Florian Ruse - "Poezii"
 
Atelier

    1 2 3 4 5 6

Aburi moralizatori

Chiar de ți-ar putea, toleranța,-n fapt, susține
respectu-ți declarat față de ce detești, 
ferește-te-a te detesta, însuți, pe tine,
s-ajungi, în mod absurd, cumva, să te respecți.

Privind în sine-ți, făr-a-ți stăvili cinismul, 
pe alții. poate.-i mai ușor să îi suporți;
totuși, când ții s-o mai și faci pe moralistul,
nu mușca orbește cu ai "decenței" colți!

Când plictiseala îți e crunt încorsetată
și toate-s aberant de sumbre-n jurul tău,
decât zicala: "După faptă și răsplată",
puține lucruri te pot aburi mai rău!


Avertismentul unui amic (legat de lumini veninoase)

Ferește-te de ura celor din galeria Domnului, “cumetre“! -
Nimeni nu ține dușmănie precum fanii din aceasta…
Plus că mai știu să și arunce cu-atâta pasiune cu pietre
încât nici chiar Isus re-ncarnat n-ar fi-n stare-a-și feri țeasta...


Aviz "moralistilor"

Spui că sinele-ți călești,
când, de fapt, te bălăcești... -

Ai grijă cum altoiești,
sufletul să nu-ți ciuntești!


Bizar și găunos

Nu e bizar să te menții nerevanșat, 
față de-acela ce,-acut, te înghiontește, 
ci, să o faci pentru-a-ți păstra nealterat
vreun imbold, suspect, ce-auto-măgulește...
Nu-i găunos să te arăți sofisticat,
când mojicia în jurul tău dospește, 
ci, să o faci deoarece ești prea frustrat
de vreun complex care te mistuiește...


Bolero

«Ce briză acustică plăcută,
ce ritm înălțător, ce profunzime,
cât mister și forță delicată
poate-n mai toate, de-odat', să imprime!
Pe nesimțite pornește dansul,
la-nceput cu pași vădit ne-ncrezători,
ce-ajung, venindu-le-un pic curajul,
să ne-apropie tulburător de nori.
"Mă tem c-aripile-o să-mi cedeze..."
glumești, arătând spre un toc orbitor;
brațele-mi deci, să se revanșeze,
ghiduș, mi-acoperă ochii-n semn că dor.»

Dansând acum pe-o altă melodie,
așa te văd, din când în când, în gând!
Cum mai jucam odat'... Ce nebunie!
(Poate că ne-am oprit mult prea curând...)


Capcana vanității

Ma gândesc că, poate, ai și tu dreptate
să te comporți cu mine-așa formal, 
căci, de-o vreme-ncoace, prin gesturi forțate, 
mă-mpiedici, crunt, să fiu prea natural.
Draga mea, zi-mi, totuși, ce te-abține
a-mi da, la o-adică, liniștea înapoi?
Care-i treaba? Ce este cu tine?
Ce planuri ai, de fapt, tu, cu-acel simplu "noi"? -
Te-ai prins c-acest parfum de-atitudini vane
(ce-mi provoac-o crudă amețeală), 
ți-l suport că numai rămânând cu mine
mi-ai dovedi cum simțul mă-nșală?
De ce lungești ăst amurg chinuit, 
jucând un teatru lax cu-așa cerbicie, 
tristă umbră a celei ce-am iubit
dintr-o anume zi pân' la nebunie?


Carul

"Predictibilitatea inerției
te poate, trist, aduce, uneori, 
în situația de-a te-opinti ca-n clei
la teama nepătrunselor cărări.
Tergiversând posibila-ți scăpare, 
exclus nu-i, atunci, a te mârlăni, 
precum un scai spre cruntă disperare,
ducându-ți, vrei nu vrei, prietenii."

Cam așa-și vorbeau roțile din față,
(bătând șaua, să priceapă iapa);
celei de-a cincea roți de la căruță
săpând cum puteau și ele clipa.


Când singur sunt

Singurătatea lesne-mi port
când o-mpart doar cu mine,
dar vai, ucide s-o suport
când singur sunt cu tine!


Ce apariție!

Aerul că nu poți lua nimic în serios, 
încă de la început m-a cucerit, 
părându-mi-se de pe-atunci un profund prinos
al marii întâmplări că te-am întâlnit.
Chipu-ți poleit de acel vag surâs,
care îmi lumina cu nepăsare norii, 
ma fâcea sâ uit că îmi tot luai în râs
trecătoarele și absurdele-mi iluzii.
Frivolitatea ce o opuneai cu geniu
la lucruri cu cari nu prea se glumește, 
mă fascina nespus și, fără nici un dubiu, 
simțeam cum cețurile-mi despletește.

Nu ai plecat fără acel "La revedere!", 
pentru care încă-ți port adânc respect, 
adresat pe-un ton ironic, din prevedere,
ca nu cumva să stric un sfârșit perfect.


Ceva banalități legate de optimism și pesimism

Optimismul de-naltă calitate
este, în general, considerat un lux
al cărui supliment de cantitate
trădează, în fapt, al inteligenței flux.
Iar pesimismul, pe de altă parte, 
oricât s-ar dovedi, bietul, de rafinat, 
induce-un blam de regresivitate
ce-ndrumă intelectul pe teren minat.


Ce-a fost a fost?

Îndrăgosiți, noi doi, dac-om fi fost
în această viață, vreun pic, cu-adevărat, 
poate-o fi existat, îmi zic, și-un rost,
cât de cât, limpede că ne-am înstrăinat.
Cel mai probabil, tu, nici nu ai fost, 
doar eu, tot ce-ți eram, cumva, am inventat, 
apoi, făr-a-mi păsa, neam, de vreun cost,
așa,-n al meu suflet, nebunesc, te-am păstrat.
Ori, chiar ți s-or fi-aprins călcâiele...,
ceva, pe undeva, însă ni s-a-ntâmplat
de-au venit, în valuri, harpiile
iar tot ce clădisem, în praf, s-a transformat.

Ah, ce-aș mai vrea cu-acel: "Ce-a fost a fost!", 
să pot lăsa-n urmă ce este de lăsat!
Cum îns-aș fi-n stare de-așa un gest, 
când nu sunt prea sigur ce e de aruncat?


Ceva proporționalități legate de politicianul dâmbovițean…

Un artist despre politicianul de azi:

"Talentu-i este direct proporțional
cu cât prostimea-i crede dîn ziceri
și,-n bună parte, invers proporțional
cu-ale propriului discurs convingeri."

Un contabil despre politicianul de azi:

"Contu-n bancă-i e direct proporțional
cu-arta de-a-și palma fapta penală
și, în general, invers proporțional
cu pretenția salarială."

Un sportiv despre politicianul de azi:

"Meritu-i este direct proporțional
cu rata frunzei ce-a tăiat la câini
si,-n mod evident, invers proporțional
cu cât, prin asta, a scos din țâțâni."

Un apolitic despre politicianul de azi:

"Statutu-i este direct proporțional
docilității-n fața altor țări
și,-n ultimul timp, invers proporțional
cu calitatea printre-alegători."


Clasicul

Oare-acel ceva... capabil timpul a-l combate,
părând a merge în oricare-actualitate,
s-ar ofusca dacă ar fi privit de muritori
drept veșnicul pasionat în a face furori?


Codul bunelor maniere

Un viu și nuanțat bazar al măștilor, 
testate-n varii cazuri de-abrutizare, 
al căror prețuri de-achiziționare
pleacă de la gratis urcând revoltător.


Constante inconstante...

(Dacă ceva plus absolut orice nu e acel ceva, ar însemna "totul", 
acesta, n-ar lăsa-n afara lui nimic, pe undeva, nici măcar nimicul.)

Acum, când timpul, fizica, l-a transformat
într-o constantă inconstantă
și mulți spun că nici viața n-a lăsat
moartea deplin nefecundată;
când știm că nu puține ce ne par că sunt
este-ndoielnic să existe
și c-au născut puține teze pe pământ
ce încă mai sunt pertinente, 

apar destui ce nu consideră complet jenantă
ideea de a te împăuna cu gândul
c-ai putea crede demn în inconstanța absolută, 
chiar și în calcul, "totul", netot incluzându-l.


Copiatoarelor de calitate

Că-i mai ușor, cu grație, să-ndrugi culese bancuri
în loc să-aduci chiar tu ceva glumeț și-original, 
o știu destui dar mai ales cei ce țintesc onoruri
citându-i pe-alții doar în mod oricât de natural.


Coșmarul

Nu vreau să mai visez
o lume de nevoi,
de ură, 
de dușmănii,
necazuri
și reverie sumbră.

Nu vreau să mai visez
o lume de minciună,
plină de falși prieteni
și ticăloasă vină.

Nu vreau să mai visez
o lume-n plin dezastru,
cutremurată zilnic de războaie
ce prevestesc un viitor sinistru. 

Nu vreau, nu pot să mai visez,
dar zile trec, 
se duc și anii, 
iar ceasul tot mai tare sună,
și zile trec,
se duc și anii...


Cu vino-ncoa

stil de vino-ncoa -
floare de nu-mă-uita
în plin câmp cu maci


Curajul extrem

Să accepți, atunci când frica te paralizează, 
terifianta provocare;
lașitatea, umilind-o până-ți aiurează
neputincioasă la picioare.


Dădăceală din mers…

"Crezi oare c-a aprecia întotdeauna lucrurile
în funcție de cum ori de cât te-au emoționat,
îți dă și dreptul de-a le descalifica pe cele
care doar indiferența,-n stare pură, ți-au captat?
Ia zi-mi atunci, cu-acele chestiuni față de care
te-ai simțit dintotdeauna complet dezinteresat, 
ignorând că-s șanse,-ntr-o perioadă viitoare, 
a te-nduioșa, ce faci? Le trimiti, frumos, la casat?
Sau dacă nu știu care amănunt, din întâmplare,
de a cărui existență, s-o descoperi, nu-ți e dat,
este-n stare a mișca vreo persoană oarecare,
ai paria c-acel detaliu-i numai bun de-aruncat?"

Cam astfel turuia, odat', o scumpă domnișoară,
lâng-un tânăr ce, se pare, o scosese la plimbat;
măgaru-i spusese de-o dădăceală-anteioară
că a fost sublimă, ce mai, doar că rece l-a lăsat.


Darul

Iubirea ta - cireașa de pe tort
(cel puţin pe la-nceputuri).
Am constatat dup-aia mai mult mort,
ticsită c-a fost de e-uri.


De Moș Nicolae

Sper ca Moșul de-o să vie
și-anu-acesta pe acie

să ne-aducă bucurie,
să ne-aducă omenie,

să ne-aducă dărnicie,
să ne-aducă armonie,

nu-n surplus, ci, cât să ție
pân' la anu,-n Decembrie,

când din nou el o să vie
în șosete să ne puie!


De-ale micimii

Reliefând că a te depărta
de lucruri ordinare, 
comportă riscul de a suporta
oprobrii viitoare;
vreunul ce s-ar vrea fenomenal,
n-ar prea face niciun cent, 
tot insistând a se-arăta banal,
chipurile, că-i atent.


Declarație

În aer, pe uscat, pe ape, 
prin mii și mii de vieți, prin moarte, 
răzbi-voi oricât de departe
când inima-ți m-o vrea aproape!


Despre o închipuire neavenită

Deși cum concepeam cândva iubirea, 
până ce aievea să o întâlnesc,
din teatru, filme, cărți ori de-aiurea, 
recunosc c-abia dacă-mi mai amintesc, 
acum, n-aș prea-ndrăzni s-acuz pe nimeni
din cei ce-atunci cercau să o descrie,
deprins cu stima pentru acei oameni
pe care "a greși" nu-i ține-n frâie; 
totuși, mă gândesc că realitatea
poate chiar a fost un picuț cam dură
când a călcat cu toată greutatea
peste închipuirea-mi imatură.


Despre universul ce zice-se "conspiră" la indeplinirea propriilor noastre acte de dorinţă

Dintr-o nesperată profunzime
a unora, extrem, descurcăreți, 
"s-au rezolvat" pare-se probleme
care-altfel ne-ar fi complexat pe toți;
așa că teza,-n scurt, a dumnealor
(adevărat tratat coercitiv),
am s-o expun eternităților,
bine-nțeles în scop educativ:

«– Pentru-o viață-aflată-ntr-un plin declin, 
cauți oare remediul efectiv?
Foarte simplu, de vrei să scapi de chin
(bașca și că-i ceva, complet, neinvaziv)!
Iată deci formula ce,-n esență,
o dat' pe zi trebuie rostită, 
cam până când, aceasta,-n credință
va ajunge, deplin, convertită:
"Sunt sănătos, bun, frumos și deștept,
oricărei cercări putând ține piept,
în a fi om nu am vreo problemă,
plus că mi-e karma demnă de stimă.
Orice aș vrea-s capabil a face,
chiar și-a aduce în lume pace.
Sunt cel mai cel de pe-ntregul pământ,
ce mai încoace și-ncolo,-s un sfânt!"»

Sunt cărți în care-acești "inovatori"
propun astfel de experimente
acelora care-s devoratori
de-aste panacee stimulente...
Ce pare nostim e că pe coperți
n-apar deloc contraindicații;
ca, de pildă, din cele creștinești:
A nu se parveni trinității!


Despre unul din păcatele dragostei

Mic ceva, în general, elementar, 
legat de făptura ce-o iubești total:
Nu te omorî să vezi nimic prea clar, 
adevărul e adesea infernal!


Deturnarea

În viață, spunea cineva,
ai de urcat un munte
spre-un edificator ceva,
menit de-adânc să-mplânte.
Pătruns, am dat să urc și eu
acolo unde timpul,
doar el, mă susținea din greu
să îmi afirm nimicul.
...........................

Hm, am gasit ceva, ceva
tot dus de val prin lume:
surpriza de-a mă captiva
surfingul pân' la culme.


Dialog macabru (Ce nu te omoară...)

Un nătărău încuraja odată pe-un olog:
Faptul că viața te-a făcut ceva mai mic, 
picioarele cerându-ți-le, brutal, drept zălog, 
nu va face oare s-ajungi mai puternic?
Poate, veni răspunsul c-un imens dezgust;
deși, văzând că nu te-avantajează cu nimic
"norocu"-ți de a fi la minte așa-ngust, 
mă face, "amice", să mă îndoiesc amarnic…


Dorință imposibilă

Ce nu aș da doar pentru-a te-ntâlni
întâia oară încă odat',
când nu știam cât poate împlini
surâsu-ți cel mai nevinovat.
Nici nu mi-ar păsa că istoriei
îi place să se tot repete;
aș face față ironiei ei
cu care de-obicei lovește.


După faptă și rasplată?

Cauți un echilibru între faptă și răsplată?
Nu te mira să îl găsești calamitat de viață…


Elefanții violatori

Noi românii nu prea avem noroc la președinți,
am ucis unul și poate de-aceea suntem blestemați.
Probabil că așa se și explică cum justiția de-o vreme-ncoace
nu prea a scăpat nicio ocazie să ne călărească.
Astfel, sub stindardul statului de drept și al siguranței naționale,
aproape e de înțeles abuzul repetat al acestor două instituții;
totuși, în urma lipsei totale a vreunei protecții, 
se pare că s-a lăsat cu oarecare sarcină…
Acum, poate-i momentul să ne oprim puțintel!
Vina părinților nu trebuie transferată copiilor!
Ce nebun și-ar dori ca viitorul copiilor lui să fie,
chiar și urmare a vreunei juste vendete, abuzat?

Acum, când, din păcate, sub masca unei Românii a lucrului bine făcut
se ascunde, de fapt, o Românie a lucrului bine f****;
cel mai cumplit e că deja,
copiii noștri, par a începe să se joace
intonând acest sumbru cântecel:

...Doi elefanți cam violau
pe o pânză de păianjen
și pentru că nu se rupea
recidivă un elefant…


"Eseul"

«Demult, pare-se,-acel moment, plăcut sau neplăcut, 
când se-ntâmplă-a te-afecta, cumva,-n profunzime, totul, 
a fost numit emoție de un necunoscut
care-i greu de spus cam cât își explica fenomenul...
Despre emoții,-altcineva, se arăta convins
că le-ar fi, din moși-strămoși, tocmai sufletul, suportul,
numit filtru de culoare, chipurile,-ndeajuns
încât să-și pună-amprenta, prin suflarea-i, pe mai totul.
Când mi s-a spus c-ar trebui să-nțeleg prin "totul", 
acel ce sunt, plus orice nu-s, însă mă înconjoară, 
m-am prins și eu că "totu"-i însuși cameleonul, 
schimbarea-n suflete,-uneori, ce face să apară.
Privind retrospectiv, parcă-i mai simplu de dedus
cât de neputincios e vânătorul de emoții, 
căci "totul" mi-a părut mereu ceva de nepătruns
când încercam să-i aflu combinația culorii.»

Asta chiar că-i bună! (Făcu, spre "X", profesorul.) -
Ce-i drept, v-am spus să scrieți un eseu cum vă e voia.
Bine că din toți din grupă numai tu ești clovnul
care-a-nțeles prin asta un mod de-a-ți face nevoia...


Emigrare ratată

Mult prea dur de vânturi ferfeniți, 
debusolați de-atâta scuturat, 
pricăjiții nori, în raze-nfipți,
stau resemnați cu toții la uscat.

Treziți încă din zori și-ademeniți 
de niste păsări călătoare, 
porniseră, puțin cam adormiți, 
spre țări un pic mai primitoare.
Credeau că-n drumul ce-aveau de parcurs
vor fi ghidați de zburatoare, 
dar pare-se ceva nu prea a mers
și-au fost lăsați cu ochii-n soare.

De-aia,-ntrucâtva, vestea li s-a dus
c-ar cam fi cu capetele-n nori, 
deși, se zice că priviți de sus 
devin sumbri bravii visători.


Eşichierul puterilor în statul de drept dâmboviţean (România lucrului bine f****)

Legislativu-i spune judecǎtorescului:
Nu mǎ-ndrepta, în ţeapǎ trǎgându-mǎ!

Judecǎtorescu-i spune legislativului:
Nu mǎ obstrucţiona, responsabilizându-mǎ!

Preşedintele-n nota lui "Sǎ te-ajut, ajutǎ-mǎ!", îi spune judecǎtorescului:
"Bagǎ-i un dosar premierului!", apoi, gândindu-se mai bine, "Şi vezi cum îi înfunzi ceva miniştrii mai de seamǎ..."

Premieru-i spune, puţin timp dup-aceea, preşedintelui:
Înteleg cǎ vrei şi partea-mi de felie, însǎ fǎ-o c-un pic de decenţǎ "domnule".

Preşedintele, "ofensat", îi spune premierului:
Cum poţi insinua aşa ceva? Ia dǎ-ţi demisia, penalule!

Presa, pe-alocuri, întreabǎ retoric: Oare-o fi bine, ca-n intestinele executivului,
sǎ se creeze precedente atât de oribile?


Fără perdea

La artist, credința oarbă în propriul talent
a cărui strălucire apusă e de mult, 
ades, iradiază extrem de virulent
o lumină ce vădește numai steril tumult.
Chiar și-acea subestimare-a propriului talent
cu care ține-a face, un artist, paradă, 
nu prea este-ntotdeauna un brav argument
pentru rațiunea,-n fapt, de a pune-n gardă.
În fine... neîmplinirea propriului talent
pentru un oarecare-artist în devenire,
adesea-i evaluată foarte pertinent
ca cea mai meritoasă, a sa, împlinire.


Forțarea inteligenței

Ușurința de-a genera plictisuri ce resping 
către drumuri unde nimeni nu a mai pășit,
ăsta este, poate, cel mai imposibil dribling
cu care geniile mereu m-au uluit.
Mulți cască-n fața astei căi a lor de-a se distra, 
tentați, probabil, de-o alegere mai "fină";
mie îmi pare, mai curând, un mod de-a separa,
cât se poate de-amical, grâul de neghină.


Haiku. De florii

Ziua de Florii -
Pisc, mormânt, pământ de flori
Bulbi de trandafiri


Haiku. Grămezi de frunze

Un vânt ce taie
Grămezi de frunze moarte -
Alee în parc


Haiku. merii înghețați

eden jalnic nud -
canci frunze în dotare
merii înghețați


Ia zi-mi, ce-ai fi tu-n stare-a face pentru mine?

Ah, câte-aș face, zi după zi...
Norii sumbrii, i-aș bărbieri,
florile-n juru-ți aș înflori,
copacii toți i-aș înfrunzi!
Dar ce n-aș face pentru tine...
Mi-aș sacrifica menirea,
mi-aș da viața, mi-aș da și moartea,
doar ție să-ți fie bine!


Impresii la cântar (pe scena vieții)

Acea greutate-a impresiei făcute, 
personajului care îți e superior, 
iluziile de mărire-ți compromite
când realizezi că ți-e legată de picior.
Acea greutate-a impresiei făcute, 
personajului care îți e inferior, 
poate sugera factorul de calitate, 
cu care-ai fi de luat, mai de toți, peste picior.


Inelul

În noaptea senină, 
cortegiu-ntreg de stele,
încrustat în boltă, 
se tot uită la tine,
surâzând superior
la strălucirea ta,
deși pare-aprins vădit
de opțiunea mea…

(Se-ntreabă, desigur, 
ce am văzut la tine
'ncât să-ți leg destinul
de al alesei mele…)

Nu-i bai! − Doar ei, te-aș ruga,
orice suferințe,
să-i legi în al tău contur
cât poți tu mai bine;
că ar fi și păcat,
acestea, să-i bântuie
așa unui suflet
la-ntâmplare tâmplele!


Ironia unei autoflagelari

Presupunând că ar fi, brutalitatea aberantă, 
una din stratagemele ce,-n general, ajută
ca o înclinație, exagerat, controversată
să treacă, pentru-observatori, ades, neobservată, 
atunci, de râs e sau de plâns suferința la aceia
care încearcă,-n acest fel, orice-altceva să pară, 
autoflagelandu-se,-n mod trist, cu a contraria -
reproducând, cum pot şi ei, cruzimea cea barbară?


În fața ta

În fața strălucirii tale
aerul pălea... - nefericitul, 
tot aspirând să-ți dea semnale,
înduioșător, își pierdea suflul.
În fața gingășei tale
timpul însuși se cam împleticea, 
inapt de a găsi o cale
dintre a trece și lat a zăcea.
În fața frumuseții tale
poate-ar fi trebuit să fiu mai breaz
însă devenind, brusc, banale, 
gândurile-mi făceau parcă-n necaz.


În loc de resentimente…

Criticul ce-i înzestrat cu prețiosul geniu
de-a imortaliza căderea vreunui creator, 
sec, înfățișându-l ca pe un jalnic ageamiu
care oripilează c-un prost gust nepieritor, 
se-ntâmplă câte-odată să-l împingă pe artist
acolo unde prea puțini s-au mai aventurat;
adică, să conceapă,-n ciuda oricui defetist,
vreo opera chiar delicat de descalificat.


În zâmbet de Titanic

În astă lume-adâncă și-atât de-nșelătoare, 
ce pentru plute-abstracte digeră greu proiecte, 
dar care își permite, chiar gratis, să-ți ofere
sicrie plutitoare de-a gata brevetate;
năzuind să navighez prin marea-nvolburată,
m-am apucat să-ncropesc, cândva, o mică barcă,
atent cu-orice temeiuri de-a fi prea rușinată
că unu-ntr-atât necopt a dat s-o făurescă.

Parcă văd, ce-i drept, și-acum, Titanicul, surâzând:
"Ia spune, prietene! N-ai vrea să-ți țin cadența?"
E-amuzant, deci merită,-mi zic marinărește-n gând,
iar și iar a tot vâsli, ironizând speranța.


Îndepărtări forțate

Să ai tăria de-ai îndepărta, 
la timp, pe-aceia pe care-i respecți, 
când simți că altfel i-ar discredita
prea mârșavele tale intenții;
totuși, să o faci menținând vie
decența de-a te-autorespecta -
sădindu-le, cu diplomație, 
motive de a nu te regreta.


Într-o zi

Părea doar o zi ce n-anunța nimic...
Deodat', un zvon s-a răspândit… -
Era ceva cumplit, despre-un fost amic…
Cât de ciudat... - "S-a prăpădit!"
Poate, într-o zi, la fel se vor afla
și despre mine vești de-adus:
"Ai auzit ce s-a-ntâmplat cu ăla? 
Ei bine, pare-se s-a dus!"


Între echilibru și dezechilibru

Oare-i chiar isteț când libertățile primite-n dar
sau moștenite prin împrejurări propice, 
văzute ca malformații, cu nevoie de hotar, 
de dezavantajații de o bună pace, 
nu-s crescute, fiecare-n parte, ca-n incubator
(vulnerabilitatea lor fiind precoce),
de aceia care umplu rândurile, cu onor,
îngrijoraților de o bolnavă pace?


Între o victimă și un kamikaze religios

Chiar ai paria cu viața
pe viața de apoi?
Frumos, dar nu te curăța,
mizând absurd pe noi!


Întrebare banală

(Uneori, iubirea, din cauza propriei inerții, e spulberată.
Atunci, ca și în cazul vreunui membru lipsă
căruia parcă i-ai mai simți uneori prezența,
rămâne ciotul cu prelungirea-i ciudat dureroasă…)

Între a-i sugera, subtil, c-o placi, 
prefăcându-te că te prefaci, 
și a îi spulbera din socoteli, 
mârșav, înșelând-o că o-nșeli
(expuși fiind, pe-acolo undeva, 
vreunui hotărâtor ceva
care să arunce-n derizoriu 
orice demers reparatoriu:
ea, eventual, prinzând a-ți cere,
deliberat, ce nu se cere, 
ori tinzând chiar tu, cumva, a face
vreun lucru care nu se face),
oare peste ce poți da mai rău 
decât să fii-ntratât de bălălău,
încât, "cavaler", să nu alegi,
de-acest marasm, a-ndura s-o dezlegi?


Întrebare fără motivație...

Dac-ar exista pe lume oameni motivați
tocmai de lipsa vreunei motivații  -
oare-or putea, aceștia, să fie remarcați, 
cumva, atunci când dau reprezentații?


Jalnică inerţie

Culoarea de vară-i de-un timp ruginiul,
ucide-a vedea că și soarele-o poartă;
s-a molipsit de ea parcă-ntreg pământul,
chiar mângâierea-ţi e deplin asortată.
Pentru-a fi-n acest ton și-au pus pardesie
sumbre de toamnă, primăvara și iarna,
conturând perpetuu o dizarmonie
ce face-ntre noi tot mai tristă rutina.
Când ninge, evident, fulgii-s de rugină,
picăturile,-atunci când plouă,-s ruginii,
și bruma-i în trend din zâmbetul de vină
care mai plachează vreun rost al inimii.
De-atâta rugină nici toamna, de-o vreme,
nu mai e deloc ceea ce-odată-mi părea,
altfel, în ochi, la cât scânteie-anateme,
sigur ar lovi-ntr-o inerţie-așa rea.


La o băută

Odat', un dascăl sur, 
la cârciumă ieșit, 
c-un bețivan obscur
s-a și-ntovărășit.
Se pare că era
destul de răvășit, 
altfel ce spera
când zicea cam pornit:
"Prin vremi o părere
sapă subliminal
din punct de vedere
educațional:
«Școala ideală
cată să formeze, 
pe când cea reală
doar să conformeze!»"?

"Mare grozăvie, 
mai că ți-s acolit... 
Încă un rând vie!"
spuse cellalt pilit.


Lucruri cu care, se zice, ne naștem

Presupunând c-ar fi un dat, spre-a-ți resimți
torsul pașilor și-n răscrucea lor,
având întreaga viață ochi pentru-a-l simți
ca obligație la Orbitor,
cam greu, sufletu-n om, a consimți
c-ar fi vreun specimen nemuritor,
prea-n mulți pare-o minune-a rencolți,
pân' la cosit, când și trupește mor.


Mai în glumă… Mai în serios…

Talentul umilirii care-i facută-n glumă, 
nu-i chiar apanajul impertinentului;
îns-a-l întrebuința doar pentru-a stoarce stimă, 
este semnătura clară-a abjectului...
Talentul de-a umili cu seriozitate, 
pare a izvorî, ades, din pur respect;
totuși, a-l utiliza numai din vanitate, 
e stilul exclusiv al omului infect...


Mic comentariu despre terorismul religios

"Ǎstora, cam cât de mare le poate fi păsul
ca așa groază să creeze?"
Își intrebă un tinerel, într-o zi, bunicul,
legat de-un proaspăt kamikaze.
"Și cât de mult preț oare or pune ei pe viață
de și-o dau atât de hotărâți,
parcă tinzând o ciudată contraperformanță
de a lua cu ei pe cât mai mulți?"

Aceste chestiuni, răspunse moșu-ngândurat,
sunt delicate măi băiete…
Deci, câmpii, să mă ierți de-ți va părea, cumva, că-i bat,
îns-o voi lua mai pe-ocolite:

"Unui om cât i-ar putea fi de-nfiorătoare
propriile sale rațiuni,
crezurile-i, numai, de i-ar fi limitatoare
ale acelorași rațiuni?
Sau invers, cât i-ar putea fi de amăgitoare
personalele sale crezuri,
dacă rațiunea-i, doar, ar fi limitatoare
a respectivelor crezuri?"

"Probabil, foarte...", răspunse,-n sictir, acel june,
celui bătrân la ghicitoare-i,
"...totuși, cu mica întrebare pusă de mine,
ia spune-mi, legătura care-i?"


Mic manifest pro-ubicuitate (Din categoria: „Dă-o dracu' de democrație!")

Ce-i acela guvern? Hai să-l desființăm! 
Ce-i acela parlament? Hai să-l desființăm!
Ce-i aceea justiție? Hai s-o desființăm!
Ce-s acelea partide? Hai să le desființăm!

Tot ce-avem nevoie, cu celeritate,
pare-a fi un hiperpreședinte, frate!


Mică confesiune

Nimic mai mult pe-acest pământ
nu pare-a mă-ncânta
decât atunci când vrednic sunt
de fericirea ta!


Mică părere arhitecturală

Degeaba-i democrația 
și vax tehnocrația,
atât timp cât fundația
e dosarocrația!


Mică variație pe un șablon oarecare

De-ar fi la fel de greu să ataci, decent, mari idei, 
pe cât e să răsară barem una mai de seamă-n tine, 
oare ai mai putea, cândva, îndreptățit, să-ți iei
prea-n serios căderea de-a te rupe-n persuasiune?
De-ar fi la fel de greu să-ți vindeci foarte vechi idei, 
pe cât e-a le admite,-acestora, vreo imperfecțiune,
oare ai mai putea, cândva, îndreptățit, să-ți iei
prea-n serios scontata ta capacitate de-a discerne?
De te-ai împăuna, la fel de greu, cu noi idei, 
pe cât e ca-n acestea, fără nicio bază, a te-ncrede,
oare ai mai putea, cândva, îndreptățit, să-ți iei
prea-n serios nativa și-umila dependență de-a crede?
Dacă te-ar ajunge, la fel de greu, fixe idei, 
superficialității, pe cât îi e minte-a-ți accede,
oare ai mai putea, cândva, îndreptățit, să-ți iei
prea-n serios chemarea către chestii,-ntrucâtva, profunde?


Mici reflecții despre prietenie

Prietenia zdruncinată
de cea mai josnică trădare, 
rar poate fi reanimată, 
îmbălsămând-o cu iertare.
Prietenia sabotată
de-ncrederea exagerată, 
se lasă greu resuscitată, 
supradozându-i toleranță.


Mici ticăloșii

Dezinteresul omului interesat,
ades inteligența o insultă, 
atunci când interesu-i "dezinteresat"
e stimulat de măgărie brută.

"Simțirea" celui ce-i cu totul nesimțit,
răbdările, în genere,-ofensează; 
nu că măgaru' ar fi devenit simțit, 
ci, mai cu seamă, că-l avantajează.


Micuțe gânduri

Ne-ntrevăzându-ți superficialitatea
care îți întrețese adâncimile, 
te poți prostește prinde-n seriozitatea
ce îți împăunează profunzimile.
Ne-admițându-ți, de-asemeni, limitările, 
dintr-o-ambiție, indecent, necontrolată, 
ajungi, ades, să îți vezi împlinirile
corodate de-ncrederea-ți exagerată.


Minim bun-simț

Nebucurându-mă de-o memorie prea bună, 
chiar nefiind de genialitate suferind, 
risc cu zgârcenie să-nfig stihuri în pagină
și asta doar pentru a-mi imortaliza vreun gând.
Ce dacă mi se-ntâmplă să mă-nșel mereu
când rătăcesc pe-a gândului cărare?
Ce dac-aproape fiecare vers de-al meu
este de fapt un semn de întrebare?


Monstruozități cutremurătoare

Generozitatea-i, câteodat', într-atât de odioasă
încât cutremură și monștrii cu postura-i grațioasă.


motiv milenar

el, gelos, ea, vai,
iubire bipolară -
motiv milenar:

ce ești tu, de fapt? -
o-ntâmplare ce pururi 
viața mi-a schimbat

ce e El, de fapt? - 
o-ntămplare ce pururi
moartea mi-a schimbat


Naiv apel politicienilor…

Domnilor ce amețiți
cu-atâtea direcții de soi,
încercați să nu mai fiți
așa absurd de-atenți cu noi, 
altminteri se pot face
cu ușurință confuzii
capabile-a aduce,
în timp, oareșce convulsii...

Oricum, făgăduita
lumină-n capăt de tunel,
zărită,-n fapt, că fost-a,
vă mulțumim cu nespus zel!

(Eram ca sub hipnoză
când s-a decis nerușinat
alimentul de bază,
pâinea,-n gogoașă transformat…

Dinspre capăt, tunelul,
c-o lumină tot mai vie,
ne aducea mirosul
dulceag din gogoșerie.
Drumul cam săturase, 
așa c-am luat mulți la pachet,
căci se mai deschisese
pare-se-o cale spre concret…


Nebunia generală

Se zice că peștele de la cap se împute…
(Ȋnțeleaptă vorbă, înclin chiar să-i dau dreptate!) -
Ce te faci însă când, deși ales democratic, capul nu are cap?
Unde să mai arăți atunci cu degetul?

Nu-mi vine în minte acum decât un banal exemplu din fotbal
(poate ar fi fost mai nimerit unul din tenis…, însă asta e):
o echipă, când se vede net depășită valoric,
începe, cu conștiinciozitate, să dea la gioale.
Şi dă și dă, până încep să trosnească oasele,
să sară sângele peste tot și, colac peste pupăză,
arbitrul, prelucrat cu mare grijă încă dinaintea meciului,
mai și face nonșalant pe orbul.

La un moment dat, se aude trosnind o vertebră a parlamentului. 
Verdictul doctorului - paralizie!

Curând, anumite partide intră și ele în colaps. 
Pe-acolo s-a instaurat de ceva timp tăcerea!
Se tace strident, pentru că cei mai vocali jucători ai lor
au fost puși frumușel pe bară (sau mai bine zis după bare). -
"O meritau" zicea cu fermitate arbitrul.

Deja nu se mai aude decât o frică tăcută… și, din când în când,
fluierul arbitrului cu acel "Ciocu Mic" amenințător.

Nebunia s-a generalizat!
La televizor vezi frică.
La biserică vezi frică.
Căci da! S-a ajuns din păcate până acolo.

S-a întors istoria, ce mai!
Scapă cine poate!


Nelămurirea unui executat

"Nimic nu-i mai respingător,
în arsenalul unui gâde,
ca rânjetu-i biruitor
afișat după ce ucide."

Cu asta fost-a ea-narmată
când acel rictus pervertit
pentru o clipă blestemată
chipul i l-a schimonosit?


Nesiguranța amorezului

Dintre atâtea moduri de a te iubi,
care, cumva, nainte-mi s-ar putea ivi, 
ce șanse aș avea eu a-l deosebi
pe-acela căruia etern te-ai potrivi?


Noroi de neșters

Noroiul inuman de-a-l încuviința, 
împroșcă, uneori, cu-atâta barbarie
încât orice-ncercare de a-l curăța
devine, pur și simplu, tristă murdărie.


O afirmație

Prea-ndelung, iubire, făcându-te-a-i zice
cevaului venit din joc actoricesc
de care să se poată cleveti orice,
nu și că n-ar aduce-a zbucium sufletesc,
mai cu seamă de-ai noroc iar personaju-ți
încă se bucură de un succes real, 
iar tu, c-o ardoare infantila, cauți
să te tot apropii de-un fals ideal;

există maniere de-a considera 
că ai avea așa desăvârșit control, 
încât până și Eros mai c-ar spulbera
orice tentativă de a-ți ieși din rol!


O mică întrebare cu privire la naivitate

"Aproapelui, o face-a-i proteja naivitatea
față de influențe noi la care se expune, 
chiar ignorându-i în totalitate apărarea
vreunei mai vechi naivități legată de tine?"
Iacătă un mod, ce-i drept, un picuț cam acrobatic,
de a te întreba care îți poate frânge-avântul…
(Până și-un amănunțel, în aparență de nimic, 
izbutind, câteodată, să îți sufle creditul...)


O miză dincolo de rațiune (Despre excepția ce confirmă...)

Cum ideea că excepția, 
fără prea mari probleme, 
ar izbuti,-n același timp, 
regula să o infirme și să o confirme, 
presupune-un raționament destul de tâmp;

evident, plusez:

Oare mai sunt minuni ce ți-ar putea urma, 
(zilelor făcând să le prind din nou rostu'), 
capabile iluziile-n stilul tău desăvârșit a-mi destrăma?
Care-or fi șansele? (Și astfel, anii trec - rămâne idiotu'…)


O părere

Oricât ar face să-ncropești, 
legături tovărășești -
Nu vrei să te-mprietenești, 
cu făptura ce-o iubești!


O stupizenie

S-ar cere-un referendum! -
La vot a supune
de chiar s-or impune
mofturi prin referendum.


Omului bun

Omule bun, întotdeauna, fii mândru de ce știi, 
în ceea ce nu ți-ar displace, cu-adevărat, să știi,
și n-adormi vânând, ca obsedat, numai plăcere, 
ci, însăși mândria ce-obligă să-ți fie plăcere.

Om bun, fii diabolic doar din pură bunătate, 
căci, uneori, temeritatea de a stârni vreun rău, 
chiar de te-ar putea, ușor, arunca-n singurătate, 
face-a nu se împuți moralitatea-n gândul tău.
Om bun, de ce ai mai spera vreun lucru sau vreo faptă
sub nici un chip, pe viitor, să nu ți se întâmple,
când cu-atâta dărnicie cu-același lucru (faptă)
te simți dator, atâtora, să le faci zile grele.
Om bun, cum poți să crezi că bunătatea-ți prisosește
când singurul motiv, al tau, de a face vreun bine
pare a fi speranța ce, poate, nici n-amăgește
c-asta îți va prinde ție, cândva,-n mod sigur, bine.
Om bun, la ce atâta bunătate sufocată
de fapte ce te umplu, întru totul, de rușine, 
disculpate, cordial, cu vreo scuză-ntârziată, 
de parcă asta ți-ar vădi intențiile bune?

Omule bun, nu-ți admira, prea îndelung, curajul,
în mii și mii de gânduri "înțelepte",-ermetizându-l, 
să n-ajungi, de tine însuți, a-i apăra sigiliul, 
atunci, când vei hotărî să te liberezi, rupându-l.


Orbit de iluzii

Când viața-ți schioapătă-n derivă
și singura ta bază-i un baston, 
n-aștepta lumea să se poarte ca o puerilă divă
dispusă-a-ți privi mersul cu-atât mai concesivă
cu cât ți-e sprijinul mai de bonton.
Când, pe-alocuri, semeni clipe de lumină și culegi ruină, 
iar șubrezimea punților spre năruitu-ți vis
vestește gradul deznădejdii ce-o să vină;
nu-ți construi, pe-acele punți, vreo strategie anodină…
Suprimă-le, mai bine - să nu lași loc de compromis!


Oul, sau găina? (La modul cel mai naiv)

Cauzele-or fi de admis că nu-s decât
parte-a consecințelor vreunui efect;
urmare-a nu știu cărei cauze și-atât,
deși-i fiece efect văzut predilect?
Căci, ducându-ne,-un pic, la-ntâia cauză
și la cel mai depărtat efect cu gândul,
acestea două, în fapt, prea n-au vreo scuză
tot aducand a șarpe ce-și mușcă dosul.


Pasiune nefastă

Melancolia iubirii cu pasiune
ce tinde-a-și ține-aproape propriul obiect, 
cu fermitate, sănătății, i se-opune, 
când pasiunea o susține-n intelect.


Patetică temere

Cât oare-i de posibil ca brave garanții, 
odată ce te-ai compromis, să poți susține, 
sperând poate că tocmai vreun om la care ții
te va privi cu mai puțină suspiciune;
când până și-mbiindu-l cu fraternizarea
pe vreunul care-i cam ca tine de pătat,
îi forțezi adesea, duhnind, aprecierea
că demn ești cât mai grabnic de a fi evitat?


Pe culmile depresiei

Când nu sunt deloc uși
la care să mai poți să bați, 
absurdu-a reusi 
o clipă măcar să-l abați, 
când drumurile tale toate
în juru-ți se închid
de întâmplare amputate, 
blocându-te în vid, 
când nu prea își mai dă silința
nici moartea de a te înspăimânta, 
găsind suficient cum viața
nu contenește-a te persecuta…
În ăste neguri, când apuci
vreun capăt de speranță, 
să nu te miri dacă-ți aduci
până și ție greață.


"Poem" morbid (în urma marelui incendiu)

Frumos că au ieșit oamenii în stradă...
(Aveau dreptate, poate, să caute schimbarea.)
Ura! Guvernul a căzut! 
(Deși, președentia încă se mai tine...
și chiar a-nceput mai aprig dansul politic...)
Ce mai, s-a terminat cu doliul!
Totul acum e bine... iar viitorul ne este, în sfârșit, 
la adapost de orice fel de incendii.
(Haidem, deci, cu toții, să ne prindem în hora
României lucrului bine f****)


Potențiali poli ai ironiei

La unii oameni, lipsa dubioasă-a ironiei,
are stresantul dar de-a te intimida, 
mai ales când, sub efectul autoironiei,
propria-nțelegere tinde-a te trăda.
La alții (ăi mai mulții), dimpotrivă, ironia,
e-un mod predilect de-a-și demonstra prostia;
înțepând, ei pot părea chiar că-și află armonia
mai cu seamă când mobilu-i dușmănia.


Procentele ne omoară

De-nțeles, mândria, cumva-n a publica,
ustură-nsă s-o vezi excesiv stătută
la cei ce tot scriu cărți fară a-i prea-ncurca
c-ar merita citiți, dar zero la sută.


"Profunzime" fotbalistică

Mult prea des de-o dai în bară,
din teren ești pus pe bară,
și-i greu, când ți-oi cere "dreptu",
a n-o da cu stângu-n dreptu...


Puterea prieteniei

"Să-ți vezi dușmanul jubilând,
atuncea când distruge sau acaparează
cu-aviditate, rând pe rând, 
aproape tot ce pentru tine chiar contează."
Iată ceva ce câteodată stabilește
cât patetism te-a înglodat, 
culminând când "omul" care-astfel miruiește
ți-e și-n amic insinuat…


Puterea rutinei

Probabil c-așa..., pe undeva, rutina,
nu e, sărăcuța, chiar fără de vină
de lugubru' fel în care-acum ruina,
cu fiecare zi, mai mult ne-nstrăină.

Probabil, mai mereu, rutina ta a fost,
în mod evident, potrivnică-alei mele, 
deși, preț de-o clipă, s-a-ntrevăzut un rost
coabitării, perpetuă,-ntre ele.
Probabil că era prea extraordinar
cum tot evadam din banal împreună
ca, astfel de clipe, în vreun insectar, 
"cruzi", să le fixăm cu titlul de rutină.

Probabil jalnica rutină-a unei vieți, 
tot mai veninos, depărtată de tine
că-i preferabilă necontenitei morți
ce îmi presimțeam de-ai fi rămas cu mine...


Puțin din riscurile exemplului…

Uneori, fiind impudic
din simplă pudicitate, 
poți să nimerești, temeinic, 
marea imoralitate.
Doar c-ades astă-ndrăzneală, 
aduce titlul de stupid, 
conferit mai cu fereală…
ca pentru un țintaș perfid.


Reflecții infantile

O fi exclus vreun eu ce există 
dacă
și numai 
dacă
tot ce nu e acel eu există?

Poate fi ceva care există
dacă
și numai 
dacă
tot ce nu-i acel ceva există?

Orișice ceva, cumva, există
dacă
și numai 
dacă
tot ce nu-i acel ceva există?


Regăsire 4

Salut bătrâne! Mai trăiești?
Cum e la tine-n astă seară?
Primavară, te pomenești?
Ori vreo banală zi de vară?

Pare c-am dat-o bine-n bară 
și c-ai ajuns să mă detești...
(Tăcerea-ți, știi? Mă cam omoară.)
Sau poate tu, numai glumești?

Într-un fel îți dau dreptate 
că persiști a te-arăta absent…
(De-aproape-o eternitate
chiar așa... niciun eveniment?)

Ei bine-amice, din păcate, 
întocmai lucrurile-au stat:
Nimic de mare-nsemnătate, 
de-o vreme, nu m-a prea marcat!

Totuși, astăzi sunt pe punctul
de a termina ce-am început, 
atunci, pe-nserat, când primul
dintre stihuri ți l-ai conceput.

Probabil recunoști că ăsta-i
un bun motiv de-a celebra
că niciodat' n-abandonat-ai
acest mijloc de-a te distra.

Hm.Te-ai fi gândit vreodată
că o s-ajungi a scrie versuri?
Când urât-ai școala toată
soiul acesta de "finețuri"?

S-au strâns suficiente,-aș spune, 
cât să-ncapă într-o carte
prinsă-n coperți nici prea grăsune, 
dar nici prea atrofiate.

Stai calm... Nu îmi fac iluzii!
Știu că aici se-ncheie dansul...
(Cei ce se rup în poezii, 
rar țin cu lumea asta pasul.)

De dragul imposibilului, 
cred totuși că voi încerca, 
să bat la poarta norocului, 
cătând cumva a publica.

Băi, ia stai! Ce e cu tine?
Cum de încă n-ai nimic de spus?
Chiar mă-ngrijorezi... Ți-e bine?
Omule, tu-ntradevăr te-ai dus?

Sau poate c-oi fi realizat, 
ce-oribil sună narcisist, 
chipul în care te-am abordat -
și-ai consultat vreun specialist?

În sfârșit...somnul m-apasă…
Prietene, fii bun...mă lasă!


Regina din umbră

Cu cât se dovedește-a fi mai rușinoasă,
dependența de propriile dependențe, 
cu-atâta se arată mai meticuloasă
prin abilitatea cu care se gătește.


Sacrificiul speranței

De-am spulberat în așa hal speranța
că vreodată te vei mai întoarce, 
tumefiindu-i fața
trecutului ce stoarce,
știind c-ar fi patetic,
amintirii cu noi doi,
să-i mai imaginez vreun rost ce, magic,
te va conduce, la mine, înapoi;

e pentru că am obosit, frumosul, 
în mai tot ce mă-nconjuară să îl cat 
și să-l compar cu chipul 
ce m-a vrăjit odat'.

Dacă gestu-mi ticălos 
ți-aduse vreo tristețe, 
apelez la sufletul tău generos 
rugându-l, de-i posibil, să îmi ierte
nespusul noroc ce, netot, m-a-ndreptat
ca spre un Centru de Recuperare 
când sinele-mi disperat 
se îneca-n frustrare.

Biletul de intrare 
era căința-mi ternă
că-n loc de vorbe vane de iubire
aveam să bat moneda pe-a ta vină...


Steaua căzătoare

Uneori îmi spun că de n-ai fi izbutit,
în atâtea feluri, să te-arăți frumoasă, 
bătrânețea, poate, chiar ar fi consimțit
să te primească, la dânsa, generoasă.
Se pare că nici soarta nu prea ți-a priit, 
mai ales că-i contestai, fățiș, ființa, 
și crudă,-n cale-ți, într-o zi, s-a proțăpit
chitită pe-a-ți răsplăti nesăbuința.
Alteori îmi zic: Ce rară fericire, 
că mi te-ai refugiat în amintire!
Aici, bănuiesc că-i greu, vreo uneltire,
memoria-mi să facă... - (Nici, nu-i stă-n fire.)


Școala

"Hm, de serviciu pe școală…
Ei, asta chiar că-i bună!
Ce mai baftă ireală 
peste mine să vină!"

Cam asta-și zicea elevul, 
când la poartă apăru, 
cu-adevărat, miracolul,
printr-un domn care-i ceru:
– N-ai vrea din clasă s-o aduci
pân' aici pe eleva…
Nu am chei... - ce să îi faci?
Și-acas' nu-i altcineva…

Pe loc, micuțul înlemni:
insul, vorbea despre ea…
(înger, ce se pomeni, 
de ceva timp, că-ndrăgea.
Zâmbetul ei... doar el știa
în ce moduri răscolea, 
tăindu-i respirația
mai mereu când o vedea.)

Dâsul, pesemne, îi era 
vreo rudă-apropiată, 
așa-ncât, spre-a nu-l dispera, 
se conformă pe dată.

Acum pare că-i momentul, 
ceea ce simt, să îi spun,
gândi-n grabă prichindelul -
O să dau tot ce-am mai bun!
Din mers, deci, prinse-a "dichisi"
planul cum urma s-o ia,
pentru a n-o prea plictisi
sau, netot, a o speria.

Deschise ușa și concis
"lămuri" cum sta treaba, 
ea-l privea…(părea un vis), 
pe când profa-l întreba:
– Măi băiete, cine-o cheamă?
Să ne dumirim nițel…
(Zăpăcit de-acea enigmă...)
– Păăăi…, un om! răspunse el.

S-a râs ceva pe seama lui, 
până și ea surâse… -
Astfel, elanul tontului, 
din fașă, se-ntrerupse.


Șlefuitorului

Șlefuiește-atât cât crezi,
precum apele în roci,
dar ai grijă ca-ntr-o zi
sufletul să nu ți-l toci!


Talent pe frontul dragostei

Tu, încă de pe la-nceputuri 
păreai genul de minune
ce, sărind peste politețuri, 
într-o zi va da a-mi spune:
"Hai, nu te mai chinui așa, 
orișicum nu prea contează,
chiar ideea de-a te revanșa
las-o și capitulează."
Dar, să-mi iei zilele-nsorite 
cu același glonț cu care
mi-ai răpus a nopții liniște,
asta da realizare!

Omorâtu-mi-ai speranțele,
ce mai încolo și-ncoace...
Fără tine, amintirile,
totuși mi-ar fi putut face?


Tanka. Pentru a câta oară?

Ies nori din vulcan
Grăbiți cocorii pleacă 
prin zaț de cafea

Pentru-a câta oară dar
o ultimă țigară


Temerile unui muribund

Mă tem să mor, (e drept), căci nu socot
c-aș fi vreun specimen nemuritor, 
mai frică mi-e îns-a muri de tot
până s-ajung de-a binelea să mor.


Tot gravitând în jurul morții…

A fi sau a nu fi, dintre atâtea lucruri,

       «Ceva născându-se-n ceva fără motive, 
        ceva simțind într-un ceva ce-l și include, 
        ceva făcând numai ceea ce poate face, 
        ceva-n altceva incapabil de-a-l exclude.»

un nu-stiu-ce care mai se-ntreabă uneori:

       «Ce oare-ar fi devenit văduvit de toate
        ce făcut-au uneori viaț-a-i părea dragă
        ori de-acelea care-au dat, lumea, să-i arate, 
        prin evidențe, cât i-ar lua,-n fapt, s-o-nțeleagă?

        Sau cum oare ar putea chiar totu-ntrezării, 
        un ceva ce totul, în vreun fel, l-ar naște, 
        fără a rezolva problema conjugării
        verbului inexistent de "-a autonaște"?

        Sau cum legat de karmă..., ori de reîncarnări… ?»

Poți oare ființa o-ntreagă veșnicie
ca parte-a valurilor spumegând de muritori, 
animat, metodic, de actul de-a te stinge
ce-amintirile-ți disipă, ori de câte ori?


Tranșarea unei probleme (Abandonul)

Nu că începuseră să ți se vadă cărțile, 
jocul acela... mi se părea puțin stânjenitor, 
ci, fiindcă reprezenta unul din trucurile, 
cu care, uneori, mai confuzai vreun amator.
Un timp, am bănuit că-i doar o trecătoare glumă, 
care-ar fi pierdut din farmec, ne prea luând-o-n serios.
Mi-am zis, apoi, știind că tot ce-ncepe se și curmă, 
c-ar fi păcat s-o ținem langa c-un joc așa hidos.


Trăiește clipa...

Crezi c-ai a te împăuna
cu "clipa pe care-o trăiești"?
Poate n-ai dat peste vreuna
de care să te îngrozești!


Trist optimist

Când ne-am revăzut, după așa amar de ani, 
surâsu' îți părea la fel ca-ntotdeauna:
ba întremător, ba nesecat izvor de răni
ce inima-mi făcea să bată ca nebuna.
Dar râsu-ți care,-odată, în stil desăvârșit, 
reușea, miraculos, să mă-nveselească, 
devenise, pare-se, ciudat de-obișnuit -
pesemne, timpu,-o fi ținut să-l lecuiască…

E straniu cum, după atâtea anotimpuri, 
doar lucrurile-acestea m-au sensibilizat!
Chiar m-amăgeam, pe când plecai, că multe treburi,
probabil, nici la mine, nu prea te-or fi frapat…


Uitarea viciată

Uitare-ai milă și fă sufletul să îmi cânte, 
dar nu-n mod exagerat ci doar așa… decât un pic,
să pot scăpat cât de cât de vise-abrupt sfârșite,
tristețea ce m-apasă-ntr-un fel sau altul să-mi dezic!

Care-o fi secretul tău, mă tot întreb, uitare, 
ce te sprijină din greu, ca cel mai aprig acolit,
să respingi la nesfârșit cu-atâta-nverșunare
ceea ce-n astă lume mai cu tărie-am prețuit?
Oare-i ceva-n refuzu-ți care, de fapt, vădește
o formă, din păcate, mult prea subtilă de răspuns?
Eu netrebuind decât să mă încred orbește
în existența cert-a vreunui adevăr ascuns?

Sau poate că uitării… Dar nu, ar fi ridicol:
"Taman pe mine oare să i se fi pus ei pată?" -
Asta chiar mi-ar arunca speranțele-n pericol, 
de glumit ne prea fiind cu-o prostituată castă.


Umilă aberație a nivelării

Îdeosebi, formarea caracterelor ce eșuează
le-aduce notorietate celor care conformează.


Un loc plin de semnificație

Acolo unde n-ajungeau iluzii răsuflate, 
sau, cel puțin, nu se ştia de vreun alt precedent, 
tu, hotărât-ai să m-aduci, brusc, la realitate
prin acel gest contrariant… care pe loc m-a-nfrânt.
Acolo, unde altele doar mi-ar fi arătat, 
jalnic, cum poți să fii moral din imoralitate, 
complicată ca de-obicei, concis, mi-ai demonstrat
cam cât face-a fi impudic chiar din pudicitate.
Acolo… unde, ca nicicând, măiestria-ți de temut
culmina cu "o directă" crunt de necombătut, 
este-ntâia oară-n care, cu durere, mi-a părut
că, deja,  fără speranță, din păcate, te-am pierdut.


Un "mai nimic" inexplicabil

Precum ceva a cărui singură proprietate
este tocmai ceea de-a nu admite nici o alta, 
oare aș excela în superficialitate
dac-aș indrăzni, nimicul absolut, a-l prezenta?
(În lumina asta cum să fii existat nimicul, 
vreodată, așa... ca unică realitate, 
când orice altceva, indiferent cât de minuscul,
ar anula ușor esențiala-i calitate?)

Totuși,

presupunând că o fi fost la început nimicul
din care să fii rezultat, cumva, ceea ce este, 
poate băftosu' n-o fi dispărut tocmai cu totul…
și-i adâncit, profund, în paradoxul ce-l trăiește…


Un simplu gând

Hm! Cât de puțin a lipsit să te știu,
cel mult, ca personaj generic...
Vrun gest prea vag sau al vremii capriciu
iar acum mi-ai fi fost, pur, nimic.


Una dintre iluziile căderii…

Se întâmplă, câteodată, când pici mult prea de sus, 
să capeți o așa nebună inerție
că cei ce cad cel mai de jos aproape e exclus
să nu ți se pară că plutesc cu grație...


Un crez prostesc

Demult, credeam că într-o zi
mă voi plictisi de mine
să nu-ncetez a mă trezi
tot gândindu-mă la tine.
Eram prea tânăr pe atunci
să pot privi obiectiv,
chiar și în ape neadânci,
cât puteam fi,-n fapt, de naiv...


Unde dai și unde crapă

Un bătrânel, odată, 
gândea la lumea toată,
privind pierdut în zare
pe-o bancă oarecare…

Contemplă ce contemplă
pân' ceva se corelă
și-avu o scăpărare
reflexă uimitoare,
chibzuind prea acustic:
"Nu se-ntâmplă chiar nimic
din pură întâmplare!"
fix spre o trecătoare...

Imediat apoi izbit
c-a fost, poate, auzit,
glumi și-a motivare:
"Parol, e de la soare..."

Aceea, derutată, 
simțindu-se vizată, 
vizibil amuzată, 
se eschivă pe dată:
"Scuzați!" (căci nu se cade
în niciun caz a râde
de cei ce-s foarte-n vârstă…-
Părea bine-crescută!)

Scurt consultându-și ceasul, 
apoi, își reluă drumul, 
zicându-și grăbind pasul:
"Ce texte avea moșul!"


    1 2 3 4 5 6

Copyrights © 2015-2022 Ruse Florian / All Rights Reserved.