chiar de ți-ar putea, toleranța,-n fapt, susține
respectu-ți declarat față de ce detești, 
ferește-te-a te detesta, însuți, pe tine,
s-ajungi, în mod absurd, cumva, să te respecți.

Privind în sine-ți, făr-a-ți stăvili cinismul, 
pe alții. poate.-i mai ușor să îi suporți;
totuși, când ții s-o mai și faci pe moralistul,
nu mușca orbește cu ai "decenței" colți!

Când plictiseala îți e crunt încorsetată
și toate-s aberant de sumbre-n jurul tău,
decât zicala: "După faptă și răsplată",
puține lucruri te pot aburi mai rău!


Admisibile omisiuni - Ruse Florian

El ezita, căci îi păreai dezamăgită
că o să îți aștepte, ca mai toți, răspunsul;
de-aceea, poate, l-ai privit așa uimită, 
zâmbind intenției ce-ți străbătuse gândul...
Surprinsă cum tăcerea-i mai c-a intimidat, 
ochii-ți se-ntrebau: "Care naibii o fi tâlcul?
Să fie oare, asta, ce am tot căutat?
Ȋnsuși sfinxul mut, dintre toți, să fie-alesul?
Prin vane-ntrebări cum n-a pornit-o  la asalt, 
la ce bun l-aș demola cu-"adânci" întepături,
refuzând, prostesc, din îndoielnicu-mi înalt, 
să fiu mai uluită chiar decât în visuri?"


Bizar și găunos - Ruse Florian

Nu e bizar să te menții nerevanșat, 
față de-acela ce,-acut, te înghiontește, 
ci, să o faci pentru-a-ți păstra nealterat
vreun imbold, suspect, ce-auto-măgulește...
Nu-i găunos să te arăți sofisticat,
când mojicia în jurul tău dospește, 
ci, să o faci deoarece ești prea frustrat
de vreun complex care te mistuiește...


Capcana vanității - Ruse Florian

Ma gândesc că, poate, ai și tu dreptate
să te comporți cu mine-așa formal, 
căci, de-o vreme-ncoace, prin gesturi forțate, 
mă-mpiedici, crunt, să fiu prea natural.
Draga mea, zi-mi, totuși, ce te-abține
a-mi da, la o-adică, liniștea înapoi?
Care-i treaba? Ce este cu tine?
Ce planuri ai, de fapt, tu, cu-acel simplu "noi"? -
Te-ai prins c-acest parfum de-atitudini vane
(ce-mi provoac-o crudă amețeală), 
ți-l suport că numai rămânând cu mine
mi-ai dovedi cum simțul mă-nșală?
De ce lungești ăst amurg chinuit, 
jucând un teatru lax cu-așa cerbicie, 
tristă umbră a celei ce-am iubit
dintr-o anume zi pân' la nebunie?


Carul - Ruse Florian

"Predictibilitatea inerției
te poate, trist, aduce, uneori, 
în situația de-a te-opinti ca-n clei
la teama nepătrunselor cărări.
Tergiversând posibila-ți scăpare, 
exclus nu-i, atunci, a te mârlăni, 
precum un scai spre cruntă disperare,
ducându-ți, vrei nu vrei, prietenii."

Cam așa-și vorbeau roțile din față,
(bătând șaua, să priceapă iapa);
celei de-a cincea roți de la căruță
săpând cum puteau și ele clipa.


Ce apariție! - Ruse Florian

Aerul că nu poți lua nimic în serios, 
încă de la început m-a cucerit, 
părându-mi-se de pe-atunci un profund prinos
al marii întâmplări că te-am întâlnit.
Chipu-ți poleit de acel vag surâs,
care îmi lumina cu nepăsare norii, 
ma fâcea sâ uit că îmi tot luai în râs
trecătoarele și absurdele-mi iluzii.
Frivolitatea ce o opuneai cu geniu
la lucruri cu cari nu prea se glumește, 
mă fascina nespus și, fără nici un dubiu, 
simțeam cum cețurile-mi despletește.

Nu ai plecat fără acel "La revedere!", 
pentru care încă-ți port adânc respect, 
adresat pe-un ton ironic, din prevedere,
ca nu cumva să stric un sfârșit perfect.


Ceva proporționalități legate de politicianul dâmbovițean… - Ruse Florian

Un artist despre politicianul de azi:

"Talentu-i este direct proporțional
cu cât prostește prin orice ziceri
și,-n bună parte, invers proporțional
cu-ale propriului discurs convingeri."

Un contabil despre politicianul de azi:

"Contu-n bancă-i e direct proporțional
cu-arta de-a-și palma fapta penală
și, în general, invers proporțional
cu pretenția salarială."

Un sportiv despre politicianul de azi:

"Meritu-i este direct proporțional
cu rata frunzei ce-a tăiat la câini
si,-n mod evident, invers proporțional
cu cât, prin asta, a scos din țâțâni."

Un apolitic despre politicianul de azi:

"Statutu-i este direct proporțional
docilității-n fața altor țări
și,-n ultimul timp, invers proporțional
cu calitatea printre-alegători."


Clasicul - Ruse Florian

Oare-acel ceva... capabil timpul a-l combate,
părând a merge în oricare-actualitate,
s-ar ofusca dacă ar fi privit de muritori
drept veșnicul pasionat în a face furori?


Concepții înghețate - Ruse Florian

M-am născut într-o lume,-absolut, câinească, 
cu vijelii și geruri nebune, 
prea hotărâtă, parcă, să mă călească
pentru-o viață departe de tine.
Din lumea-mi lipsită de orice speranță, 
tu îmi cereai să fug, să îți cedez, 
iar eu, deși, mai tot, un bulgăr de gheață, 
am dat să te urmez, să evadez.

(Știam că pe-acolo n-ai fi protejată
de-o lege... ce aspru pedepsește, 
că sigur ai muri în lumea-mi nefastă
și-ales-am să nu risc, urmându-te!)

Iar dacă-n întregime, apoi, dăruit
formei tropicale-a climei tale,
nu am ezitat să-ți curg, pic cu pic, topit,
la rădăcină, fără-ncetare,
aș vrea acum să cred că nu m-ai judecat
prea aspru,-ndemnu'-ți stins, c-am ignorat. -
La florile de colț, da, cred, m-aș fi-ntremat!
Ǎst gând însă fu prea de lepădat...


Constante inconstante... - Ruse Florian

(Dacă ceva plus absolut orice nu e acel ceva, ar însemna "totul", 
acesta, n-ar lăsa-n afara lui nimic, pe undeva, nici măcar nimicul.)

Acum, când timpul, fizica, l-a transformat
într-o constantă inconstantă
și mulți spun că nici viața n-a lăsat
moartea deplin nefecundată;
când știm că nu puține ce ne par că sunt
este-ndoielnic să existe
și c-au născut puține teze pe pământ
ce încă mai sunt pertinente, 

apar destui ce nu consideră complet jenantă
ideea de a te împăuna cu gândul
c-ai putea crede demn în inconstanța absolută, 
chiar și în calcul, "totul", netot incluzându-l.


Coșmarul - Ruse Florian

Nu vreau să mai visez
o lume de nevoi,
de ură, 
de dușmănii,
necazuri
și reverie sumbră.

Nu vreau să mai visez
o lume de minciună,
plină de falși prieteni
și ticăloasă vină.

Nu vreau să mai visez
o lume-n plin dezastru,
cutremurată zilnic de războaie
ce prevestesc un viitor sinistru. 

Nu vreau, nu pot să mai visez,
dar zile trec, 
se duc și anii, 
iar ceasul tot mai tare sună,
și zile trec,
se duc și anii...


Curajul extrem - Ruse Florian

Să accepți, atunci când frica te paralizează, 
terifianta provocare;
lașitatea, umilind-o până-ți aiurează
neputincioasă la picioare.


Declarație - Ruse Florian

În aer, pe uscat, pe ape, 
prin mii și mii de vieți, prin moarte, 
răzbi-voi oricât de departe
când inima-ți m-o vrea aproape!


Despre universul ce zice-se "conspiră" la indeplinirea propriilor noastre acte de dorinţă - Ruse Florian

Dintr-o nesperată profunzime
a unora, extrem, descurcăreți, 
"s-au rezolvat" pare-se probleme
care-altfel ne-ar fi complexat pe toți;
așa că teza,-n scurt, a dumnealor
(adevărat tratat coercitiv),
am s-o expun eternităților,
bine-nțeles în scop educativ:

«– Pentru-o viață-aflată-ntr-un plin declin, 
cauți oare remediul efectiv?
Foarte simplu, de vrei să scapi de chin
(bașca și că-i ceva, complet, neinvaziv)!
Iată deci formula ce,-n esență,
o dat' pe zi trebuie rostită, 
cam până când, aceasta,-n credință
va ajunge, deplin, convertită:
"Sunt sănătos, bun, frumos și deștept,
oricărei cercări putând ține piept,
în a fi om nu am vreo problemă,
plus că mi-e karma demnă de stimă.
Orice aș vrea-s capabil a face,
chiar și-a aduce în lume pace.
Sunt cel mai cel de pe-ntregul pământ,
ce mai încoace și-ncolo,-s un sfânt!"»

Sunt cărți în care-acești "inovatori"
propun astfel de experimente
acelora care-s devoratori
de-aste panacee stimulente...
Ce pare nostim e că pe coperți
n-apar deloc contraindicații;
ca, de pildă, din cele creștinești:
A nu se parveni trinității!


Despre unul din păcatele dragostei - Ruse Florian

Mic ceva, în general, elementar, 
legat de făptura ce-o iubești total:
Nu te omorî să vezi nimic prea clar, 
adevărul e adesea infernal!


Deturnarea - Ruse Florian

În viață, spunea cineva,
ai de urcat un munte
către un nu știu ce ceva
menit de-adânc să-mplânte.
Așa c-am dat să urc și eu,
acolo unde timpul,
doar el, mă susținea din greu
să îmi afirm nimicul.
...........................

Hm, am gasit ceva, ceva
tot dus de val prin lume:
surpriza de-a mă captiva
surfingul pân' la culme.


Din moși-strămoși - Ruse Florian

Când ești copil de-o șchioapă, a lumii murdărie,
prea fragedele-ți simțuri, cât pot bietele, filtrează
și-ades depusă-n suflet parcă-ntr-o veselie,
în mod sensibil, viața întreagă-ți afectează.
În timpu-adolescenței, mizeria din oameni,
fără menajamente, bunul simț, cumva, ți-abate, 
astfel comparându-te, necopt, cu ai tăi semeni
despre tine-ajungi să-ți faci păreri, trist, exagerate.
Cu anii-o să surâzi când, în sfârșit, vei constata
că viața nu-ți cere doar să te-obișnuiești cu jegul, 
ci și-n timp ce reușești tu însuți a-l completa
să tot ai impresia, dintre toți, c-ai fi alesul...


Dorință imposibilă - Ruse Florian

Ce nu aș da doar pentru-a te-ntâlni
întâia oară încă odat',
când nu știam cât poate împlini
surâsu-ți cel mai nevinovat.
Nici nu mi-ar păsa că istoriei
îi place să se tot repete;
aș face față ironiei ei
cu care de-obicei lovește.


După faptă și rasplată? - Ruse Florian

Cauți un echilibru între faptă și răsplată?
Nu te mira să îl găsești calamitat de viață…


Emigrare ratată - Ruse Florian

Mult prea dur de vânturi ferfeniți, 
debusolați de-atâta scuturat, 
pricăjiții nori, în raze-nfipți,
stau resemnați cu toții la uscat.

Treziți încă din zori și-ademeniți 
de niste păsări călătoare, 
porniseră, puțin cam adormiți, 
spre țări un pic mai primitoare.
Credeau că-n drumul ce-aveau de parcurs
vor fi ghidați de zburatoare, 
dar pare-se ceva nu prea a mers
și-au fost lăsați cu ochii-n soare.

De-aia,-ntrucâtva, vestea li s-a dus
c-ar cam fi cu capetele-n nori, 
deși, se zice că priviți de sus 
devin sumbri bieții visători.


Eșecul - Ruse Florian

"A îi cultiva cuiva prietenia
după ce-ntr-un mod oribil l-ai brutalizat,
asta,-n general, frizează nebunia
sau că intelectual ești grav întârziat."

Cam așa îi explica ursul, lupului
ce unor oi tot da a le intra în grații.
"Nu știu ele, crezi tu, c -oricât te-ai silui,
năravu ți-e nărav și-o să-și arate colții?"

Trecut-au ani, iar lupul, într-o bună zi,
se-ntâlni cu ursul, din pură întâmplare:

«Știi? Totul mergea bine, dacă poți să crezi;
oile chiar devenind nostim sfidătoare.
Totuși, lucrurile-așa evoluat-au
c-am ajuns, într-un sfârșit, să îți dau dreptate:
Noile-mi "amice" se pare c-așteptau
doar oportunitatea de-a fi răzbunate…

Adunându-mă de jos cu greutate
și-ncercat de-o greață imposibil de descris,
c-o ultimă zvâcnire de demnitate
m-am lăsat, fără a riposta-n vreun fel, proscris.»

Ursul ce-ascultase un pic cam sictrit,
să vorbească, pân' la urmă, a catadicsit:
"Tu, lupule,-așteptările mi-ai depășit -
nu ești numai dus, ci și de-a binelea tâmpit."


Eternul strigoi - Ruse Florian

"Pe-atunci când încă hoinăream
prin lumea ei de ceață
că de abia mai bântuiam
prin propria mea viață, 
pare-se-a fost ceva marcant
mie-atins întâmplător,
un nu știu ce-așa percutant
că fantomele-mi tot mor."

Ei aș! Un nu știi ce marcant?
(Parcă o și văd glumind.)
Când te-ai făcut așa galant?

"Hm, cât patetism băltind!"


Fără perdea - Ruse Florian

La artist, credința oarbă în propriul talent
a cărui strălucire apusă e de mult, 
ades, iradiază extrem de virulent
o lumină ce vădește numai steril tumult.
Chiar și-acea subestimare-a propriului talent
cu care ține-a face, un artist, paradă, 
nu prea este-ntotdeauna un brav argument
pentru rațiunea,-n fapt, de a pune-n gardă.
În fine... neîmplinirea propriului talent
pentru un oarecare-artist în devenire,
adesea-i evaluată foarte pertinent
ca cea mai meritoasă, a sa, împlinire.


Haiku. Aselenizarea - Ruse Florian

Unde seara-n mai -
Pleosc! A aselenizat
lebăda pe lac.


Ia zi-mi, ce-ai fi tu-n stare-a face pentru mine? - Ruse Florian

Ah, câte-aș face, zi după zi...
Norii sumbrii, i-aș bărbieri,
florile-n juru-ți aș înflori,
copacii toți i-aș înfrunzi!
Dar ce n-aș face pentru tine...
Mi-aș sacrifica menirea,
mi-aș da viața, mi-aș da și moartea,
doar ție să-ți fie bine!


Impresii la cântar (pe scena vieții) - Ruse Florian

Acea greutate-a impresiei făcute, 
personajului care îți e superior, 
iluziile de mărire-ți compromite
când realizezi că ți-e legată de picior.
Acea greutate-a impresiei făcute, 
personajului care îți e inferior, 
poate sugera factorul de calitate, 
cu care-ai fi de luat, mai de toți, peste picior.


Ironia unei autoflagelari - Ruse Florian

Presupunând că ar fi, brutalitatea aberantă, 
una din stratagemele ce,-n general, ajută
ca o înclinație, exagerat, controversată
să treacă, pentru-observatori, ades, neobservată, 
atunci, de râs e sau de plâns suferința la aceia
care încearcă,-n acest fel, orice-altceva să pară, 
autoflagelandu-se,-n mod trist, cu a contraria -
reproducând, cum pot şi ei, cruzimea cea barbară?


Îmbierea unei bule de aer - Ruse Florian

−Adevărul plutește în aer, se pare…
E că-ncepi și tu ușor, ușor, s-o simți?
−Oarecum... Vezi, însă, că-n apele neclare
n-abundă bule de aer prea cuminți...

−Lasă, te rog, asta,-ți zic, și nu mai încerca, 
n ape tulburi tot echilibrându-te,
cu fiecare pas ce-l faci să negi fizica...
Nu te mai prosti și-eliberează-te!
La suprafață crede-mă c-așteaptă, 
de-obicei, un balon invizibil de aer, 
pe față să dai totul, deodată,
umflându-l, după posibilități, cu aer.

Iar dacă, suprasaturat de tine,
conturu-și va pierde-n moduri prea depresive...
Aici, sătulă, nu te poți abține:
− "Mișto", sună-a reclamă la prezervative...


În fața ta - Ruse Florian

În fața strălucirii tale
aerul pălea... - nefericitul, 
tot aspirând să-ți dea semnale,
înduioșător, își pierdea suflul.
În fața gingășei tale
timpul însuși se cam împleticea, 
inapt de a găsi o cale
dintre a trece și lat a zăcea.
În fața frumuseții tale
poate-ar fi trebuit să fiu mai breaz
însă devenind, brusc, banale, 
gândurile-mi făceau parcă-n necaz.


Îndepărtări forțate - Ruse Florian

Să ai tăria de-ai îndepărta, 
la timp, pe-aceia pe care-i respecți, 
când simți că altfel i-ar discredita
prea mârșavele tale intenții;
totuși, să o faci menținând vie
decența de-a te-autorespecta -
sădindu-le, cu diplomație, 
motive de a nu te regreta.


Întâmplare simplă (din generală) - Ruse Florian

"Hm, de serviciu pe școală…
Ei, asta chiar că-i bună!
Ce mai baftă ireală 
peste mine să vină!"

Cam așa-și zicea elevul, 
când la poartă apăru, 
miracolul, pur și simplu, 
printr-un nene ce-i ceru:

– N-ai vrea din clasă s-o aduci
pân' aici pe eleva…
Nu am chei - ce să îi faci?
Și-acas' nu-i altcineva…

Pe loc, micuțul înlemni:
Insul vorbea despre ea…
(Cea după care, ca nimeni, 
de-o bună vreme murea...

Zâmbetul ei... doar el știa
în ce hal înnebunea, 
tăindu-i respirația
mereu când i-l surprindea.)

Pesemne domnul îi era 
o rudă-apropiată, 
deci, pentru a nu-l dispera, 
puștiul plecă pe dată.

Acum pare că-i momentul, 
ceea ce simt, să îi spun…
(gândi-n grabă prichindelul).
O să dau tot ce-am mai bun!

Din mers copilul "dichisi"
planul cum urma s-o ia
pentru a nu o plictisi, 
sau mai rău, a o speria.

Deschise ușa și concis
"lămuri" cum sta treaba, 
ea-l privea…(părea un vis), 
pe când profa-l întreba:

– Măi băiete, cine-o cheamă?
Să ne dumirim nițel…
(Zăpăcit de-acea enigmă...)
– Păi... un om! (Răspunse el.)

Ce s-a mai râs pe seama lui, 
până și ea surâse… -
Astfel, elanul tontului, 
din fașă se-ntrerupse…


Într-o zi - Ruse Florian

Părea doar o zi ce n-anunța nimic...
Deodat', un zvon s-a răspândit… -
Era ceva cumplit, despre-un fost amic…
Cât de ciudat... - "S-a prăpădit!"
Poate, într-o zi, la fel se vor afla
și despre mine vești de-adus:
"Ai auzit ce s-a-ntâmplat cu ăla? 
Ei bine, pare-se s-a dus!"


Întrebare banală - Ruse Florian

(Se-ntâmplă câteodată să cinstești prea tare o persoană s-o mai părăsești,
orișicât de vag îți mai amintești când ai încetat să o iubești...)

Între a-i sugera, subtil, c-o placi, 
prefăcându-te că te prefaci, 
și a îi spulbera din socoteli, 
mârșav, înșelând-o că o-nșeli
(expuși fiind, pe-acolo undeva, 
vreunui hotărâtor ceva
care să arunce-n derizoriu 
orice demers reparatoriu:
ea, eventual, prinzând a-ți cere,
deliberat, ce nu se cere, 
ori tinzând, chiar tu, cumva, a face, 
vreun lucru care nu se face)
oare peste ce poți da mai rău 
decât să fii-ntratât de nătărău
încât, "cavaler", să nu ajungi 
de-acest marasm, nicicând, să o disjungi?


Întrebare fără motivație... - Ruse Florian

Dac-ar exista pe lume oameni motivați
tocmai de lipsa vreunei motivații  -
oare-or putea, aceștia, să fie remarcați, 
cumva, atunci când dau reprezentații?


Jalnică inerţie - Ruse Florian

Culoarea de vară-i de-un timp ruginiul,
ah, doare-a vedea că și soarele-o poartă;
de ea s-a molipsit, parcă,-ntreg pământul,
chiar mângâierea-ţi e deplin asortată.
Pentru-a fi-n acest ton și-au pus pardesie,
sumbre, de toamnă - primăvara și iarna;
astfel trece vremea,-ntr-o dizarmonie
ce face-ntre noi tot mai tristă rutina.
Când ninge, evident, fulgii-s de rugină,
picăturile,-atunci când plouă,-s ruginii,
și bruma-i în trend din zâmbetu-ţi de vină
cu care-mi mai plachezi vreun rost al inimii.
De-atâta rugină nici toamna, de-o vreme,
nu mai e, deloc, ceea ce-odată-mi părea. -
Altfel, la cât, ochii-ţi, scânteie-anateme,
sigur ar lovi-n prelunga toamnă a mea.


La o băută - Ruse Florian

Odat', un dascăl sur, 
la cârciumă ieșit, 
c-un bețivan obscur
s-a și-ntovărășit.
Se pare că era
destul de răvășit, 
altfel ce spera
când zicea cam pornit:
"Prin vremi o părere
sapă subliminal
din punct de vedere
educațional:
«Școala ideală
cată să formeze, 
pe când cea reală
doar să conformeze!»"?

"Mare grozăvie, 
mai că ți-s acolit... 
Încă un rând vie!"
spuse cellalt pilit.


Lacrimi pe asfalt - Ruse Florian

Presupunând c-ar fi fatale lacrimile,
stingând focu-n inimi precum veninurile, 
m-ar onora, profund, să gust numai din cele
ce ți-ar înnobila, sublim, fericirile.
N-aș vrea acum să par, complet sumbru,-a mă tocmi
cu lucruri ce aduc mai mult a reverie, 
însă un nesecat izvor, duios, de lacrimi
aș prefera doar ea, dragostea, să ne fie.
Nici să nu ne pese, iubirea, dacă lumea
va zice că,-n mod cert, n-ar fi nemuritoare, 
și-n caz c-ai noștri ochi prea senini n-or mai părea
s-oprim lașitatea, obscen, să ne-mpresoare.

Da, așa "seppuku", o spun sincer, mai c-aș vrea
însă pentru ceva ce,-ntr-adevăr, ar face, 
ca în vreo mocirlă nici o lacrimă de-a mea
să n-ajungă, prostesc, a face bolboroace.
Iar atunci când plânsu-mi nu o mai face valuri, 
cumva m-oi preface în colac de salvare, 
ghidându-te, atent, către-ntâiele maluri, 
ale căror lacrimi vei găsi-mbietoare.
Apoi m-aș arunca, tăcut, în valuri iară
și-aș înota-ndestul de departe de tine, 
purtând pe umerii-mi, tot mai greaua povară -
povestea dintre noi, plină de-amărăciune…


Mai în glumă… Mai în serios… - Ruse Florian

Talentul umilirii care-i facută-n glumă, 
nu-i chiar apanajul impertinentului;
îns-a-l întrebuința doar pentru-a stoarce stimă, 
este semnătura clară-a abjectului...
Talentul de-a umili cu seriozitate, 
pare a izvorî, ades, din pur respect;
totuși, a-l utiliza numai din vanitate, 
e stilul exclusiv al omului infect...


Mesajul de pe fața unuia, la asaltul "bunei" sale soții - Ruse Florian

Arată-mi, insultându-mă, până mă lecuiesc, 
cât de gingaș mai eram crezând că mă respecți;
iar dacă îți par insensibil la "subtilități", 
nu mă ațâța, exagerând, c-ai să regreți!
Arată-mi, umilindu-mă, ce-adânc mă prețuiești,
când grațiile tale în ochii mei pălesc;
iar dacă măgăria nu voi da să-ți stăvilesc, 
nu gândi că n-aș avea cu ce s-o altoiesc!


Mic comentariu despre terorismul religios - Ruse Florian

"Ǎstora, cam cât de mare le poate fi păsul
ca așa groază să creeze?"
Își intrebă un tinerel, într-o zi, bunicul,
legat de-un proaspăt kamikaze.
"Și cât de mult preț oare or pune ei pe viață
de și-o dau atât de hotărâți,
parcă tinzând o ciudată contraperformanță
de a lua cu ei pe cât mai mulți?"

Aceste chestiuni, răspunse moșu-ngândurat,
sunt delicate măi băiete…
Deci, câmpii, să mă ierți de-ți va părea, cumva, că-i bat,
îns-o voi lua mai pe-ocolite:

"Unui om cât i-ar putea fi de-nfiorătoare
propriile sale rațiuni,
crezurile-i, numai, de i-ar fi limitatoare
ale acelorași rațiuni?
Sau invers, cât i-ar putea fi de amăgitoare
personalele sale crezuri,
dacă rațiunea-i, doar, ar fi limitatoare
a respectivelor crezuri?"

"Probabil, foarte...", răspunse,-n sictir, acel june,
celui bătrân la ghicitoare-i,
"...totuși, cu mica întrebare pusă de mine,
ia spune-mi, legătura care-i?"


Mică confesiune - Ruse Florian

Nimic mai mult pe-acest pământ
nu pare-a mă-ncânta
decât atunci când vrednic sunt
de fericirea ta!


Mică părere arhitecturală - Ruse Florian

Degeaba-i democrația 
și vax tehnocrația,
atât timp cât fundația
e dosarocrația!


Mică variație pe un șablon oarecare - Ruse Florian

De-ar fi la fel de greu să ataci, decent, mari idei, 
pe cât e să răsară barem una mai de seamă-n tine, 
oare ai mai putea, cândva, îndreptățit, să-ți iei
prea-n serios căderea de-a te rupe-n persuasiune?
De-ar fi la fel de greu să-ți vindeci foarte vechi idei, 
pe cât e-a le admite,-acestora, vreo imperfecțiune,
oare ai mai putea, cândva, îndreptățit, să-ți iei
prea-n serios scontata ta capacitate de-a discerne?
De te-ai împăuna, la fel de greu, cu noi idei, 
pe cât e ca-n acestea, fără nicio bază, a te-ncrede,
oare ai mai putea, cândva, îndreptățit, să-ți iei
prea-n serios nativa și-umila dependență de-a crede?
Dacă te-ar ajunge, la fel de greu, fixe idei, 
superficialității, pe cât îi e minte-a-ți accede,
oare ai mai putea, cândva, îndreptățit, să-ți iei
prea-n serios chemarea către chestii,-ntrucâtva, profunde?


Mici reflecții despre prietenie - Ruse Florian

Prietenia zdruncinată
de cea mai josnică trădare, 
rar poate fi reanimată, 
îmbălsămând-o cu iertare.
Prietenia sabotată
de-ncrederea exagerată, 
se lasă greu resuscitată, 
supradozându-i toleranță.


Mici ticăloșii - Ruse Florian

Dezinteresul omului interesat,
ades inteligența o insultă, 
atunci când interesu-i "dezinteresat"
e stimulat de măgărie brută.

"Simțirea" celui ce-i cu totul nesimțit,
răbdările, în genere,-ofensează; 
nu că măgaru' ar fi devenit simțit, 
ci, mai cu seamă, că-l avantajează.


Micuțe gânduri - Ruse Florian

Ne-ntrevăzându-ți superficialitatea
care îți întrețese adâncimile, 
te poți prostește prinde-n seriozitatea
ce îți împăunează profunzimile.
Ne-admițându-ți, de-asemeni, limitările, 
dintr-o-ambiție, indecent, necontrolată, 
ajungi, ades, să îți vezi împlinirile
corodate de-ncrederea-ți exagerată.


Minim bun-simț - Ruse Florian

Nebucurându-mă de-o memorie prea bună, 
chiar nefiind de genialitate suferind, 
risc cu zgârcenie să-nfig stihuri în pagină
și asta doar pentru a-mi imortaliza vreun gând.
Ce dacă mi se-ntâmplă să mă-nșel mereu
când rătăcesc pe-a gândului cărare?
Ce dac-aproape fiecare vers de-al meu
este de fapt un semn de întrebare?


Monstruozități cutremurătoare - Ruse Florian

Generozitatea-i, câteodat', într-atât de odioasă
încât cutremură și monștrii cu postura-i grațioasă.


Nelămurirea unui executat - Ruse Florian

"Nimic nu-i mai respingător,
în arsenalul unui gâde,
ca rânjetu-i biruitor
afișat după ce ucide."

Cu asta fost-a ea-narmată
când acel rictus pervertit
pentru o clipă blestemată
chipul i l-a schimonosit?


Noroi de neșters - Ruse Florian

Noroiul inuman de-a-l încuviința, 
împroșcă, uneori, cu-atâta barbarie
încât orice-ncercare de a-l curăța
devine, pur și simplu, tristă murdărie.


O afirmație - Ruse Florian

Prea-ndelung, iubire, făcându-te-a-i zice
cevaului venit din joc actoricesc
de care să se poată cleveti orice,
nu și că n-ar aduce-a zbucium sufletesc,
mai cu seamă de-ai noroc iar personaju-ți
încă se bucură de un succes real, 
iar tu, c-o ardoare infantila, cauți
să te tot apropii de-un fals ideal;

există maniere de-a considera 
că ai avea așa desăvârșit control, 
încât până și Eros mai c-ar spulbera
orice tentativă de a-ți ieși din rol!


O ea și două moduri de-a iubi - Ruse Florian

Un el, o ea și
două moduri de-a iubi -
Cuplu cam straniu:

Ce ești tu, de fapt? -
O-ntămplare ce pururi 
viața mi-a schimbat.

Ce e El, de fapt? - 
O-ntămplare ce pururi
moartea mi-a schimbat.


O mică întrebare cu privire la naivitate - Ruse Florian

"Aproapelui, o face-a-i proteja naivitatea
față de influențe noi la care se expune, 
chiar ignorându-i în totalitate apărarea
vreunei mai vechi naivități legată de tine?"
Iacătă un mod, ce-i drept, un picuț cam acrobatic,
de a te întreba care îți poate frânge-avântul…
(Până și-un amănunțel, în aparență de nimic, 
izbutind, câteodată, să îți sufle creditul...)


O miză dincolo de rațiune (Despre excepția ce confirmă...) - Ruse Florian

Cum ideea că excepția, 
fără prea mari probleme, 
ar izbuti,-n același timp, 
regula să o infirme și să o confirme, 
presupune-un raționament destul de tâmp;

evident, plusez:

Oare mai sunt minuni ce ți-ar putea urma, 
(zilelor făcând să le prind din nou rostu'), 
capabile iluziile-n stilul tău desăvârșit a-mi destrăma?
Care-or fi șansele? (Și astfel, anii trec - rămâne idiotu'…)


O părere - Ruse Florian

Oricât ar face să-ncropești, 
legături tovărășești -
Nu vrei să te-mprietenești, 
cu făptura ce-o iubești!


Omului bun - Ruse Florian

Omule bun, întotdeauna, fii mândru de ce știi, 
în ceea ce nu ți-ar displace, cu-adevărat, să știi,
și n-adormi vânând, ca obsedat, numai plăcere, 
ci, însăși mândria ce-obligă să-ți fie plăcere.

Om bun, fii diabolic doar din pură bunătate, 
căci, uneori, temeritatea de a stârni vreun rău, 
chiar de te-ar putea, ușor, arunca-n singurătate, 
face-a nu se împuți moralitatea-n gândul tău.
Om bun, de ce ai mai spera vreun lucru sau vreo faptă
sub nici un chip, pe viitor, să nu ți se întâmple,
când cu-atâta dărnicie cu-același lucru (faptă)
te simți dator, atâtora, să le faci zile grele.
Om bun, cum poți să crezi că bunătatea-ți prisosește
când singurul motiv, al tau, de a face vreun bine
pare a fi speranța ce, poate, nici n-amăgește
c-asta îți va prinde ție, cândva,-n mod sigur, bine.
Om bun, la ce atâta bunătate sufocată
de fapte ce te umplu, întru totul, de rușine, 
disculpate, cordial, cu vreo scuză-ntârziată, 
de parcă asta ți-ar vădi intențiile bune?

Omule bun, nu-ți admira, prea îndelung, curajul,
în mii și mii de gânduri "înțelepte",-ermetizându-l, 
să n-ajungi, de tine însuți, a-i apăra sigiliul, 
atunci, când vei hotărî să te liberezi, rupându-l.


Orbit de iluzii - Ruse Florian

Când viața-ți schioapătă-n derivă
și singura ta bază-i un baston, 
n-aștepta lumea să se poarte ca o puerilă divă
dispusă-a-ți privi mersul cu-atât mai concesivă
cu cât ți-e sprijinul mai de bonton.
Când, pe-alocuri, semeni clipe de lumină și culegi ruină, 
iar șubrezimea punților spre năruitu-ți vis
vestește gradul deznădejdii ce-o să vină;
nu-ți construi, pe-acele punți, vreo strategie anodină…
Suprimă-le, mai bine - să nu lași loc de compromis!


Oul, sau găina? (La modul cel mai naiv) - Ruse Florian

Cauzele-or fi de admis că nu-s decât
parte-a consecințelor vreunui efect;
urmare-a nu știu cărei cauze și-atât,
deși-i fiece efect văzut predilect?
Căci, ducându-ne,-un pic, la-ntâia cauză
și la cel mai depărtat efect cu gândul,
acestea două, în fapt, prea n-au vreo scuză
tot aducand a șarpe ce-și mușcă dosul.


Plimbare în parc - Ruse Florian

De nerecunoscut, aproape,-mi pare parcul, 
identific greu și-n mine ceva trăsături, 
când, fără țintă, ne plimbăm pe-alei, iar lacul,
un picuț distrat, ne proiectează-n veseli nori.

Cât de-animate-mi pot părea acum mai toate...
Până și flori, pe-alocuri, îmi surâd complice, 
iar, de-undeva, un pom trecut mă dojenește:
– Ce-i, tinere, cu uitătura asta rece?
Ești idiot? Nu vezi că fata te iubește?

– Vezi dumneata, bătrâne, doi tirani feroce
tot mi se luptă-n suflet, de o vreme-ncoace;
iar cum iubirea și-ndoiala, ceva-mi zice, 
nu vor cădea în vecii vecilor la pace, 
spune și tu amice, ce-aș mai putea face?

În timp ce, tachinându-mă, tu mă-ntrebi: "Ce ai?
Nu cumva ți s-a urât, de-ale mele grații?"
copacu,-n mod isteț, ține să-mi precizeze:
Neîncrederea băiete? Las-o pentru "genii"!
Că-i greu, fățărnicia, să o camufleze…

Amuzat, gândind: "Cum oare poți să crezi tu dar
că plictiseala,-n preajma-ți, prea mult, m-ar apăsa?
Când numai lângă tine uit gustul ordinar
pe care,-n lipsa ta, tot timpul, ține-a-mi lăsa 
parcu-acesta cu lacu-i, nemeritat, murdar."

îți spun: M-abțin! Prea-mi pare-a-ți displace că visez
o lume-n care pot, cât de cât, să evadez;
un loc în care, luna, n-ar putea pătrunde
nici când mai scapi un mod anume de-a surâde…
Ai oare impresiea că de mă voi trezi
din "realitatea" ce am descoperit-o, 
tot ce ești, în fapt, instantaneu, m-ar îngrozi?
Chiar de mă crezi sau nu, aici te-nșeli ispito!

Crezi,de pildă,-a nu ști eu când ne-o sta de veghe, 
pe-nserate, luna, cu amortirea-i rece, 
urmând ca razele-n elanu-i nepereche
să-ncerce-ușor, ușor, vraja,-n beznă, s-arunce, 
că vei da a m-amăgi, șoptind la ureche:

"Nu mă lăsa, iubite, să mă pierd în noapte!
Deși-i musai să plec, doar strânge-mă în brațe!"

Tresari ușor, dup-aia: Jap! –
Îmi ceri să am și eu răbdare,
căci nu te poți lega la cap
atâta timp cât nu te doare…

Caut unde-am greșit, dar peste-atâtea șoapte, 
ce pașii-ți, tot mai departe,-n aer, ridică, 
cu glasul cel mai deslușit se detașează,
straniul copac, sătul să mă mai dăscălească:

Fii bun, băiete! Ia-o, cătinel, spre casă! 
Deja s-a răcorit și se cam înoptează...


Politețuri ultra-defensive (din mers) - Ruse Florian

Pașii ni se intersectaseră de-atatea ori,
ferm, pân-a-ndrăzni să-ți intru pe orbită,
te mai văzuseră și-obișnuitele-mi cărări, 
niciodată însă așa de grăbită.
Privirile, de obicei, ni se jenau ușor
când se întâlneau, aparent, intempestiv, 
în ziua-ceea totuși c-un nebănuit fior, 
surprinsu-ți-am pe chip un ton peiorativ.

Poate, gândurile noastre, să-nciudeze zeii
prin salturi îndrăznețe, ar fi trebuit;
însă, m-am trezit bătând prea tare câmpii, 
iar tu, superioară, nici n-ai prea vorbit.
Singurătățile ce astfel ni se respingeau, 
(prin gesturile-ți supărător zorite), 
mi-au dat răgaz să-ți spun totuși că niciodată n-au
să te mai sâcâie visele-mi pripite.


Pragul - Ruse Florian

"Există clipe care separă, prezentul de prezent, 
ce și timpu'-l înfioară de cum tranșează-n sentiment..."

Cu asta, bunăoară, te vei confrunta
în punctul unde-o să devină evident
că timpul petrecut cu jumătatea ta
nu-ți va mai fi în vecii vecilor prezent!


Proaspătul erou - Ruse Florian

Gânduri agățate direct de tavan, 
luând forme,-ascuțite, de stalactite, 
și-au desăvârșit ieri mai vechiul lor plan
de-a mă țintui-n pat o-ntreagă noapte -
dureros înfigându-se în carne, 
momindu-mi cu-alianța deprimarea, 
recunoscută c-ar ști cel mai bine
cum să îmi zgândăre singurătatea…

Firesc, ele-mi cereau un absurd tribut, 
lucru ce m-a-mpins să le declar război; 
și așa, de zor, să sap, am început, 
tranșee, tolănit cu totu-n noroi, 
nebun de gelozie pe-ăl care-am fost
când te-aduceam încetișor la pieptu-mi…
sau când chiar dacă te știam pe de rost, 
tot întârziam privind vrăjit cum dormi.

Pe câmpul înspăimântătoarei lupte, 
față de tine, atât de departe, 
mai erau câteva flori ofilite
de-o lună prea curioasă trădate...
Gândeam, la-nceput, a le dinamita, 
îns-am sfârșit făcând un ceai din ele,
pentru-a-l bea, nu doar în amintirea ta, 
ci și ca leac singurătății mele...

…zadarnic…

(…nu îndrăznisem să le smulg cu totul, 
iar restul lor gusta încă pământul...
Cel mai probabil, de-aia somniferul, 
nu și-a facut, de nici un fel, efectul.)

"Un vast câmp de luptă și un biet erou, 
într-o bătălie, clar, disperată", 
cam acesta este, patul meu, mai nou, 
iubita mea, de când tot ești plecată.


Problema gemenilor perfecți - Ruse Florian

O fi utopic ca ideea de a replica, 
deplin, ceva ce este unic, 
să eșueze permanent în logica, 
trecută de-un nivel simbolic?
Presupunând totuși c-ar exista, 
două cevauri perfect similare, 
cât oare,-acestea, ar putea coexista
în totul, necoincizând ca amplasare?


Pure naivități, adresate celor părăsiți - Ruse Florian

În caz că mintea prinsă-ți lași în noi și noi răspunsuri, 
atunci când vreo neșansă te-aruncă-n pustiuri, 
iar viitorul nu-l prea vezi decât în culori tulburi,
conturate de-un prezent care-ți dă fioruri,
cel mai probabil este să treacă timp destul, 
oarecum, până-a ajunge-n stare să-ți reamintești
cât este de dificil a-ți clădi trecutul, 
noi eșecuri, niciodată, neriscând să-ți însușești.

Iar de-ncrederea-ți în sine o vei mai și căuta,
fără vreun rezultat, la ai tăi prieteni, 
nu te baza c-ar folosi de-n grup i-ai îndepărta, 
scoțându-i, cu-ale tale, prea tare, din pepeni…
Dar nici nu gândi c-ar fi chiar inacceptabil,
a le face, acestora, un oarecare bine, 
tratându-i indiferent (într-un mod amabil)
până ce vei avea, din nou, tăria de a-ți spune:

"De ce, la despărțirile cu mult prea mari regrete, 
n-am da oare să-l trezim, cumva, în noi, pe-Orfeu, 
"cu cântec", transformându-ne speranțele deșarte
în ne-nsuflețite exponate de muzeu?
N-ar fi mai realistă și-ntr-un fel vivace, 
o revenire,-n acest mod, a noastră, la izvoare  –
cântul purificându-l pentru-a readuce
în propriile suflete o limpede-ncântare?"


Puterea prieteniei - Ruse Florian

"Să-ți vezi dușmanul jubilând
atuncea când distruge sau acaparează
cu-aviditate, rând pe rând, 
aproape tot ce pentru tine chiar contează."
Iată ceva ce, câteodată, stabilește
cât patetism te-a înglodat, 
mai ales când "omul" care-astfel miruiește
ți-e și-n amic insinuat…


Puterea rutinei - Ruse Florian

Probabil c-așa..., pe undeva, rutina,
nu e, sărăcuța, chiar fără de vină
de lugubru' fel în care-acum ruina,
cu fiecare zi, mai mult ne-nstrăină.

Probabil, mai mereu, rutina ta a fost,
în mod evident, potrivnică-alei mele, 
deși, preț de-o clipă, s-a-ntrevăzut un rost
coabitării, perpetuă,-ntre ele.
Probabil că era prea extraordinar
cum tot evadam din banal împreună
ca, astfel de clipe, în vreun insectar, 
"cruzi", să le fixăm cu titlul de rutină.

Probabil jalnica rutină-a unei vieți, 
tot mai veninos, depărtată de tine
că-i preferabilă necontenitei morți
ce îmi presimțeam de-ai fi rămas cu mine...


Puțin din riscurile exemplului… - Ruse Florian

Uneori, fiind impudic
din simplă pudicitate, 
poți să nimerești, temeinic, 
marea imoralitate.
Doar c-ades astă-ndrăzneală, 
aduce titlul de stupid, 
conferit mai cu fereală…
ca pentru un țintaș perfid.


Reflecții infantile - Ruse Florian

Poate fi cumva vreun eu
rezultatu-a 
tot ce nu e acel eu?

Poate fi, cumva ceva
rezultatu-a
tot ce nu-i acel ceva?

Poate fi orice ceva
rezultatu-a
tot ce nu-i acel ceva?


Regina din umbră - Ruse Florian

Cu cât se dovedește-a fi mai rușinoasă,
dependența de propriile dependențe, 
cu-atâta se arată mai meticuloasă
prin abilitatea cu care se gătește.


Sacrificiul speranței - Ruse Florian

De-am spulberat în așa hal speranța
că vreodată te vei mai întoarce, 
tumefiindu-i fața
trecutului ce stoarce,
știind c-ar fi patetic,
amintirii cu noi doi,
să-i mai imaginez vreun rost ce, magic,
te va conduce, la mine, înapoi;

e pentru că am obosit, frumosul, 
în mai tot ce mă-nconjuară să îl cat 
și să-l compar cu chipul 
ce m-a vrăjit odat'.

Dacă gestu-mi ticălos 
ți-aduse vreo tristețe, 
apelez la sufletul tău generos 
rugându-l, de-i posibil, să îmi ierte
nespusul noroc ce, netot, m-a-ndreptat
ca spre un Centru de Recuperare 
când sinele-mi disperat 
se îneca-n frustrare.

Biletul de intrare 
era căința-mi ternă
că-n loc de vorbe vane de iubire
aveam să bat moneda pe-a ta vină...


Scopul scuza mijoacele? Sau... - Ruse Florian

Accidental, și-un mijloc mai modest se-ndură
în a scuza de-ochii lumii scopurile
indiferent de bietele-ar fi în masură
să-și scuze ceva mai mult decât scuzele…
În urma unui astfel de eveniment,
care-i arată, vieții, latura mai crudă, 
mijloacele și scopurile, aparent, 
ajung într-un așa hal că se și confundă…


Scurtă banalitate - Ruse Florian

Câte-odată, vidul de voință, 
în ciuda aparenței, 
nu indică lipsa de voință, 
ci de-al scopului temei...


Steaua căzătoare - Ruse Florian

Uneori îmi spun că de n-ai fi izbutit,
în atâtea feluri, să te-arăți frumoasă, 
bătrânețea, poate, chiar ar fi consimțit
să te primească, la dânsa, generoasă.
Se pare că nici soarta nu prea ți-a priit, 
mai ales că-i contestai, fățiș, ființa, 
și crudă,-n cale-ți, într-o zi, s-a proțăpit
chitită pe-a-ți răsplăti nesăbuința.
Alteori îmi zic: Ce rară fericire, 
că mi te-ai refugiat în amintire!
Aici, bănuiesc că-i greu, vreo uneltire,
memoria-mi să facă... - (Nici, nu-i stă-n fire.)


Talent pe frontul dragostei - Ruse Florian

Tu, încă de pe la-nceputuri 
păreai genul de minune
ce, sărind peste politețuri, 
într-o zi va da a-mi spune:
"Hai, nu te mai chinui așa, 
orișicum nu prea contează,
chiar ideea de-a te revanșa
las-o și capitulează."
Dar, să-mi iei zilele-nsorite 
cu același glonț cu care
mi-ai răpus a nopții liniște,
asta da realizare!

Omorâtu-mi-ai speranțele,
ce mai încolo și-ncoace...
Fără tine, amintirile,
totuși mi-ar fi putut face?


Temerile unui muribund - Ruse Florian

Mă tem să mor, (e drept), căci nu socot
c-aș fi vreun specimen nemuritor, 
mai frică mi-e îns-a muri de tot
până s-ajung de-a binelea să mor.


Tranșarea unei probleme (Abandonul) - Ruse Florian

Nu că începuseră să ți se vadă cărțile, 
jocul acela... mi se părea puțin stânjenitor, 
ci, fiindcă reprezenta unul din trucurile, 
cu care, uneori, mai confuzai vreun amator.
Un timp, am bănuit că-i doar o trecătoare glumă, 
care-ar fi pierdut din farmec, ne prea luând-o-n serios.
Mi-am zis, apoi, știind că tot ce-ncepe se și curmă, 
c-ar fi păcat s-o ținem langa c-un joc așa hidos.


Trist optimist - Ruse Florian

Când ne-am revăzut, după așa amar de ani, 
surâsu' îți părea la fel ca-ntotdeauna:
ba întremător, ba nesecat izvor de răni
ce inima-mi făcea să bată ca nebuna.
Dar râsu-ți care,-odată, în stil desăvârșit, 
reușea, miraculos, să mă-nveselească, 
devenise, pare-se, ciudat de-obișnuit -
pesemne, timpu,-o fi ținut să-l lecuiască…

E straniu cum, după atâtea anotimpuri, 
doar lucrurile-acestea m-au sensibilizat!
Chiar m-amăgeam, pe când plecai, că multe treburi,
probabil, nici la mine, nu prea te-or fi frapat…


Uitarea viciată - Ruse Florian

Uitare-ai milă și fă sufletul să îmi cânte, 
dar nu-n mod exagerat ci doar așa… decât un pic,
să pot scăpat cât de cât de vise-abrupt sfârșite,
tristețea ce m-apasă-ntr-un fel sau altul să-mi dezic!

Care-o fi secretul tău, mă tot întreb, uitare, 
ce te sprijină din greu, ca cel mai aprig acolit,
să respingi la nesfârșit cu-atâta-nverșunare
ceea ce-n astă lume mai cu tărie-am prețuit?
Oare-i ceva-n refuzu-ți care, de fapt, vădește
o formă, din păcate, mult prea subtilă de răspuns?
Eu netrebuind decât să mă încred orbește
în existența cert-a vreunui adevăr ascuns?

Sau poate că uitării… Dar nu, ar fi ridicol:
"Taman pe mine oare să i se fi pus ei pată?" -
Asta chiar mi-ar arunca speranțele-n pericol, 
de glumit ne prea fiind cu-o prostituată castă.


Umilă aberație a nivelării - Ruse Florian

Îdeosebi, formarea caracterelor ce eșuează
le-aduce notorietate celor care conformează.


Un crez prostesc - Ruse Florian

Demult, credeam că într-o zi
mă voi plictisi de mine
să nu-ncetez a mă trezi
tot gândindu-mă la tine.
Eram chiar tânăr pe atunci
și mai vedeam, încă, un rost
la nepăsarea-mi de-a ghici
cât puteam fi, în fapt, de prost...


Un loc plin de semnificație - Ruse Florian

Acolo unde n-ajungeau iluzii răsuflate, 
sau, cel puțin, nu se ştia de vreun alt precedent, 
tu, hotărât-ai să m-aduci, brusc, la realitate
prin acel gest contrariant… care pe loc m-a-nfrânt.
Acolo, unde altele doar mi-ar fi arătat, 
jalnic, cum poți să fii moral din imoralitate, 
complicată ca de-obicei, concis, mi-ai demonstrat
cam cât face-a fi impudic chiar din pudicitate.
Acolo… unde, ca nicicând, măiestria-ți de temut
culmina cu "o directă" crunt de necombătut, 
este-ntâia oară-n care, cu durere, mi-a părut
că, deja,  fără speranță, din păcate, te-am pierdut.


Un "mai nimic" inexplicabil - Ruse Florian

Precum ceva a cărui singură proprietate
este tocmai ceea de-a nu admite nici o alta, 
oare aș excela în superficialitate
dac-aș indrăzni, nimicul absolut, a-l prezenta?
(În lumina asta cum să fii existat nimicul, 
vreodată, așa... ca unică realitate, 
când orice altceva, indiferent cât de minuscul,
ar anula ușor esențiala-i calitate?)

Totuși,

presupunând că o fi fost la început nimicul
din care să fii rezultat, cumva, ceea ce este, 
poate băftosu' n-o fi dispărut tocmai cu totul…
și-i adâncit, profund, în paradoxul ce-l trăiește…


Un simplu gând - Ruse Florian

Hm! Cât de puțin a lipsit să te știu,
cel mult, ca personaj generic...
Vrun gest prea vag sau al vremii capriciu
iar acum mi-ai fi fost, pur, nimic.


Una dintre iluziile căderii… - Ruse Florian

Se întâmplă, câteodată, când pici mult prea de sus, 
să capeți o așa nebună inerție
că cei ce cad cel mai de jos aproape e exclus
să nu ți se pară că plutesc cu grație...


Unde dai și unde crapă - Ruse Florian

Un bătrânel, odată, 
gândea la lumea toată,
privind pierdut în zare
pe-o bancă oarecare…

Contemplă ce contemplă
pân' ceva se corelă
și-avu o scăpărare
reflexă uimitoare,
chibzuind prea acustic:
"Nu se-ntâmplă chiar nimic
din pură întâmplare!"
fix spre o trecătoare...

Imediat apoi izbit
c-a fost, poate, auzit,
glumi și-a motivare:
"Parol, e de la soare..."

Aceea, derutată, 
simțindu-se vizată, 
vizibil amuzată, 
se eschivă pe dată:
"Scuzați!" (căci nu se cade
în niciun caz a râde
de cei ce-s foarte-n vârstă…-
Părea bine-crescută!)

Scurt consultându-și ceasul, 
apoi, își reluă drumul, 
zicându-și grăbind pasul:
"Ce texte avea moșul!"


Vânătorul și felina - Ruse Florian

Când ea-l săruta parc-o făcea
numai din nevoia de-a-și marca teritoriul;
el, cu vederea, asta-i trecea,
știind cine-i prada și cine-i prădătorul…
"Nu-i firesc, oare, să fie-așa?",
reflecta el plictisit, "Doar suntem la-nceput! -
Măcar dorința-i de-a mă tranșa,
din ochi, nu prea dă semne să îi fi dispărut."

Mai apoi, el, a tot evitat
copilăreasca joacă de-a "cine-i mai tare",
gândind c-ar fi-ndestul respectat,
încât, ea, să se-arate îngăduitoare.
Un timp îi merse, însă, săpat,
pân' la urmă, de realitatea cea dură,
se trezi nu doar crunt asaltat
ci și indiferent în a lua vreo măsură.

Pe când colții-n gâtul lui mușcau,
ea,-ngăimă în treacăt: "Știi? Cred c-o să-ți duc dorul!",
iar ghiarele-i îl chestionau:
"Acum, cine-i prada și cine-i prădătorul?"


Vinul amăgirilor - Ruse Florian

De-o transfuzie aveai nevoie-atunci, cu promptitudine, 
așa că, bob cu bob, rapid, am început să storc ciorchine…

Cu mustul care îți curgea prin vene, 
în ritmul inimii, după reanimare, 
parcă m-am molipsit de fericire, 
pân' ce,-ntr-o zi, mi-ai zis: "Mersi, mi-a părut bine…"
Iar bobul ce-a rămas de-atunci din mine, 
vlăguit și singur însă visând la tine, 
se încurajează cu un, tot mai trist,
refren, îmbătător, de stafidă optimist:

"Dacă m-oi fi iubit, pe atunci, demult, 
poate,-amintirile,-ți vor reveni senine, 
iar mustul devenit, între timp, adult, 
te va conduce-aici, pe trei cărări, la mine!"


Vorbe cu recul - Ruse Florian

Reculul câte unei vorbe-n vânt, 
chiar nu își poate-ascunde, întotdeauna, ironia
de-a îl răni, profund, pe emitent...

Mai cu seamă-atunci când "plumbul", ce-n alt suflet se împlântă, 
dă-ntr-o criză de singurătate
și menține,-n consecință, plaga necicatrizată.






























    1 2 3 4 5 6

Copyrights © 2015-2020 Ruse Florian / All Rights Reserved.