Florian Ruse - "Poezii"
 
Atelier

    1 2 3 4 5 6

Ceva-ul pierdut - Ruse Florian

"Pe-atunci când încă hoinăream
prin lumea ta de ceață
că de abia mai bântuiam
prin propria mea viață, 
pare-se-a fost ceva marcant
ce-am pierdut întâmplător...
un nu știu ce-așa important
că-l cat încă visător."

Glumești? Un nu știi ce marcant?
(Mi-ai spune tu probabil...)
Când te-ai făcut așa galant?
Mă lași? Hai, fii amabil!


Erodare de duzină - Ruse Florian

Cum ziua când ea nu râdea
era o zi zdrobită, 
destul de des el tot dădea
vreo poantă să-i transmită.

Iar când părea că ea vedea
lumea-n tonuri obtuze, 
el, delicat, le înflorea,
așa... să o amuze.

Cam astfel fost-a la-nceput
și-un timp după aceea, 
apoi, ceva s-a petrecut,
surpându-i odiseea...

Odată chiar, când își zicea: 
"Culmea e că ne-am și luat!", 
el, o surprinse cum gândea:
"Hazul s-a cam terminat…"


Fitilul - Ruse Florian

În viață, spunea cineva,
ai de urcat un munte
către un nu știu ce ceva
menit să te încânte...

Așa c-am dat să urc și eu,
acolo unde timpul,
doar el, mă susținea din greu
să îmi afirm nimicul.

Hm, am găsit ceva, ceva
acolo-n vârf de lume -
surpriza de-a mă captiva
cu totul altă culme...


Grații de iarmaroc - Ruse Florian

Tânjind de a-i intra cumva în grații, 
pe nimeni nu disperi mai mult ca abordare, 
decât a-i sabota orice intenții, 
de-a te trata cu vreo firească boicotare.


Haiku. Cu vino-ncoace - Ruse Florian

stil de vino-ncoa' -
floare de nu-mă-uita
pe-un câmp plin cu maci


Impas în pustiu - Ruse Florian

Cum simpla-ți bunătate care
știa, atât de bine, să mă-mbune, 
și-acum mi-aduce alinare
cu o neverosimilă adeziune, 
cum scumpa-ți voioșie care, 
ades, mă-nvoioșa, 
încă nu are-asemănare
în a mă-nduioșa, 
cum încă dulci trăiri pe care
le-am ajutat să ți se-ntâmple, 
neîmpăcate și șopotitoare, 
îmi tot rătăcesc între tâmple, 
cum, mai mereu, prin jurul meu, mă bucur, 
când regăsesc vreun pic din ceea ce mi-ai fost, 

ce sens ar avea, alt suflet, să tulbur
cu-aburii ideii de-a ne clădi un rost?


Întâmplare simplă (din generală) - Ruse Florian

"Hm, de serviciu pe școală…
Ei, asta chiar că-i bună!
Ce mai baftă ireală 
peste mine să vină!"

Cam așa-și zicea elevul, 
când la poartă apăru, 
miracolul, pur și simplu, 
printr-un nene ce-i ceru:

– N-ai vrea din clasă s-o aduci
pân' aici pe eleva…
Nu am chei - ce să îi faci?
Și-acas' nu-i altcineva…

Pe loc, micuțul înlemni:
Insul vorbea despre ea…
(Cea după care, ca nimeni, 
de-o bună vreme murea...

Zâmbetul ei... doar el știa
în ce hal înnebunea, 
tăindu-i respirația
mereu când i-l surprindea.)

Pesemne domnul îi era 
o rudă-apropiată, 
deci, pentru a nu-l dispera, 
puștiul plecă pe dată.

Acum pare că-i momentul, 
ceea ce simt, să îi spun…
(gândi-n grabă prichindelul).
O să dau tot ce-am mai bun!

Din mers copilul "dichisi"
planul cum urma s-o ia
pentru a nu o plictisi, 
sau mai rău, a o speria.

Deschise ușa și concis
"lămuri" cum sta treaba, 
ea-l privea…(părea un vis), 
pe când profa-l întreba:

– Măi băiete, cine-o cheamă?
Să ne dumirim nițel…
(Zăpăcit de-acea enigmă...)
– Păi... un om! (Răspunse el.)

Ce s-a mai râs pe seama lui, 
până și ea surâse… -
Astfel, elanul tontului, 
din fașă se-ntrerupse…


Întrebare fără motivație... - Ruse Florian

Dac-ar exista pe lume oameni motivați
tocmai de lipsa vreunei motivații  -
oare-or putea, aceștia, să fie remarcați, 
cumva, atunci când dau reprezentații?



Mesajul de pe fața unuia, la asaltul "bunei" sale soții - Ruse Florian

Arată-mi, insultându-mă, până mă lecuiesc, 
cât de gingaș mai eram crezând că mă respecți;
iar dacă îți par insensibil la "subtilități", 
nu mă ațâța, exagerând, c-ai să regreți!
Arată-mi, umilindu-mă, ce-adânc mă prețuiești,
când grațiile tale în ochii mei pălesc;
iar dacă măgăria nu voi da să-ți stăvilesc, 
nu gândi că n-aș avea cu ce s-o altoiesc!


Mici ticăloșii - Ruse Florian

Dezinteresul omului interesat,
ades inteligența o insultă, 
atunci când interesu-i "dezinteresat"
e stimulat de măgărie brută.

"Simțirea" celui ce e, complet, nesimțit,
răbdările, în genere,-ofensează; 
nu că măgaru' ar fi devenit simțit, 
ci, mai cu seamă, că-l avantajează.


Monstruozități cutremurătoare - Ruse Florian

Generozitatea-i, câteodat', într-atât de odioasă
încât cutremură și monștrii cu postura-i grațioasă.


Nedumerire - Ruse Florian

De ce mă lași atâta-n așteptare?
De ce ții tu,-n fapt, să mă chinui?
Îmi pui oare răbdarea la-ncercare?
Hai nu te mai prosti și vino!

Oricând, cu inima-ți deschisă, 
binevenită ești să-mi bați la ușă...
Nu-mi spune... de-altceva ești prinsă?
Hai, fă-ți un pic de timp și, grabnic, vino!

Să fie doar o sumbră strategie, 
pentru-o mai blândă despărțire?
Cât m-ar durea, așa o mârșăvie…
Deși, poate c-ar prinde bine!

Iar de-o fi un plan ce-l născociși, 
iubirii ce îmi porți, să stăvilească, 
ce trist ar fi, de ți-ar reuși, 
și trist, cred că ți-aș reproșa o viață.


O părere - Ruse Florian

Oricât ar face să-ncropești, 
legături tovărășești -
Nu vrei să te-mprietenești, 
cu făptura ce-o iubești!


Pe culmile depresiei - Ruse Florian

Când nu sunt deloc uși
la care să mai poți să bați, 
absurdu-a reusi 
o clipă, măcar, să-l abați, 
când drumurile tale toate, 
în juru-ți se închid, 
de întâmplare amputate, 
blocându-te în vid, 
când nu prea își mai dă silința, 
nici moartea, de a te îspăimânta, 
găsind suficient cum viața, 
nu contenește-a te persecuta…

În ăste neguri, când apuci
vreun capăt de speranță, 
să nu te miri dacă-ți aduci
până și ție greață.


Problema gemenilor perfecți - Ruse Florian

O fi utopic ca ideea de a replica, 
deplin, ceva ce este unic, 
să eșueze permanent în logica, 
trecută de-un nivel simbolic?
Presupunând totuși c-ar exista, 
două cevauri perfect similare, 
cât oare,-acestea, ar putea coexista
în totul, necoincizând ca amplasare?


Sechelele unei despărțiri - Ruse Florian

"Poate c-or exista și moduri de-autoalin, 
capabile-anumite amintiri de-a surghiuni, 
care să îți îngaduie-a mai rezista puțin, 
fără s-ajungi, în întregime, a înnebuni;
altfel la ce atâtea maniere de a povesti
momentele prin care ai trecut
care-ar putea, eventual, ajuta să-ți terfelești
cele mai bune clipe ce-ai avut?"

Cam asta-mi străbătuse,-odată, gândurile, 
de-am prins provocării:"Cum vă cunoscuserăți?" - a mă pripi.
Pe atunci, nu bănuiam că amintirile
au de la naștere,-n dotare, proprii lor anticorpi…

Așa c-am încercat persoanei care mă-ntrebase, 
să-i răspund aproape-ncrezător;
când, glasu-mi hotărât-a, deodată, să mă lase, 
într-un chip profund stânjenitor…
Pesemne, corpul meu, ca nicio altă dată enervat, 
cu înțelepciunea-i de temut, 
mi-a dăruit și el o clipă, imposibil de uitat, 
arătându-mi cum e să fii mut.


Tanka. Ce gând! - Ruse Florian

O lumânare
Un fluture în noapte
cată lumină -

Cred, cel mai poetic gând
de-ntâlnit în creștinism


Tranșarea unei probleme (Abandonul) - Ruse Florian

Nu că începuseră, să ți se vadă cărțile, 
jocul acela... mi se părea puțin stânjenitor, 
ci, fiindcă reprezenta unul din trucurile, 
cu care, uneori, mai confuzai vreun amator.
Un timp, am bănuit că-i doar o trecătoare glumă, 
care-ar fi pierdut din farmec, ne prea luând-o-n serios, 
mi-am zis, apoi, știind că tot ce-ncepe se și curmă, 
c-ar fi păcat s-o ținem langa c-un joc așa hidos.


Umilă aberație a nivelării - Ruse Florian

Îdeosebi, formarea caracterelor ce eșuează
le-aduce notorietate celor care conformează.


Unde dai și unde crapă - Ruse Florian

Un bătrânel, odată, 
gândea la lumea toată,
privind pierdut în zare
pe-o bancă oarecare…

Contemplă ce contemplă
pân' ceva se corelă
și-avu o scăpărare
reflexă uimitoare,

chibzuind prea acustic:
"Nu se-ntâmplă chiar nimic
din pură întâmplare!"
fix spre o trecătoare...

Imediat apoi izbit
c-a fost, poate, auzit,
glumi și-a motivare:
"Clar este de la soare..."

Aceea, derutată, 
simțindu-se vizată, 
vizibil amuzată, 
se eschivă pe dată:

"Scuzați!" (căci nu se cade
în niciun caz a râde
de cei ce-s foarte-n vârstă…-
Părea bine-crescută!)

Scurt consultându-și ceasul, 
apoi, își reluă drumul, 
zicându-și grăbind pasul:
"Ce texte avea tipul!"


Una dintre iluziile căderii… - Ruse Florian

Se întâmplă, câteodată, când pici mult prea de sus, 
să capeți o așa nebună inerție
că cei ce cad cel mai de jos aproape e exclus
să nu ți se pară că plutesc cu grație...


Vorbe cu recul - Ruse Florian

Reculul câte unei vorbe-n vânt, 
chiar nu își poate-ascunde, întotdeauna, ironia
de-a îl răni, profund, pe emitent...

Mai cu seamă-atunci când "plumbul", ce-n alt suflet se împlântă, 
dă-ntr-o criză de singurătate
și menține,-n consecință, plaga necicatrizată.






























    1 2 3 4 5 6

Copyrights © 2015-2017 Ruse Florian / All Rights Reserved.